Moartea lui Florin

 

Cu circa un an în urmă, când Rain nu era în mijlocul nostru și Ivy era doar o privire șmecherească aruncată de motan mă-sii, primul animal de companie a intrat în familia mea.

Plecat de la realitatea parizerului contrafăcut, a drumurilor nesfârșite către măcelărie și a dorinței de a ne lua afumătoare, proiectul de a îmbogăți familia cu un porc, o suină nobilă, dedicată și mâncăcioasă a luat rapid contur.

Am avut noroc de un om minunat, un consătean de-al meu din Tunari, o persoană nobilă și dezinteresată răspunzând la numele de Ion, care s-a oferit ca, dacă voi cumpăra doi purceluși și le voi plăti eu mâncarea, să găzduiască pe tânărul râmător, să îl iubească, hrănească, îngrijească și, desigur, asomizeze la crăciunul viitor.

Părea un târg bun pentru mine, omul specificând clar că nu dorește trei purceluși, salariu și sporuri pentru efortul său, așa că am acceptat cu măiestria obișnuită în afaceri.

Am numit frumosul animal după un amic cu care mai joc yams, Florin.

Lunile au trecut și purcelușul s-a dovedit nu numai extrem de frumos, de vioi și de cuminte, dar și hrănaci, așa cum a reieșit din actualizările permanente ale contribuției mele pentru aceasta, actualizări  pe care, cu timiditatea unui evreu cerând dobândă, Ion mi le prezenta în zi de salariu.

Am urmărit ca un tată mândru progresele lui Florin, de la cârlionțarea codiței, la primul chintal și mă gândeam chiar să încep achiziționarea garnițelor necesare ducerii mai departe a mesajului său peste iarnă când, dintr-o dată, a lovit nenorocirea.

Astfel în chiar perioada în care mă destrăbălam pe litoral în dolce fa niente și jocuri de yams cu tizul relativ uman al prietenul meu râmător, un telefon disturbant urmat de o înregistrare video a arătat cum, doborât de boală, nobilul meu companion și-a dat cu demnitate ultimul guițat.

Și numai din pur noroc, pentru care mulțumesc cerului necontenit,  celălalt porc cumpărat de mine, cel al consăteanului, având imunitate mai bună a scăpat.

Mi-au rămas doar amintirile; prezența lui caldă și bonomă, apetitul lui tradus în sutele de lei cheltuite pe porumb și rușinea față de bietul consătean, care a suferit alături de Florin, i-a ținut lumânarea și l-a îngropat singur, fără vreun ajutor de la mine.

Dar experiența m-a învățat multe și anul viitor, dacă Ion nu s-o fi supărat pe mine, o să îi propun să cumpărăm vreo 4-5 purceluși și un vagonaș două de boabe; nu se poate ca unul din ei să nu ajungă, cu un pic de noroc și multă dragoste, să sărbătorească la anul împreună cu mine Sfântul Ignat.