Ieri în fine zi de cărţi la „Bibilotecă”.
Jocul preferat al localnicilor se joacă în patru, cu 52 de cărţi, presupune o fază de licitaţie şi una de etalare a cărţilor celui mai ghinionist din cei 4, cu ţinerea scorului în paralel de către cel mai treaz dintre jucători şi de către Piticu.
De obicei se fac cărţile, se numără, se renumără, se refac şi se aşează în etuuri, localizate la cel care ţine scorul, aceeaşi donă nejucându-se de prea multe ori. Se folosesc cartonaşe pentru licitaţie şi nu ai voie să ataci niciodată înainte ca, de obicei cu ajutor, Nelu să îşi pună la loc cartonaşele în biding box.
Aseară redutabilei axe Piticu-Nelu am încercat să mă opun eu cu Machedonul, deşi s-a văzut încă dinainte de prima tentativă de împărţire a cărţilor că suntem în inferioritate, eu fiind la de-abia a doua nefiltrată şi Mache clătindu-şi când şi când gura cu Borsec.
Meciul a decurs bine, eu şi partenerul reuşind flancuri unice, contre machedoneşti de oţel, contracte contrate şi fel de fel de alte manevre, inclusiv prinderea constantă a manşelor şi şlamurilor jucabile (intrate maxim o dată, de ghinion).
Am scăpat cu – 10 IMP dar poate că ar fi fost şi mai rău dacă ultimul buliu nu s-ar fi întrerupt brusc, conform tradiţiei, când primul dintre jucători nu mai poate din raţiuni obiective să mai nimerească biding boxul cu cartonaşele.
Desfăşurarea partidei a fost la un moment dat afectată de ceea ce s-a dovedit a fi o bunăciune, venită şi ea să se aerisească pe terasă.
Un exemplar feminin reuşit, cu membre bine şi robust articulate care s-a aşezat în spatele meu, nu că m-aş uita eu la de-astea.
Întrucât Mache nu a dorit să schimbăm poziţia la masă aş putea să vă transmit doar impactul vecinătăţii domnişoarei, de la nevoia de apă proaspătă a Machedonului la abandonarea, în premieră noaptea, a ochelarilor de soare de către Pitic.
Din fericire pentru desfăşurarea jocurilor, după check in şi numărarea likeurilor fetişcana a părăsit, ca o antilopă auzind foşnet, în suspinele unei mese întregi, terasa, lăsând nerăspunse o groază de întrebări ce o priveau direct (şi la care nici chelneriţa, aparent, nu ştia răspunsul).
Întrucât buliul s-a terminat relativ abrupt am avut o idee neobişnuită pentru acel locaş de cultură şi am propus un yams, pe echipe, în aceeaşi componenţă.
Oamenii nu sunt obişnuiţi să joace genul acesta de yams dar, înţelegând că prima lecţie este gratuită au acceptat să ne înfruntăm.
Din păcate meciul a durat doar 5 minute, de vină fiind eu, incapabil să răspund a 10-a oară la aceeaşi întrebare a oponenţilor („Eu cu cine ziceai că joc în echipă?”) astfel că am revenit la mai puţin misteriosul joc la două tabele.
Ca să îl păstrăm interesant l-am jucat pe bani, sume minime de altfel, măcar de dragul scoaterii consumaţiei, mai ales că, deşi nu am făcut nici un exces şi nu am comis nici o exagerare, umplându-mi halba strict în momentul golirii, şirul de nefiltrate acumulate începuse să arate din ce în ce mai izbitor ca şirurile de numere din algebra adolescenţei mele şi beciul patronului din ce în ce mai gol.
Jocul a decurs ca de obicei, eu şi machedonul încercând să nu îi împiedicăm cu nimic pe oameni din treaba lor, capacitatea lor de a-şi măcelări pe cont propriu coloanele fiind depăşită doare de robusteţea jocului spre autotriplare şi nenecesitând decât trecerea ordonată a puţinelor zaruri pe care le mai produceam pe cont propriu.
Spre final devenise evident că o să îmi permit o groază de nefiltrate în seara asta şi aşa ar fi fost dacă nu ar fi început muzica.
La „Bibliotecă” vin şi câteva cunoştinţe feminine.
Ca orice femei normale ele dau cu zarul cu acel coeficient de tărie în plus de 1.5 („coeficientul ovarian”, cum este numit în termeni de specialitate), motiv pentru care le place jocul de yams foarte mult. Câteodată ne mai primesc şi pe noi, deşi jocul nostru leşinat de a mai tăia câte un 48 sau 29 le dezgustă.
Seara trecută însă s-a dovedit a fi din perspectiva lor o noapte de dans aşa că, taman în momentul în care mă pregăteam să îmi adun mărunţişul s-a dovedit că terasa devenise o zonă dansantă, motiv suficient pentru cel a cărui nevastă se afla printre dansatoare să plece acasă şi pentru Pitic să se ducă la bâţâială, unde de altfel era şi cerut, datorită frumuseţii.
Nimeni nu părea în context interesat de ce calculam eu acolo, poate mai puţin Machedonul.
Am terminat seara apărându-mi inocenţa coregrafică şi zdrobindu-l pe Machedon la un amical, cu doar două tăieturi în tabel, spre ceea ce s-a dovedit a fi câştigul meu pe toată seara – o campioană la Mache.