Peste 6,000 de elevi din România şi Republica Moldova au descoperit ştiinţa pe înţelesul lor în Laboratorul de Ştiinţe Bayer 2019

Baylab – Laboratorul de Ştiinţe Bayer a întâmpinat şi anul acesta peste 6,000 de copii din România şi Republica Moldova la cea de-a VI-a ediţie a proiectului, desfăşurată în perioada 6 – 24 mai în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Iaşi şi Chişinău.

Formatul lansat în premieră în 2019 şi-a propus să îi facă curioşi atât pe elevii din învăţământul primar, cât şi pe cei din învăţământul gimnazial.

Pe parcursul sesiunilor de experimente, micii vizitatori au descoperit că ştiinţa poate fi şi distractivă atunci când este explicată cu entuziasm şi pe înţelesul lor, iar plantele şi insectele au un rol extrem de important. Ghizi în călătoria didactică le-au fost voluntari ai echipei Bayer, care au făcut din fiecare oră o experienţă cu adevărat specială.

În cadrul cursurilor susţinute de Asociaţia Carvana cu Medici şi Crucea Roşie – Filiala Timiş, elevii claselor V – VIII au aflat cum pot acorda în mod corect primul-ajutor şi cum pot proceda în situaţii limită, precum înnecul sau hemoragia nazală, informaţii utile în viaţa de zi cu zi.

Gazdele evenimentului în 2019 au fost: Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicina Veterinară a Banatului Timişoara; Universitatea Ovidius din Constanţa; Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Ion Ionescu de la Brad, din Iaşi; Universitatea Agrară de Stat din Moldova.

Povestea Baylab continuă anul acesta cu sesiunile speciale de experimente ce vor avea loc pentru copiii din MagiCamp, pe perioada vacanţei şcolare.

Baylab a fost lansat de către Bayer România în anul 2014, cu scopul de a trezi interesul copiilor faţă de ştiinţă şi învăţare în sens larg. Evenimentul organizat în România şi în Republica Moldova contribuie la atingerea obiectivului asumat de Bayer la nivel gobal -
1.000.000 de copii interesaţi de ştiinţă până în 2020.
Detalii suplimentare pe www.baylab.bayer.ro

Despre Bayer

Bayer este o companie globală cu competenţe cheie în domeniul Ştiinţelor Vieţii, respectiv sănătate şi agricultură. Produsele şi serviciile oferite sunt special concepute pentru a fi în beneficiul oamenilor, contribuind la depăşirea provocărilor uriaşe pe care le presupune o populaţie globală în creştere şi îmbătrânită. Totodată, Grupul îşi propune să îşi îmbunătăţească profitabilitatea şi să creeze valoare prin inovaţie şi dezvoltare. Bayer s-a angajat să respecte principiile dezvoltării sustenabile, iar brand-ul Bayer este un etalon de încredere, autenticitate şi calitate, în întreaga lume. În anul fiscal 2018, Grupul avea aproximativ 117,000 de angajaţi şi a înregistrat vânzări de 39,6 de miliarde Euro. Cheltuielile cu capitalul s-au ridicat la 2,6 miliarde de Euro, iar cele cu Cercetarea şi Dezvoltarea la 5,2 miliarde de Euro. Pentru informaţii suplimentare vă invităm să accesaţi www.bayer.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.