Operatie de sapte ore pentru implantarea unei maini

● Mana unui adolescent din Suceava a fost replantata la Spitalul de Urgente Sf. Ioan Iasi ● Adolescentul de 14 ani si-a amputat din greseala mana cu un circular ● Acesta isi ajuta parintii la munca, dar a ajuns in stare foarte grava la spital ● Medicii au reusit sa ii salveze mana dupa o interventie chirurgicala care a durat mai bine de sapte ore

Un adolescent a ajuns in stare grava la spital dupa ce pur si simplu si-a retezat mana. Bogdan G., de 14 ani, din Suceava, si-a amputat din greseala mana putin mai sus de incheietura, cu un circular. Adolescentul a vrut doar sa isi ajute parintii la treburile din curte, insa intentiile sale au avut un sfarsit tragic. In stare de soc si aproape lesinat de durere, adolescentul a fost transportat de urgenta la Unitatea de Primire Urgente (UPU) din cadrul Spitalului de Urgente Sf. Ioan Iasi. Aici, medicii l-au stabilizat si l-au trimis direct in sala de operatie.

Dupa ce au muncit mai bine de sapte ore, medicii de la sectia de Chirurgie Reconstructiva din cadrul spitalului iesean au reusit sa sutureze fiecare vena si tesut si au reconstruit cu succes mana adolescentului. Din cauza leziunilor foarte grave, interventia chirurgicala a durat foarte mult. Cu toate acestea, mana adolescentului a fost pusa la loc, iar acesta si-o va putea folosi din nou dupa cateva luni bune de recuperare.

"Pacientul de 14 ani din Suceava a ajuns la UPU in urma unei avulsii prin circular la nivelul antebratului stang cu amputatie totala. In UPU a fost preluat de o echipa mixta formata din medici reconstructivi, medici de urgenta si anestezist. Pacientul a fost stabilizat rapid, beneficiind de masuri de suport intensiv si a fost insotit de personalul din UPU pana in sala de operatii a unicei sectii de Chirurgie Reconstructiva din Moldova. Dupa o interventie chirurgicala de peste sapte ore, echipa de medici plasticieni, condusa de doctor Camelia Tamas, si cea de traumatologi, condusa de doctorul Paul Sarbu, au reusit replantarea mainii", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, sef UPU din cadrul Spitalului de Urgente Iasi.

In prezent, adolescentul este tinut in tratament intensiv, iar medicii sustin ca prognosticul vital este favorabil, dar cel functional ramane rezervat. Pentru ca a suferit o trauma, adolescentul este consiliat psihologic de voluntarii Centrului Integrat Regional de Tratamente, Intoxicatii, Traume si Arsuri.

Sursa: Buna Ziua Iasi (Margareta NICHIFOR)

Leave a Reply

Your email address will not be published.