Un mit medical: “Căderea de calciu”
Sugestia, este un fenomen cunoscut încă din antichitate. A fost frecvent utilizată de către şamani, vindecători, şarlatani şi oracole. În secolul XVIII, Frantz Anton Messmer a încearcat să dezvolte o teorie a "magnetismului animal". El folosea sugestia în grup, în care pacienţii ţinându-se de mână intrau într-o transă colectivă, aparent vindecătoare. Terapia sa a eşuat lamentabil după ce a făcut mare vâlvă.Şi neurologul Jean Martin Charchot la finele secolului XIX a încercat sugestia. Acesta proceda la cure de inducţie hipnotică de o mare expresivitate teatrală, pe o scenă din incinta clinicii Pitié Salpêtrière. Principalele sale paciente erau persoane cu trăsături de personalitate isterică, a căror "stigmate" apăreau şi dispăreau datorită sugestiei hipnotice. Sigmund Freud, iniţial un emul al lui Charcot, a renunţat la procedeu, datorită inconstanţei rezultatelor, optând decisiv în favoarea curei analitice lucide.
Actualul mediu socio-economic, insecurizant şi ostil, produce traume psihice. Numărul persoanelor afectate de suferinţe psihiatrice şi morbiditatea prin boli mintale au sporit alarmant; de la grave tentative de suicid ( din nefericire unele reuşite), la depresii invalidante, la tulburări anxioase, la tulburări de personalitate de tip antisocial, sau la crize conversive. Ultimele (numite în trecut isterii) se caracterizează prin polimorfism simptomatic. Pot îmbrăca în mod teatral (metasimulare) haina oricărei afecţiuni, putând păcăli pe mulţi medici, mai ales pe cei somaticieni. Unul dintre simptomele de bază este angoasa, neconştientizată şi corporalizată. În afara psudoparezelor, pseudoafoniilor, pseudocecităţilor... angoasa se exprimă prin mecanisme de părare precum: hipertonia musculară, midriaza, tahicardia, hipersudaţia, polipneea superficială, nodul în gât, senzaţia de strangulare.
Fiziologic polipneea superficială ventilează în mod ineficient spaţiul mort traheobronşic; făcând ca schimbul alveolar al gazelor să nu fie eficient. Consecinţa este o hipercapnie pasageră plasmatică care blochează ionul de calciu din placa neuromotorie; prin activarea bazelor tampon. Se produce astfel în mod pasager o hiperexcitabilitatea neuro-musculară care se traduce simptomatologic în afară de ameţeală, prin "mâna de mamoş" (semnul Trosseau) şi prin "trissmus" (semnul Chvostek). Aşa zisa "tetanie".
În aceste situaţii "aparent dramatice" pacienţii ajunşi în camerele de gardă ale spitalelor judeţene, în loc să beneficieze de terapii psihiatrice adecvate, primesc cel mai adesea calciu în perfuzii şi sunt sancţionaţi cu diagnosticul de: "Cădere de calciu", sau de "Spasmofilie". Ambele sintagme sunt inexistente în clasificarea ICD 10; OMS.
Se produc astfel iatrogenizări, se neagă boala mintală care se poate croniciza şi agrava, se amână terapiile adecvate cu consecinţe negative în plan psihologic şi social pentru pacienţi, pentru anturajul acestora cât şi economice atât pentru bugetele pacienţilor, cât şi pentru cel al caselor de asigurări. Terapia prin calciu al crizelor emoţionale de "tetanie" nu este decât o simpla terapie prin sugesie, ineficientă şi neştiinţifică; o continuare a practicilor sugestive ale lui Messmer şi Charcot. Este aşa zisa "terapie armată" a anilor în care psihiatria ne venea de la Pavlov; terapie din păcate până mai ieri plătită ORL-ştilor de către Contractul Cadrul al CNAS, la capitolul servicii. Nu de puţine ori, un mit medical dăunător.
