Lista celor care au crăpat înaintea lui Ion Iliescu s-a lungit astăzi cu Fidel Castro.
Sperăm ca al nostru să aiba bun simț şi să nu ne mai țină în tensiune acum că, pe lumea cealaltă îl aşteaptă atâta companie.
Întrucât comunismul nu este o filozofie intuitivă, secolul XX a avut nevoie de oameni ca răposatul (sau ca nerăposabilul nostru), capabili să dea din fleancă dar, la nevoie şi din bâtă, lampaş sau mitralieră, atunci când unii din concetățenii lor s-au dovedit mai grei de cap în înțelegerea mesajului generos al socialismului de factură sovietică.
Din fericire încetul cu încetul respectivii se adună la cerculețe, lapte gros şi spa clocotit pe lumea cealaltă, aşteptându-l cât mai degrabă pe cel mai zâmbăreț dintre ei.
Dincolo de bucuria firească de a auzi că un dictator a facut în fine midriază fixă să nu uităm că forța, charisma şi succesul acestui Fidel (actualmente rece) s-a tras şi din politica, interesele şi comportamentul colonial ale Statelor Unite. Şi că psihopat şi dictator cum a fost Putrezilă, tot pe un psihopat şi dictator a doborât ca să ajunga la putere.
Pentru că dacă urâm dictatorii şi ne bucurăm când crapă să fim imparțiali şi să îi urâm pe toți la fel, fie ei filoruşi sau filoamericani.