Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, speaker la Forumul Industriei Farmaceutice, ediția 2019

Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, a confirmat participarea la cea de-a zecea ediție a Forumului Industriei Farmaceutice, ce va avea loc luni, 3 iunie 2019, la Hotel Novotel – Sala Paris, între orele 09.00 – 12.00.

Cei mai importanţi oameni ai momentului din companiile producătoare, importatoare şi distribuitoare de medicamente, alături de autorităţi fac o radiografie complexă a sistemului medical din România, în cadrul Forumului Industriei Farmaceutice 2019.

Speakerii care vor lua parte la eveniment: Sorina Pintea Ministrul, Ministerul Sănătății, Attila László - Președinte, Comisia pentru Sănătate a Senatului, Christian Rodseth - Președinte, Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Oana Mocanu - Director, Direcția Farmaceutică, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Adrian Grecu - Preşedinte, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România, Răzvan Bosinceanu - Președinte, RASCI, Laurenţiu Mihai - Președinte, Organizaţia de Serializare a Medicamentelor din România (OSMR), Anca Crupariu - Șef Department Politici și Strategii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM), Sorin Petcu - Director General, IQVIA, Vlad Boeriu - Partener coordonator Impozite Indirecte, Deloitte, Dinu Bumbăcea Partener coordonator Consultanță, Deloitte, Florentina Munteanu - Avocat partener Reff & Asociații, Coordonator al practicii de dreptul concurenței, Deloitte, Prof. dr. Alexandru Rafila - Membru, Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale, Prof. dr. Dumitru Lupuleasa - Președinte, Colegiul Farmaciștilor din România, Rozalina Lăpădatu - Preşedinte, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune

Principalul scop al ediției de anul acesta este analiza efectelor apărute odată cu reglementările europene, a căror aplicare, de către autoritatea competentă, a variat de la un caz la altul și a generat o serie de neclarități în industrie.

Sub titlul „Adaptarea la noile realități – principala provocare din industria farma”, agenda evenimentului propune subiecte de actualitate pentru domeniu, tangente tendinţelor locale din industria farmaceutică pentru 2019-2020 şi necesităţii optimizării strategiilor de gestionare pe termen lung a sistemului de sănătate şi a relaţiei dintre industria farma şi autorităţile publice.

Prin cea de-a zecea ediție a forumului, Pharma Business Services îşi propune să intermedieze relaţia dintre autorităţi şi toţi cei implicaţi în business-ul cu medicamente şi să ofere, totodată, informaţii relevante companiilor din domeniu şi asociaţiilor de pacienţi.

Teme:

Update-uri în industrie:  implicațiile normelor UE, serializarea medicamentelor, medicamente retrase de pe piață, medicamente recent introduse pe piață, rearanjarea modelelor de business în industria farma

Sănătatea pacientului: accesul pacienților la medicamente, medicina personalizată, medicamentele pentru nevoi speciale, automedicația responsabilă, rezistența la antibiotic, nevoi neacoperite în România,  legea vaccinării

Cadru legislativ: bugetul alocat sănătății pe 2019, prețul european și taxa claw-back, politică de prețuri, politica publică din domeniul manufacturii medicamentelor, practici anticoncurențiale în industria farma

Vă așteptăm alături de noi pentru o zi de dezbateri intense asupra evoluției pietei farmaceutice în ultimul an, dar și pentru a afla punctul de vedere al reprezentanților autorităților și pentru a cunoaște așteptările jucătorilor din industria farmaceutica și ale personalului din domeniu.

Mai multe informaţii despre conferinţă puteţi afla accesând website-ul evenimentului, www.forumpharma.ro.

Despre Pharma Business Services

Pharma Business Services este o companie lider specializată în servicii de comunicare pentru domeniul medical și farmaceutic, oferind clientilor săi servicii de comunicare complet integrate și o abordare de succes care combină canalele de comunicare tradiționale cu cele alternative.

Leave a Reply

Your email address will not be published.