Domnul Joaquin Garcia este unul din specialiștii spanioli în tratarea apei reziduale și, până de curând, a ocupat o funcție de conducere la o uzină de profil din Cadiz, fiind unul din cei mai longevivi și de nădejde funcționari ai companiei.
De altfel aceasta a și decis ca, la împlinirea a 20 de ani de muncă să îi ofere, pe lângă cei 37000 de euro pe an, și un premiu care să omagieze fructuoasa lui activitate.
Problema a apărut însă atunci când, înarmați cu medalia și cu florile, reprezentanții companiei nu au reușit să îl găsească, la servici, pe om. Mai mult decât atât, muntele de frunze netăiate și haitele de câini nehrăniți sugerau cu putere faptul că omul nu mai trecuse pe la uzină de peste 6 ani, mulțumindu-se să încaseze salariul lunar fără a protesta prea mult în ceea ce privește lipsa primelor, a bonusurilor, tichetelor de masă și celorlalte drepturi salariale asupra cărora alți angajați, ce trec zilnic pe la job, insistă.
Pentru că omul, o dată ce a atins maturitatea în domeniu a realizat faptul că apa, fie ea reziduală, curge și nesupravegheată și că, la o adică, tratarea ei se mai face și prin bunăvoință divină, fără de care prezența unui Joachim sau a altuia ca martori la proces nu face mare diferență.
Sunt extrem de invidios pe acel moment primordial din cariera profesională a omului în care dânsul a realizat faptul că, de fapt, și dacă nu ar veni la muncă, lucrurile ar decurge la fel. Apa va continua să vină și să plece pe țevi, banii să vină și să plece din cont și lumea să bea, sau să nu bea apă, după dorință. Și că în tot acest timp în care o fire mai puțin boemă ar privi la băltoaca reziduală și și-ar număra flocii, un om cu adevărat superior ar sta acasă și ar înjura guvernul, generațiile actuale de leneși și societatea imperialistă care iată, muncește zi de zi un om până la pensie.
Se pare că mica întârziere a omului, plecat prin 2009 spre servici, a scăpat neobservată până acum pentru că, din punct de vedere al companiei de apă, autoritățile locale ar fi trebuit să verifice prezența, iar din punct de vedere al acestora, vice versa.
Îmi place să cred că în cazul centralelor nucleare iberice lucrurile decurg diferit.
Inumani conducătorii stației de filtrare, ignorând faptul că în afară de câteva mărunte epidemii de pântecăraie, locuitorii Cadizului nu au avut a se plânge de programul relativ lejer al specialistului, au dat în judecată pe domnul Joachin Garcia, obținând penalizarea acestuia cu salariul pe 9 luni.
După un scurt calcul omul a acceptat sancțiunea deși, în adâncul sufletului său, știe că toată această manevră este o mașinațiune politică de doi bani, o persecuție sadea, pe care însă nu o contestă numai și numai pentru că în prezent este în căutarea altui job la care experiența și capacitatea lui de efort să fie cu adevărat prețuite.
În context realizez și eu faptul că nu am mai văzut de multă vreme la Institut un portar cu care eram în relații excelente.