Pompierii și exercițiile lor necesare

 

Dintre diferitele categorii socioprofesionale care ne învață ce să facem și cum să trăim, polițiști, ale căror indicații în trafic sunt obligatorii, doctori care ne recomandă permanent abstinență, lipsă de tutun, diete și alte parascovenii, economiști și agenți fiscali care ne trimit facturi și ne acceptă banii, sau politicieni care, contra unor șperțuri absolut rezonabile, ne refac din timp în timp reglementările, salariile și modul în care trăim, o singură categorie totuși deține supremația absolută.

Pompierii.

Poate că indicația unui polițai de a trage pe dreapta, cu banii de șpagă numărați, mai poate fi eludată sau negociată; poate că pretinsele legături între alcool, gălbinare și coșciug, cu care ne mai sperie felcerul, pot fi trecute pe planul doi în zilele în care se trage vinul în sticle; facturile, la urma urmei, pot fi folosite de nevoiaș și cu scopul de a mai economisi prețurile mereu în creștere ale hârtiei igienice; în fine legile acestei țări sunt oricum facultative de pe vremea dacilor liberi cât să nu ne preocupe în mod general alinierea la nu știu ce normă europeană a vreunei reglementări aprobate de parlament. Dar la indicația pompierului de a ieși pentru că arde toată lumea, de la mutălăul de Cotroceni la ultima babă în toiag, trebuie să iasă. Și să se adune în locuri special desemnate.

Întâmplarea că de fapt arareori arde este desigur nerelevantă în contextul unei atmosfere atât de bogate în oxigen inflamabil a planetei și pompierii cunosc acest fapt, organizând periodic exerciții de prevenire a incendiilor.

Pentru că acolo unde o fire nenuanțată ar considera că întoarcerea cu spatele la pălălaie și demarcarea cât mai departe de aceasta este suficientă, pompierul zilelor noastre știe că această atitudine este o modalitate mult prea simplistă de a privi fenomenul.

Dacă aș putea și eu aș organiza exerciții de cântat ”Cucu” în instituții, urmare a neîndoielnicului efect benefic pe care ritmata incantație o are pe firea omului, pe productivitate și pe năzuința noastră colectivă pentru o lume mai bună. Din păcate însă conaționalii mei refuză cu înverșunare să fie alături de mine în acest demers, poate și datorită concurenței neloiale a specialiștilor PSI de pretutindeni.

Presupun că toate aceste exerciții periodice nu sunt făcute numai și numai pentru că focurile sunt nașpa ci se bazează și pe studii controlate care arată că, după câțiva ani de antrenament periodic, eficiența omului de rând în fața incendiului va crește atât de mult încât sarcina detașamentelor de pompieri să rămână doar în aducerea cât mai promtă, la locul sinistrului, a casoletelor de mici necesare.

Mă mir numai de faptul că, în plin secol XXI, pe plajele patriei nu se organizează de către alți specialiști în salvare exerciții obligatorii de înot, de ferit de valuri, dar mai ales de proceduri ”gură la gură” și ”Heimlich” pentru categoriile cele mai expuse la accidente, femeile tinere.