Azi aș dori să exprim un protest extrem de intens, în nume personal.
După cum se știe sunt un om căruia îi place să scrie; un scârța – scârța pe hârtie (sau mai bine zis un taka – taka la tastatură) care, de vreo 2 ani, a găsit plăcere în exprimarea publică a gândurilor sale entropice.
Mie îmi place să scriu despre gâze cu sula mare, diferențele și particularitățile interacției între bărbații de Tunari și femeile de oraș și interacția mereu surprinzătoare cu pacienții. Despre miracolul, dar mai ales comicul fiecărei ore și al fiecărei zile pe care norocul mi le-a sortit pe pământ.
Din nefericire pentru mine nu pot scrie despre asta.
Zi de zi zenul meu este influențat (ba aș zice chiar sodomizat) de tot felul de personaje sinistre care reușesc cumva, în ciuda faptului că nu deschid televizorul cu zilele și că am pus ultima oară mâna pe un ziar astă toamnă, când am băgat zacusca în pod, să îmi invadeze conștiința, să mă enerveze și să mă silească să las deoparte gândurile mele, ca să scriu despre ei.
Deja sunt în căutarea unei tastaturi noi și touchscreenul smartphoneului meu, responsabilă de multe din scrierile mele în noapte despre socialdemocrația românească, este uzat și crăpat numai și numai pentru că oameni ca Mazăre, Năstase, Oprescu, Ponta, Dragnea, Vâlcov, Plumb și mulți, mulți alții fac zi de zi câte o trăznaie.
Dacă adăugăm la socialdemocrați pe jurnaliștii de doi bani, atât din zăcământul neepuizabil al antenelor cât și din cele mai sărăcioase ale celorlalte televiziuni și ziare, liberalii, liberaldemocrații, social-liberal- democrații, popularii, băsiștii, aldiștii, uneperiștii și celelalte dăunătoare ale politicii noastre, funcționarii publici cu mâinile lungi și frunți teșite, mogulii, hahalerele și băieții deștepți, președinții actuali și trecuți ai țărișoarei și toți ceilalți specialiști care ne spetesc zi de zi ca pe curve, rezultă din păcate sute de pagini scrise despre ei, în detrimentul bucuriei zilnice de a trăi.
Deja remarc faptul că, dacă grupez toate articolașele despre aceștia în proiectatul volum ”Entomologie politică” rezultă un număr de pagini dublu față de toate celelalte scrieri ale mele.
Azi, iată, același lucru.
Nu pot deci să mă apuc să scriu civilizat despre asemănările și deosebirile dintre ritualurile de curtare ale macacilor și cele ale oamenilor, că observ faptul că un alt social democrat, domnul Adrian Severin, obține consacrarea socialistă, trei ani și trei luni de corecțional (desigur dacă nu se va dovedi un scriitor de forță).
Este drept că omul nu este propriu zis din extracția haiducească obișnuită a pesediștilor, tentativa lui de hoție nepetrecându-se pe teritoriul național ci la nivelul parlamentului european, unde ne reprezenta cu cinste, mă rog cu râvnă.
Se pare că de fapt bietul om nu a făcut mare lucru, fiind de fapt păcălit și atras într-o cursă de doi ziariști care, înarmați cu un plic, ieșiseră la vânătoare de fazani.
Să ajungi la belea pe trei ani pentru 15000 de euro, pentru o mică tentativă de trafic de influență este fără îndoială amuzant din perspectiva oamenilor serioși ai partidului, condamnați cu suspendare pentru mult mai multă hoție, dar, în același timp arată cu pregnanță dificultățile politicii europene comunitare din perspectiva baronului român.
Și iată cum, din cauza unei tendințe naturale spre cleptomanie a omului, în loc să îmi văd de treabă și să caut asemănările fascinante dintre macacul excitat rânjind la femelă și vasluianul beat aflat în bar la agățat, m-am văzut silit să omagiez activitatea unui europarlamentar român.
De ce oare nu am și eu soarta unor nemți, francezi sau elvețieni care află despre politicienii de obicei atunci când aceștia le măresc salariile sau mai construiesc o autostradă, nu o să aflu niciodată...