A fi medic înseamnă să percepi medicina şi în dimensiunea sa umanistă, nu numai în latura sa tehnică. Cu alte cuvinte, ştiinţa în medicină trebuie să aibă şi conştiinţă
Interviu publicat de 
Autor: Mircea Giosan Absolvent al facultatii de medicina din Iasi in 1973 si al facultatii de drept in 1978. Rector al UMF Iasi, presedinte al Colegiului Medicilor din Romania, director al Institutului de Medicina Legala. Realizator al unei emisiuni de televiziune pe teme medicale, dar si sustinator al unor medici aflati la inceput de drum sau in plin parcurs. Ce fir tine împreuna toate acestea?Toate sunt de fapt activitati complementare care tin strict de profesia pe care mi-am ales-o. Pentru ca invatamantul medical nu poate fi disociat de practica medicala, iar profesia medicala este strict legata de relatia dintre medic si pacient; in acest sens, am incercat o serie de emisiuni care sa nu fie axate pe aspecte care tin de practica medicala propriu-zisa sau de senzationalul din practica medicala, ci care sa refaca acest liant intre medic si pacient, plecand de la principiile bioeticii si de la relatia autentica, naturala, care trebuie sa existe intre cei doi parteneri; o relatie care tine de traditia profesiei medicale, traditia asclepiana, dar mai ales traditia samariteana, adica sa ai, ca medic, un sentiment de compasiune si devotiune fata de persoana care se afla in fata ta. Deci ele tin efectiv toate de profesia pe care mi-am ales-o; o profesie pe care – recunosc – intr-o prima etapa am ales-o intamplator; nu eram pregatit pentru medicina, ma pregateam pentru fizica nucleara, dar, la Iasi neexistand o facultate de fizica nucleara si neavand posibilitatea sa ma intretin in Bucuresti, am ales o facultate la care se cereau la admitere aceleasi materii, in plus adaugand biologia. Insa nu regret aceasta alegere, din contra.
Cum priviti acum, la 38 de ani de la terminarea studiilor, medicina prin prisma iluziilor si a faptelor sale?La inceput nu am avut iluzii, vroiam doar sa am o profesie pe care sa o practic. Dupa aceea am inceput sa-mi fac iluzii ca inca exista acea medicina traditionala – o medicina care isi mai pastreaza un nucleu mitic si mistic, o medicina care este dedicata in primul rand celui in suferinta si in al doilea rand celui care o practica. Viata m-a invatat sa devin putin mai pragmatic si sa incerc sa pun o bariera fata de noile forte care actioneaza in medicina si care o dezumanizeaza. Aceste noi forte nu fac altceva decat sa transforme medicina dintr-o misiune – cum ar trebui sa fie – intr-un simplu mestesug, distrugand astfel spiritul misionar. Putem sa vedem ca in lumea contemporana medicina seculara incearca de fapt sa se adapteze la alte principii decat cele care sunt autentice, ale profesiei: se incearca restrictionarea si rationalizarea fondurilor nu in interesul pacientului, ci in interesul celor care finanteaza, vedem o batalie comerciala pentru imensa piata de medicamente, materiale sanitare si aparatura; este clar ca aceasta batalie influenteaza actul medical; vedem noi fetisuri care apar: patul lui Procust, medicina bazata pe dovezi, ghiduri si protocoale care nu individualizeaza activitatea cu pacientul, ci o dezumanizeaza; hipertehnologizarea; hiperspecializarea si, nu in ultimul rand, accesul pacientului la informatii care sunt necenzurate, care nu au un caracter stiintific, dar care-l pot influenta astfel incat, incet-incet, intre medic si pacient dispare acea relatie autentica, umana. Adaptandu-ma, am incercat de fapt sa readuc acest spirit al relatiei umane intre medic si pacient, ceea ce mi-a atras si o serie de critici. Pentru ca ma opun ca pacientul sa devina un simplu obiect in fata medicului, ma opun manipularii semantice conform careia pacientul nu mai este o persoana, nu mai este un subiect... daca va amintiti, sintagma cea mai des utilizata pentru unitatile sanitare era „spitalul – o uzina de sanatate”, ca si cum pacientul ar fi un obiect stricat pe care il reparam si pe urma il redam societatii... in ce scop? pentru ce? Despiritualizarea medicinei este un mare pericol si cred ca am incercat sa modelez idei si principii care sa pastreze aceasta spiritualitate. Medicina se bazeaza pe trei piloni: pe traditie – si, repet, este o traditie umanista – pe modernitate – pentru ca nu poti sa faci abstractie de dezvoltarea stiintei – dar si pe spiritualitate. Abordarea trebuie sa fie intotdeauna holistica si nu segmentara.
Ce s-a schimbat fundamental in modul de lucru din primii ani de activitate si cel de acum?In primul rand este experienta pe care am dobandit-o. Daca in primii ani doream totul si uneori nu obtineam nimic, daca la inceput tratam totul in alb si negru, experienta m-a invatat ca atunci cand vrei sa realizezi ceva trebuie sa iei ceea ce este bun din fiecare persoana, sa ai cultura dialogului si nu cultura confruntarii si sa incerci, daca ai un proiect, sa ii aduci pe toti la cel mai mic numitor comun: un compromis acceptabil – pentru ca nu reprezinta un compromis in ceea ce priveste principiile sau ideile, ci doar in ceea ce priveste actiunea – in asa fel incat acea activitate sa nu fie de tip individualist, ci de echipa, iar membrii echipei sa impartaseasca aceleasi idealuri si aceleasi principii.
Ce semnifica pentru dumneavoastra titlul de cetatean de onoare al Iasului?Este dificil de spus, mai ales in conditiile aparte in care mi-a fost conferit. Cred ca inseamna o recunoastere si, in acelasi timp, o abordare diferita fata de stilul strict „economico-pragmatic”; pentru ca intr-o perioada de criza, ca si in afara crizei, exista energii latente care pot sa fie utilizate, care nu pot fi cuantificate, dar care au un efect important. De exemplu mandria locala. Titlul de cetatean de onoare – o recunoastere care s-a facut in fata elitelor Iasului – a fost pentru mine un moment emotionant, unic in viata mea, a fost confirmarea ca munca mea si lupta mea cu inertia din sistem si din mentalitati este recunoscuta si apreciata de catre comunitatea locala.
puteti citi intregul interviu pe Ceasca de Cultura 
