Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, premiată pentru Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul!” la Gala Medica 2014

Controleza-diabetul-logoCampania Naţională Controlează-ţi Diabetul”, organizată ştiinţific de Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice – preşedinte: prof. dr. Maria Moţa, management eveniment Sănătatea Press Group, a câştigat premiul publicului pentru „Cea mai bună campanie de sănătate” oferit de Colegiul Medicilor din România. Distincţia a fost înmânată miercuri seara, în cadrul celei de-a VI-a ediţii a Galei Medica, eveniment care răsplăteşte profesioniştii din sistemul sanitar românesc pentru eforturile depuse în promovarea şi încurajarea valorilor pozitive ale sănătăţii şi ale profesiei de medic.


În 2014, premiul publicului pentru „Cea mai bună campanie de sănătate” a fost ridicat de vicepreşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, conf. dr. Cristian Guja.


1În primul rând vreau să le mulţumesc colegilor mei, presei, tuturor celor care ne-au votat. Cred că premiul trebuie dedicat tuturor specialiştilor în domeniul diabetului de la noi din ţară, care s-au implicat în această campanie – Controlează-ţi Diabetul”, realizată cu sprijinul Sănătatea Press Group. Scopul ei este de a atrage atenţia specialiştilor din domeniul medical, autorităţilor şi, în primul şi în primul rând, populaţiei asupra importanţei preventiei, diagnosticarii precoce şi controlului acestei afecţiuni şi asupra severităţii complicaţiilor asociate.Se ştie că în prezent diabetul zaharat este principala cauză de orbire în ţările dezvoltate, principala cauză de amputaţie non-traumatică şi principala cauză de boală cronică renală. Vă mulţumesc încă o dată şi sper ca munca noastră de zi cu zi să dea un pic de speranţă persoanelor cu diabet zaharat”, a declarat conf. dr. Cristian Guja, vicepreşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.


Campania Naţională Controlează-ţi Diabetul” areca scop principal informarea şi educarea publicului larg cu privire la importanţa prevenţiei şi controlului eficient al acestei afecţiuni,precum și îmbunătaţirea stilului de viaţă pentru persoanele cu diabet zaharat. Campania vizează implicarea specialiştilor, autorităţilor şi a mass-mediei în propagarea mesajelor de alarmă cu privire la incidenţa şi prevalenţa crescută a cazurilor de diabet în România, promovând adoptarea unui stil de viaţă sănătos.


Lansată în 2011 la Craiova, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, Campania Naţională „Controlează-ţi Diabetul” a implicat până în acest moment aproape 2.000 de medici diabetologi şi din alte specialităţi implicate în managementul diabetului zaharat, prin simpozioanele şi cursurile de diabet desfăşurate. Peste 7.300 de persoane şi-au testat glicemia şi hemoglobina glicată în cadrul celor şase ediţii ale campaniei organizate până în prezent. A fost lansat primul imn de luptă împotriva diabetului, au fost colantate mai multe mijloace de transport în comun dedicate prevenţiei şi educaţiei în diabet şi au fost organizate numeroase activităţi centrate pe adoptarea unui stil de viaţă sănătos: concursuri de volei, flash moburi, concursuri de biciclete, înalţare de zmee, gimnastică ritmică, videoproiecţii dedicate prevenţiei diabetului zaharat, activităţi de promovare a mişcării prin dans şi conferinţe de presă.


„Această campanie este cea mai grea manifestare pe care eu şi colegii mei am organizat-o. Complexitatea campaniei este dată de numărul mare de acţiuni desfăşurate: avem o acţiune de testare a glicemiei şi hemoglobinei glicate, organizăm un curs destinat profesioniştilor în domeniu, plus o serie de acţiuni pentru publicul larg, prin care promovăm mişcarea ca exerciţiu fizic şi prin care dorim să atragem atenția că diabetul zaharat este o reală problemă. Am colantat mijloace de transport în toate orașele în care am făcut aceste campanii pentru că mesajele noastre reprezintă un mijloc important de informare a populaţiei cu privire la problematica diabetului zaharat”, a declarat prof. dr. Maria Moţa, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.


Având în vedere creşterea epidemică a diabetului zaharat la nivel mondial şi, implicit, şi în România, se impun măsuri suplimentare de prevenţie şi control a afecţiunilor metabolico-nutriţionale.„Tratamentul diabetului este extrem de complex, gravitatea complicațiilor este deosebită, iar consecințele sociale, profesionale și familiale sunt devastatoare.Diabetul zaharat este o afecţiune complexă, care necesită o abordare multidisciplinară, dar şi acţiuni de informare şi educare a populaţiei cu privire la metodele de prevenţie şi control, aşa cum este Campania Naţională Controlează-ţi Diabetului”, a mai adăugat prof. dr. Maria Moţa.


Campania NaţionalăControlează-ţi Diabetulse desfășoară anual, prin rotaţie, în cele mai importante centre de diabet din România. A debutat în Craiova în 2011 şi a continuat în 2012 cu ediţiile de la Constanţa şi Oradea, iar în 2013 la Piteşti şi Cluj-Napoca. În martie 2014 a avut loc ediţia de la Galaţi şi tot în acest an,Campania ajunge în Capitală.Ediţia din Bucureştise va desfăşura în perioada12-15 noiembrieşi coincide cu Săptămâna de Luptă Împotriva Diabetului și cu Ziua Mondială a Diabetului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.