Ce m-ar recomanda ca rector al UMF Iaşi?

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=HQ7jV8EANDI[/youtube]

TRANSCRIERE:

Am meditat foarte mult înainte de a lua decizia de a candida la funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi. Am meditat foarte mult deoarece m-am gândit la responsabilitatea ce-mi va reveni. M-am gândit: ce m-ar recomanda să ocup această funcţie?

Managementul financiar? În Universitate există foarte multe persoane care, cred eu că sunt mult mai calificate şi mai eficiente decât mine în a produce bani. Cercetarea ştiinţifică? Universitatea are un potenţial uman deosebit în acest domeniu şi foarte multe presoane s-ar putea să mă depăşească. Activitatea didactică? Cadrele didactice ale Universităţii, în majoritatea lor, sunt preformante în acest domeniu. Şi atunci ce?

În Universitate însă există numeroase orgolii şi conflicte între astfel de persoane cu un potenţial uman deosebit sfâşiate de conflicte interne. Ceea ce pot eu aduce în plus este un climat de lucru în care potenţialul fiecăruia se poate manifesta. Am o oarecare experienţă în rezolvarea şi medierea conflictelor, şi de ce nu, am şi un anumit talent. Nu manifest subiectivisme, nu fac parte din grupuri care se urăsc între ele, recunosc şi respect valoarea fiecăruia dintre aceste grupuri şi persoane şi am capacitatea de a le armoniza interesele şi de a le face să colaboreze. Acestea nu sunt simple afirmaţii sau idealuri, ele pot fi dovedite prin activitatea pe care am desfăşurat-o până în prezent.

În momentul în care mi-am anunţat intenţia de a candida a început bineînţeles zvonistica obişnuită în orice campanie electorală. Spre satisfacţia mea zvonurile şi acuzaţiile care mi s-au adus nu au ţinut de ideile pe care doresc să le promovez ci de aspecte colaterale. S-a spus: da, poate fi un rector foarte bun, dar Universitatea nu are nevoie de un rector navetist care stă una sau două zile la Bucureşti. Într-adevăr, responsabilităţile impuse de noua funcţie de Preşedinte al Colegiului Medicilor din România mă obligă ca o dată la două săptămâni să fiu prezent în Bucureşti pentru una sau două zile. Dar nu trebuie uitat un lucru: rectorul nu este un şef de secţie de uzină care să supravegheze muncitorii de la strung. Rectorul este un lider şi nu o persoană care ar trebui să ia singur orice decizie în orice moment şi absenţa lui ar bloca funcţionarea instituţiei. Mai mult, în secolul nostru când există internet, telefon mobil, fax, etc., în momentul în care îţi creezi o echipă de profesionişti, în condiţiile în care conducerea este cu adevărat colectivă şi democratică, distanţa nu împiedică colaborarea, consultarea, comunicarea şi decizia. După raţionamentul acestor zvonuri ar însemna ca marile companii multinaţionale care îşi au sediul într-un loc dar activează pe mai multe continente nu ar putea funcţiona eficient. Şi de asemenea să nu se uite: această funcţie (preşedinte CMR) pot s-o utilizez în interesul Univesităţii, uşile se deschid mai uşor, informaţiile circulă mai bine şi toate aceste lucruri pot să constituie în final un avantaj şi nu un dezavantaj pentru Universitate.

În schimb nu s-a zvonit niciodată că aş face parte din grupuri de interese, nu s-a zvonit că mi-am construit cariera susţinut de familii, nu s-a zvonit că aş fi subiectiv, că m-aş răzbuna pe duşmani şi în schimb aş împărţi favoruri la cei obedienţi, nu s-a zvonit că dau sau iau şpagă. Şi acest lucru mă bucură. De aceea voi candida la rector.

46 comentarii la “Ce m-ar recomanda ca rector al UMF Iaşi?”

  1. Catalin IVAN a scris:

    Va felicit, domnule Astarastoae, in primul rand pentru felul in care intelegeti sa va sustineti candidatura la functia de rector. Daca, acum cativa ani, ati fi facut un sondaj, toti isi doreau democratie in toate organizatiile si structurile. A venit si democratia…acum realizeaza ca este mult mai greu sa-si sustina promovarea sau candidatura pentru diferite functii. Pana la urma, incompetenta si impostura erau mult mai favorizate de sistemul centralizat. Sa fi fost numit insemna sa te dai bine pe langa sef, sa fii ales inseamna sa stii sa-ti sustii candidatura prin prezentarea principiilor in care crezi, a competentelor personale si a disponibilitatii pe care o ai pentru a face fata postului.
    Imi place si blogul si, mai mult decat atat, imi place ideea sustinerii candidaturii cu ajutorul lui. Este mult mai umana, mult mai personala.
    Felicitari inca o data si succes!

  2. Florin Ghetau a scris:

    Candidatura dvs poate fi o sansa pentru a scoate UMF din criza. S-a format o increngatura care cu greu poate fi starpita.
    Oricum, daca veti ajunge in fruntea universitatii veti avea mult de lucru…

  3. Tudor Ciuhodaru a scris:

    Daca pe toate segmentele activitatii medicale si universitare ar functiona colaborarea, consultarea, comunicarea şi decizia lucrurile ar arata altfel. Sunt convins ca dumneavoastra puteti realiza cu usurinta acest lucru. BAFTA !!!

  4. Daniel Matasaru a scris:

    Succes! Astept cu interes data de 8 martie.

  5. Vasile Astărăstoae (@bloggeri) a scris:

    Multumesc lui Catalin Ivan, Florin Ghetau, Tudor Ciuhodaru si Daniel Matasaru pentru mesaje si incurajari. Comentariile voastre m-au facut sa ma simt participant la blogosfera. Stiu ca este mult de munca, stiu ca va fi greu in unele momente sa ma fac inteles dar am satisfactia ca bloggerii sunt alaturi de mine. Desi unii si-au manisfestat indoiala ca o campanie pe blog ar avea efect pentru alegerile la rectorat, eu consider ca este cea mai eficienta metoda: cei din generatia mea sau mai in varsta decat mine au deja optiunile facute – orice campanie as duce nu as putea sa le schimb parerea. In schimb blogurile si internetul constituie lumea celor tineri care sunt receptivi la argumente. Pentru acestia din urma, dintre care unii poate nu ma cunosc iar altii poate au pareri eronate, m-am decis sa desfasor campania pe blog.

  6. Un oarecare a scris:

    Cum adica “va putea fi in interesul universitatii deoarece usile se deschid mai usor”??? cred ca nu va referiti la pile si relatii… ca doar suntem, intr-un stat democratic bazat pe corectitudine conform constitutiei nu bazat pe spagi si relatii. Aveti grija cu afirmatiile care le faceti pt ca nu dau bine in campania electorala si nu cumva sa pierdeti alegerile 🙂

  7. tot eu a scris:

    “uşile se deschid mai uşor, informaţiile circulă mai bine şi toate aceste lucruri pot să constituie în final un avantaj şi nu un dezavantaj pentru Universitate.” adica daca rectorul universitatii din bucuresti nu este presedintele CMR… oare sa fie in dezavantaj acea universitate? oare nu ar fi corect sa fie egailtate in drepturi?
    Informatia de ce ar circula mai bine pentru dumneavoastra fata de altii? (tot internet au si ei si probabil tot prin Fiberlink la RDS) oare nu ar trebui sa fie aceleasi surse de informare? (daca da… atunci aceleasi surse aceeasi conexiune internet… deci informatia ar merge la fel de usor/greu) poate ca nu si doar ma insel… nimic personal nici nu va cunosc poate ca as fi de acord sa fiti rector daca asta m-ar privi si daca v-as cunoaste. Ma bucura ca ati afirmat “nu iau spaga”. E atit de normal sa fie asa si atit de anormal sa fi luat… (daca ajungeti rector promiteti ca se termina cu spaga la UMF iasi?) aveti taria sa luptati cu cei ce o cer? daca da… o sa ma rog pentru dumneavoastra (ca si pacient imi e groaza sa mai traiesc intr-un oras unde stiu sigur ca se cere spaga la UMF apoi cind ajungi la spital poate ca un astfel de medic te va trata)

  8. tot eu a scris:

    sper sa apara mesajele mele pe blog… altfel… nu mai e bine… inseamana ca ascundeti ceva deci sunteti “comunist pre-decembrist”.

  9. doru-mihai a scris:

    Iata ca a aparut. Orice este posibil intr-o discutie de un anumit nivel. Dar eu personal sufar cand vad ce putere au liminarii (mai ales prin TV) pana si asupra intelectualilor. Deci: de ce “ca si pacient” si nu “ca pacient”? Respectul pentru limba nationala este precum respectul pentru Mama. Restul incepe de aici mai departe.

  10. nu un oarecare a scris:

    Imi pare nespus de rau ca sunteti singurul candidat care imi inspira in aceasta fuga dupa functii. In mintea mea UMF are nevoie de un rector care sa nu fie bolnav de dorinta de a fi Rector. Mi-ar fi placut sa fiu pus in situatia de a ma gindi cu cine votez, dar la aceasta lista ramin fara alternativa. Aceasta nu va face cu nimic mai rau, din contra iesiti usor in evidenta intr-o masa amorfa. Ma bucur mult ca va cunosc sa sper din toata inima ca macar o parte din ceea ce asteptam multi de la dumneavoastra se vor indeplini. Vedeti ca nu prea pot sa imi imaginez un alt rector.

  11. dr. paul a scris:

    dvs ati vrea sa fiti rector ca sa-i invatati si pe ceilalti ca “transplantul este o forma de canibalism non-oral”? si sa veniti cu argumente ca “traditia” sau “cultul mortilor” sau religia? poate in curand introduceti si vreun curs de exorcizari, daca tot suntem la capitolul asta. si data viitoare cand mai incercati sa faceti comparatii cu “alte” societatile occidentale, sa aveti in vedere ca ei traiesc mai bine decat noi pentru ca au destula minte incat sa nu se cramponeze de relicvele trecutului.

  12. elena a scris:

    Domnului profesor Astarastoae: va rog frumos sa cistigati functia de rector la UMF Iasi. Si acolo sa nu va cramponati deloc de relicvele trecutului dar nici de mutilatii erei consumistice.

    tot eu…

    doctorule paul,
    ce se intimpla, ai vreun donator de rinichi pe lista si vrei sa vinzi organul unui amarit care are nevoie de el? si te temi ca vreun astarastoae te-ar putea impiedica? ti-ar putea stopa traficul ordinar si subuman?

  13. vfejer a scris:

    D-le Profesor, nu va cunosc personal si de aceea apreciez modul in care v-ati prezentat. Cred ca trebuie sa ai mult curaj sa fi pe masa de disectie sub bisturiele cine stie caror neaveniti. Daca ceea ce v-ati propus ati putea realiza, ar trebui sa brevetati reteta si sa o trimiteti tuturor rectorilor facultatilor de medicina. Sa fiti bun si drept si onest. Succes!

  14. Vasile Astărăstoae (@Un oarecare) a scris:

    Hai sa nu fim ipocriti. In toata lumea relatiile personale si recunoasterea pe care o ai iti creeaza un avantaj. Cand m-am referit la usi deschise mai usor si informatii care circula mai bine m-am referit la faptul ca facand parte din organisme care stabilesc directii strategice este mai usor sa-ti construiesti planuri in acest sens. In plus, in momentul in care soliciti o audienta la un organism intern sau international, daca esti cunoscut poti sa sari etape birocratice. Am sa dau un exemplu personal: o mare universitate din Paris a initiat un proiect in FP6 si a avut nevoie ca partener de Universitatea din Cleveland – Ohio – SUA. Eu aveam un parteneriat de 5 ani cu acea universitate. Raspunsul pentru Paris de la Cleveland a fost “noi mergem la pachet cu Iasul din Romania pentru ca am lucrat cu prof. Astarastoae si il cunoastem dar nu am lucrat cu voi (francezii).” Asa a ajuns Romania sa fie prinsa in proiect si asa am ajuns sa coordonez un proiect de cercetare in FP6. Chiar daca in Romania uneori CMR nu este recunoscut ca autoritate, in UE si in marile universitati aceasta functie (presedinte CMR) iti da un mare prestigiu si iti confera credibilitate atunci cand faci o propunere. Sper ca aceste randuri te-au lamurit ca nu ma refer la “spagi si pile” – acestea poate ar avea eficienta in Romania, dar sunt excluse la vre-o mare universitate din strainatate – si ca nu sunt “comunist pre-decembrist” desi am facut parte din PCR.

  15. Vasile Astărăstoae (@nu un oarecare) a scris:

    Si eu regret ca ceilalti nu va inspira incredere si nu aveti posibiltatea de a alege. Sper ca daca voi fi ales rector sa pun in functiune o serie de mecanisme care sa faca posibila afirmarea celor din “majoritatea tacuta” in asa fel incat, la viitoarele alegeri, sa aveti posibilitatea reala de a selecta dintre mai multi candidati credibili pentru dvs. Oricum, ma bucura aprecierea dvs. si ma obliga ca aceasta promisiune sa o transform in realitate.

  16. Vasile Astărăstoae (@elena) a scris:

    Multumesc pentru incurajari. Iti promit ca daca voi castiga functia de rector nu ma voi crampona de “relicvele trecutului dar nici de mutilatii erei consumistice”

  17. Vasile Astărăstoae (@vfejer) a scris:

    Reteta este simpla: eliminarea votului piramidal si participarea tuturor membrilor comunitatii academice la votul pentru rector. Aceasta obliga pe candidat (si pe viitorul rector) sa aiba un anumit comportament pentru ca este sub lupa tuturor. In plus o asemenea modalitate de vot face dificila practicarea jocurilor de culise cat si a negocierilor ascunse. Transparenta te obliga sa fii si “bun si drept si onest”. Multumesc pentru sustinere.

  18. candidatu la preparator a scris:

    Dum’ Vasile,
    “Reteta este simpla: eliminarea votului piramidal si participarea tuturor membrilor comunitatii academice la votul pentru rector. Aceasta obliga pe candidat (si pe viitorul rector) sa aiba un anumit comportament pentru ca este sub lupa tuturor. In plus o asemenea modalitate de vot face dificila practicarea jocurilor de culise cat si a negocierilor ascunse. Transparenta te obliga sa fii si “bun si drept si onest”. Multumesc pentru sustinere.”
    —— kestii din astea, siropoase numai bune de telenovela, n-am mai auzit de pe vremea lui Karol Spanciu. Pai atunci de ce nu faceti domne public echipa de prorectori ce v-ar place? Sau e o problema de jocuri de culise?
    Candidatu’ la Preparator

  19. dr.d a scris:

    Stimate domnule Astarastoae simt un fel de eliberare cind citesc ceea ce scrie in recomandare, un fel de eliberare pe care am simtit-o de fiecare data cind a avut loc un astfel de eveniment, alegerile. Dar de fiecare data de pina acum aceasta eliberare a fost inlocuita cu brio de dezamagire… dezamagirea produsa de ceilalti fosti rectori (mai ales ultimii2)… si asta chiar de la inceputul activitatii fiecaruia… dar parca e un pic altfel acum, nu ca in alte dati… parca totusi e ceva mai mult… exista si speranta. Spun asta pentru ca in cercul nostru, al Umf-lui, se discuta arzator aceasta problema, de alegere a Rectorului, si parca se discuta altfel, se discuta cu speranta ca aceste titluri… de medic… de cadru didactic… isi vor redobindi din nou valentele adevarate si vor fi privite din nou cu respectul cuvenit…
    Dupa 8 ani, petrecuti ca si cadru didactic, salariul nu mi-a permis sa-mi cumpar decit o pereche de pantofi pentru fiecare an de studiu. nu va vorbesc de sacrificiile facute pentru a putea tot timpul sa ma inscriu la congrese, sa-mi cumpar carti de specialitate, reviste de specialitate, pentru a fi tot timpul upgradat la zi pentru mersul bun al activitatii… sa nu mai vorbim de viata privata, in care, lunar, trebuie platite darile si taxele (intretinere etc), de cosul zilnic nici nu mai aduc vorba…
    Aceste lucruri vi le pot spune in numele a mai multor colegi… eu (noi) nu am cerut bogatii, nu am cerut salarii mari nejustificate… am cerut decenta… imi pare rau sa o spun dar este un lucru la care s-a ajuns sa se viseze…
    De aceea va spun stimate domnule doctor Astarastoae, ca poate odata cu venirea dumneavoastra ca Rector, sa dispara acesta visare, sa meditam dar si sa concretizam.
    Cit despre zvonuri stati foarte linistit ca vor aparea in curind, mai mult sau mai putin negative. Este o fabrica ce lucreaza continuu, non-stop, de cind e lumea si pamintul, in orice domeniu. Este o arma foarte puternica. Dar noi avem incredere in dumneavoastra si sper ca toate sa fie bune. Ar fi foarte multe de spus, dar sper sa avem placerea sa o facem dupa alegeri. Asa sa ne ajute Dumnezeu!!!

  20. candidatu la preparator a scris:

    “Dupa 8 ani, petrecuti ca si cadru didactic, salariul nu mi-a permis sa-mi cumpar decit o pereche de pantofi pentru fiecare an de studiu. nu va vorbesc de sacrificiile facute pentru a putea tot timpul sa ma inscriu la congrese, sa-mi cumpar carti de specialitate, reviste de specialitate, pentru a fi tot timpul upgradat la zi pentru mersul bun al activitatii… sa nu mai vorbim de viata privata, in care, lunar, trebuie platite darile si taxele (intretinere etc), de cosul zilnic nici nu mai aduc vorba…”
    Draga Dr. D,
    Salariul ca salariul da’ cu spaga cum ramane?
    Candidatu’ la Preparator

  21. Claudia a scris:

    Domnule Astarastoae,
    Sunt studenta in UMF si SPER sa deveniti rector pt ca sunt o persoana idealista (adica sper ca din moment ce sunteti profesor de bioETICA, sunteti un om integru). Sa stiti ca noi, studentii suntem mult mai bine informati decat ar dori MULTE cadre universitare ale UMF-ului, si cu tot ce stim, multi dintre noi nu se mai lauda cu faptul ca studiem medicina in Iasi, mai ales ca multe din rufele murdare ale UMF-ului deja au devenit common knowledge pt toata tara…
    Sper sa schimbati acest lucru, pentru ca printre toti pervertitii din UMF sunt si multi pedagogi de exceptie si profesionisti pe masura (chiar daca sunt in acelasi tip unsi cu mai multe alifii decat prescriu) si ar fi pacat sa ramana UMF-ul fara studenti… pt ca in max 10 ani, numarul de inscrisi la examenul de admitere va fi sub jumatate din cel de anul asta, la ce reputatie isi cladeste UMF-ul…
    PS: aveti grija, deci, sunteti si dumneavoastra sub lupa!

  22. Adrian Covic a scris:

    Domnule Profesor,

    Poate datorita “tineretii” mele inca mai cred in Mos Craciun (va citez), inca mai cred in iluzii. In iluzia ca o confruntare electorala academica se poate duce pe proiecte, idei si analiza unor fapte concrete, palpabile. Inca mai cred in iluzia corespondentei dintre nume, renume si fapte – mai precis intre ETICA si moralitatea faptelor.

    De aceea va si scriu. Constat cu uimire ca pe blogul Dvs nu sunt postate dezbateri de idei si proiecte sau intrebari – raspunsuri legate de Domnia voastra. Apar postari ce se refera la activitatea mea, mai precis atacuri intr-o tenta ne-academica, ne-etica si mai ales neadevarata – pe care Dv le acceptati. Cand sa va cred – atunci cind mi-ati propus in Decembrie sa fiu prorectorul Dvs pentru ca “ai cel mai bun CV, ai o activitate stiintifica si manageriala recunoscuta pe plan national si mai ales international”, pentru ca “ti-ai cistigat singur galoanele” sau acum, cand permiteti unui anonim (nu are curajul sa se semneze) sa afirme de exemplu, ca un vot European, secret si avizat (candidaturile pentru boardul unei Societati Europene sunt supuse unui peer-review independent si obiectiv) a fost manipulat. Unde este etica acestui gest? Unde este echilibrul pe care spuneti ca il veti promova in Universitate? Prin contrast, am oprit TOATE postarile care erau negative la adresa Dvs. din convingerea ca o dezbatere in UMF trebuie sa fie de factura tehnica, profesionista si echilibrata.

    Probabil ca tot Dvs ati avut dreptate afirmind: “nu mai cred in Mos Craciun”. Nu mai cred ca doriti cu adevarat o atmosfera de echilibru si intelegere intre profesionisti in Universitate. De fapt mi-ati si spus-o: “…cine nu e cu mine e dusmanul meu”.

    Al Dvs
    Adrian Covic

    PS: in 2007 am fost ales si Fellow of the Royal College of Physicians din Anglia – societatea profesionala medicala cu cea mai mare reputatie din Europa. Sunteti familiar cu procedura de alegere? Acolo tot famila a tras sforile?

  23. Vasile Astărăstoae (@candidatu la preparator) a scris:

    Stimate domnule doctor Eugen Brailoiu,
    Daca ati fi in Romania si in Iasi ati fi observat ca in aceasta campanie pentru rectorat singurul candidat care nu s-a agitat, care nu a mers din clinica in clinica si din om in om am fost eu. Aceasta nu pentru ca as fi arogant si as trata cu dezinteres campania electorala ci din simplul motiv ca nu am putut abandona alte activitati si pentru ca a trebuit sa duc alte batalii (cu politicienii, cu decidentii si cu mass-media care agreseaza sistemul de sanatate). In aceste conditii nu am avut timpul efectiv nici sa fac aranjamente nici sa fac jocuri de culise. Cat priveste echipa de prorectori, am declarat-o si public, nici unul nu va fi din randul contracandidatilor. Aceasta nu pentru ca nu i-as respecta pe toti (normal, pe unii mai mult pe altii mai putin) dar ca stil de lucru am fi incompatibili.
    Oricum iti multumesc pentru comentariul tau care m-a determinat sa postez pe site modalitatea in care imi voi alege prorectorii, daca voi castiga aceste alegeri.
    Poate stilul meu este “siropos si de telenovela” dar acesta sunt eu. Am recunoscut intotdeauna ca sunt sentimental si ar fi o dovada de nesinceritate daca stilul nu m-ar reprezenta. Fiind sentimental, visez la momentul in care, daca voi fi rector, sa creez asemenea conditii incat Eugen Brailoiu, Cristian Apetrei, Dumitru Branisteanu, Victor Costache, Tudor Toma, Victor Turcanu si altii ca ei sa lucreze in laboratoarele si spitalele Iasului ca profesori recunoscuti la UMF “Gr.T.Popa” Iasi. Si tot sincer si sentimental trebuie sa recunosc ca singurul moment cand l-am invidiat pe Adrian Covic a fost momentul cand am descoperit ca este sustinut de Eugen Brailoiu.

  24. Vasile Astărăstoae (@Adrian Covic) a scris:

    Stimate domnule prof. dr. Adrian Covic
    La inceput am avut tentatia de a nu va raspunde deoarece articolul plangacios pe care l-ati postat nu este altceva decat o incercare de a va face campanie si pe blogul meu. Totusi reactiile starnite de acest articol (care m-au obligat sa restrictionez unele mesaje si sa nu le postez deoarece ar fi trezit susceptibilitatea dvs.) ma determina la cateva precizari:
    1. Dupa cum bine stiti pe acest blog eu ma ocup doar cu mesajele pe care le transmit si uneori chiar cateva zile la rand nu am timp sa urmaresc reactiile. Pe acest blog moderatorul mesajelor are din partea mea indicatia de a nu respinge decat mesajele cu caracter xenofob, rasist sau cu limbaj obscen. In rest nu se practica cenzura. Astfel se explica prezenta unor comentarii la adresa mea care nu sunt deloc magulitoare, de tipul “du-te si te impusca cu ideile tale de spaga legalizata” sau “Sa va fie rusine dle profesor, pentru materialul asta filmat, care nu se poate intitulat decat: manualul de luat spaga”, etc. Acest blog nu a fost construit pentru campania electorala la UMF, el a fost realizat din octombrie 2007 si dupa cum observati din postarile mele, doar doua sunt strict legate de alegerile de la UMF Iasi. De aceea nu-mi reprosati faptul ca eu nu practic cenzura (indepartand mesajele negative), fata de dvs care declarati ca practicati acest lucru prin indepartarea comentariilor negative la adresa mea pe blogul dvs electoral.
    2. Comentariile aparute sunt ale cititorilor si nu ale mele. Stiti foarte bine ca va apreciez calitatile dar in acelasi timp trebuie sa recunoasteti ca in dese randuri v-am atras atentia asupra unor defecte care se dezvolta si va pot anula aceste calitati. De aici si pana la faptul ca v-as fi zeificat este o cale foarte lunga si va rog sa nu exagerati cu superlativele pe care vi le-as fi adresat.
    3. Stiti foarte bine ca atunci cand ati avut nevoie de un sprijin vi l-am acordat. Cred ca recunoasteti acest lucru. Am facut aceasta pentru ca asa am considerat ca este normal si nu v-am solicitat niciodata recunostinta. De aici insa pana la afirmatiile pe care le faceti dvs., mergand din catedra in catedra, din om in om si cu subtilitate apreciind ca Astarastoae este un prost manager, un om depasit, un om limitat, cred ca iarasi este o distanta foarte mare si cred ca va face un deserviciu deoarece UMF-ul este o lume inchisa si s-ar putea ca unii sa-si puna probleme cu privire la caracterul dvs.
    4. Poate unele comentarii postate pe acest blog sunt rautacioase si rau-voitoare. Aveti insa posibilitatea de a raspunde punctual cu date concrete. De exemplu: nu am fost sponsorizat de firma Fresenius cat timp aveam atributii in spital sau am fost si cu ce suma, nu am primit sponsorizari eu si rudele pana la gradul IV inclusiv de la firme de medicamente la care spitalul facea comenzi sau am primit sponsorizari si cu ce suma, etc. Transparenta maxima si raspunsul dvs. clar vor anula aceste comentarii care poate adesea se bazeaza pe folclor.
    5. Cred ca sunteti prea incrancenat in aceasta campanie si doriti prea mult acest post. Va asigur ca pana in prezent, dupa cum bine stiti, nu am desfasurat nici un fel de actiuni electorale in afara postarilor pe blog. Aceasta nu pentru ca nu as respecta electoratul UMF Iasi ci dintr-un sentiment de jena si din lipsa de timp. Mai mult, nu am fost pe la ziare (cum ati fost dvs), nu m-am intalnit cu zvoneri care sa lanseze soparle, m-am ocupat de bunul mers al IML si al CMR. M-am preocupat de a apara onoarea corpului medical si de a contracara masurile absurde care ar fi atins medicii inclusiv pe dvs. si nu am solicitat sustinerea unor ministrii trecatori pentru ca mi se pare degradant pentru UMF ca alegerile sa fie influentate de acestia. Va asigur ca nici un moment nu ati fost preocuparea mea majora incat sa orchestrez actiuni impotriva dvs. Nu-mi sunteti dusman dar (chiar si dupa scrisoarea dvs) cu regret nu va pot considera prieten.
    6. In virtutea anilor de cand ne cunoastem imi permit sa va dau un sfat: nu aratati public dorinta care va mistuie de a ocupa o functie. Din vechime se spune ca puterea nu trebuie data unei persoane cu o dorinta nestavilita de a o poseda. Ati putea pierde din aceasta cauza multe voturi. O campanie electorala trece repede si daca distrugeti orice punte cu competitorii dvs., daca creati rani care nu se pot cicatriza s-ar putea ca mai tarziu sa va para rau.
    Cu regret,
    Vasile Astarastoae
    PS: cunosc foarte bine modalitatile de alegeri in diferite societati medicale si de obtinere a diferitelor titluri. Cunosc modalitatea in care se publica un articol pentru ca, dupa cum bine stiti, editez reviste. De aceea replicile dvs. nu le pot considera decat cel mult rautacioase.

  25. Vasile Astărăstoae (@dr.d) a scris:

    Comentariul dvs imi creaza mari probleme. Aceasta deoarece simt speranta in randurile dvs. si nimic nu este mai odios decat a omora speranta. Stau uneori si ma gandesc ca poate ar fi mai bine sa nu castig aceste alegeri pentru ca s-ar putea sa dezamagesc oameni de calitate ca dvs. Oricum sunt constient de responsabilitatea pe care mi-o asum.

  26. Vasile Astărăstoae (@Maria) a scris:

    Draga Maria,
    In primul rand scuze. Ai dreptate! Incercand sa ingros tusa am folosit expresia “medicii buni” ceea ce ar conduce la concluzia ca in Romania nu raman decat medicii slab pregatiti. Corect ar fi fost sa spun “pleaca medici din randul medicilor buni”. Altfel, asa cum ai spus, s-ar intelege ca in Romania au ramas doar medici incompetenti. Si cu a doua problema ai dreptate. Din pacate, luati cu treburile curente uitam sa cream un climat favorabil celor care se preocupa de perfectionarea prin stagii in strainatate. Dupa mine ar trebui sa militam si sa incurajam perfectionarea la marile clinici din strainatate si apoi sa cream un cadru institutional prin care sa aducem acesti medici inapoi in Romania. Iti promit ca in decursul anului 2008 departamentul Profesional al CMR va gasi o solutie in asa fel incat sa incurajeze si sa creeze cadrul competitional real pentru cei care se perfectioneaza in tari cu traditie.

  27. Andrei Avadanei a scris:

    Felicitari domnule profesor pentru alegerea de a candida la aceasta functie. Va urez multa bafta

  28. emilia a scris:

    Mult succes D-le profesor!
    Un mic secret: marea majoritate a studentilor va iubesc enorm tocmai pentru ca nu ati incercat sa va bateti joc din inteligenta noastra manipulandu-ne in campania asta: ne-ati ajutat tot timpul cu sau fara alegerile astea. Mi-e cam frica sincer de puterea de manipulare a contracandidatului ,insa indiferent cine castiga unul singur ramane om dintre voi doi si nu va fi el acela.
    Semnat: un student ce-si pune mari sperante in dvs ca veti UMF Iasi la adevarata lui valoare demult uitata

  29. Adrian Covic a scris:

    Domnule Profesor,

    Raspunsul Dv. arogant si moralizator, dar plin de neadevaruri si rautati mi-a spulberat definitiv iluzia unei confruntari fair play, axata pe proiecte, idei si analiza unor fapte concrete (de aceea scriam ca „…mai cred in Mos Craciun”). Cititorii nepatimasi vor confrunta continutul si tonul mesajelor si vor judeca singuri.

    Pentru mine a devenit insa clar ca nu puteti oferi Universitatii noastre aproape nimic din ceea ce spuneti ca va recomanda ca Rector. In acest sens, raspunsul Dv. impulsiv, va tradeaza, continand toate argumentele necesare.

    1. Incurajati calomnia si va bazati multe afirmatii pe o zvonistica abil ambalata, ceea ce contravine flagrant ideii de mediu echilibrat si armonios de lucru.
    2. Faceti afirmatii inexacte despre declaratiile mele publice, stimuland inca o data starile de conflict si suspiciune, desi cunoasteti extrem de bine, din atacurile la adresa lumii medicale, ca este incorect si neprincipial sa fie construite imagini si verdicte bazate pe artefacte, din franturi de informatii.
    3. Faceti sugestii de acuzatii grave, fara a le proba, nimicind astfel ideea de transparenta si obiectivitate.
    4. Nu puteti recunoaste si respecta valoarea. Subminati increderea in publicatii de renume international, vizand de fapt eliminarea valorilor.
    5. Faceti amenintari voalate la adresa celor care au o parere diferita de a Dv., distrugand orice principiu de democratie academica.

    In final, nu pot sustine decat ca ma „incrancenez” pe ideea de dezbatere de proiecte, pe identificarea de solutii la problemele UMF Iasi si in nici un caz pe aroganta omului care le stie pe toate si poate da sfaturi in orice problema, fara a tine cont de parerea celorlalti. Este pacat ca nu va gasiti timp de campanie si confruntari academice, timp pentru a discuta cu oamenii Universitatii, („plini” de intrebari si ”avizi” de solutii) ocupandu-va „…de bunul mers al IML si CMR”. Ce veti face atunci cand veti fi si Rector?

    Indiferent de riposta Dv. va asigur ca acesta este ultimul mesaj pe care il postez pe blogul Dv., deoarece nu cred ca ar trebui sa mai avem astfel de discutii.

    Adrian Covic

  30. Vasile Astărăstoae (@Adrian Covic) a scris:

    Domnule Profesor,
    Pe de o parte, va respect decizia de a nu mai posta pe blogul meu. Pe de alta parte imi vine in minte urmatorul banc, ce-i drept ceva mai vechi:
    Intrebare la Radio Erevan: “Este adevarat ca Nicolae Ceausescu a fost ilegalist?”
    Radio Erevan raspunde: “Este partial adevarat… Putem spune ca Nicolae Ceausescu a fost semi-ilegalist: el s-a ascuns in munti dar nu l-a cautat nimeni…”
    Vasile Astarastoae

  31. Cristina a scris:

    Domnule Profesor,
    Felicitari pentru prestatia exceptionala de la Turcescu. Felicitari si pentru blog. Modul in care il umiliti pe acest individ arogant si lipsit de simtul umorului numit Adisor-copilul mamitzicai m-a uns la inima. Sper ca cei din Iasi vor fi suficent de inteligenti ca sa va voteze. Daca nu va vor vota nu uitati ca veti ramine cu noi, medicii care va iubim si va respectam iar ei vor ramine slugi la un individ anost, expresie a nepotismului si arivismului.

  32. cris a scris:

    Domnule Profesor,
    Primiti si felicitarile mele pentru ideile transmise in emisiunea Dlui Turcescu.
    Sunt fost student al UMF Iasi “Gr. T. Popa” si am urmatoarele intrebari:
    1. Ati administrat dumneavoastra IML Iasi? Daca da, de ce se prezinta cu aceasta fata schimonosita (fac referinta la Prosectura dar si la salile de curs, de lucrari practice)?
    2. Ajuns in postura de Rector, ceea ce va si doresc, sunteti dispus sa prezentati opiniei publice (daca este o informatie de interes public conform legislatiei) organigrama completa a UMF Iasi, cuprinzand titularii dar si cadrele platite cu ora, pentru a evidentia “consanguinitatea” grotesca?
    3. Care este opinia dumneavoastra legata de sesizarea autoritatilor pentru aflarea colaboratorilor politiei politice a regimului comunist?
    4. Cred in puterea modelului, asadar va rog sa-mi nominalizati trei cadre universitare in viata, care prin probitate morala si profesionala se recomanda ca formatori de scoala medicala ieseana, continuatori ai unor nume precum Prof. Vancea, Prof. Branzei, Prof. Oblu, Prof. Petrovanu, Prof. Haulica. In conturarea unui raspuns va rog sa luati in calcul si punctul 2 – organigrama.
    Nu cred ca cineva are puterea de a asana cumulul de interese josnice si “eu”- ri hipertrofiate, dar poate ca Dumneavoastra sunteti “raul cel mai mic” ce se poate petrece acum.
    Va multumesc si va doresc “Bafta”, asa cum obisnuiam sa ne uram superstitiosi in timpul facultatii.

  33. Necunoscut a scris:

    Domnule Profesor Astarastoae,
    Va admir sincer si va respect inca din timpul studentiei. Sinteti unicul Profesor pe care il consider capabil sa salveze aceasta Universitate extrem de bolnava: de coruptie, nepotism, falsitate. Am sa va votez. Sa dea Dumnezeu sa fiti sanatos si sa reusiti!

  34. Excelentul a scris:

    Domnule Astarastoae,
    Am citit bancul cu Ceausescu semi-ilegalist si vreau sa va marturisesc ca de mult n-am ras atat de bine! Bancul este si mai comic in contextul electoral de la UMF. Fara sa vreau mi-am adus aminte de sloganurile propagandistice ale epocii de aur: “Servesc Patria!”, “Traiasca Pacea!” sau “Patriei mai mult carbune!”. In acest generos context am si o propunere pentru cadrele didactice din UMF Iasi: de azi inainte sa se salute cu lozinca “Servesc Excelenta!”

  35. Omul excelent pt. Cristina a scris:

    Cand spui “acest individ arogant si lipsit de simtul umorului numit Adisor” probabil ca stii mai multe decat noi. Si zic asta fiindca am incercat sa aflu de pe blogul lui Adrian Covic cate ceva si am deschis sectiunea “Omul” unde nu se afla absolut nimic in afara unui mesaj catre noi ceilalti: “Comentariile sunt inchise”. Oare omul este chiar asa gol de continut precum pagina cu pricina? Pana mai apare ceva pe pagina cu Omul Covic nu-mi ramane decat sa parafrazez un comentariu de mai sus: “Servesc Excelenta”

  36. Vasile Astărăstoae (@cris) a scris:

    Multumesc pentru aprecieri. La intrebarile dvs. va raspund:
    1. Am devenit directorul IML Iasi in anul 2002 si, aveti perfecta dreptate, in acel an IML avea sediul in Spitalul Sf. Spiridon si avea o “fata schimonosita”. De aceea am hatarat sa-i schimb sediul si am construit o cladire nou pe care unii o apreciaza ca impresionanata si o prosectura noua, cea mai moderna si mai umana din Romania. Prin proiecte si programe am dotat toate laboratoarele, inclusiv prosectura, cu aparatura moderna si am automatizat o serie de proceduri. Am construit un sector didactic cu amfiteatru si sali de lucrari, toate dotate cu aparatura audio-video. Cand treceti prin Iasi va invit sa vizitati noul IML situat pe str. Buna Vestire nr. 4 (in spatele Policlinicii Municipale).
    2. Da, sunt dispus sa fac publica organigrama UMF si sa primesc solutii cu privire la modificarea acesteia in sensul cresterii eficientei institutiei.
    3. Daca ati fost student la Iasi stiti care este opinia mea. Ca membru fondator al Aliantei Civice Iasi si ca membru al Grupului de Dialog Social am militat pentru deconspirarea colaboratorilor Securitatii ca politie politica. Nu pentru razbunare ci pentru ca sa nu mai existe nici un mijloc de a santaja pe cei in cauza.
    4. Mi-ati cerut sa nominalizez persoane care deja s-au afirmat. Era mai simplu sa va dau nume de tineri in curs de afirmare si care constituie speranta pentru UMF Iasi. Dupa opinia mea cativa din cei care indeplinesc criteriile impuse de dvs. pot fi: prof. Dorin Chisalita (oftalmologie), prof. Gabriel Ungureanu (medicina interna), prof. Cristian Dragomir si prof. Eugen Tircoveanu (chirurgie), prof. Vasile Luca (boli infectioase). V-am dat doar cinci nume (primele care mi-au venit in minte) si imi cer scuze de la cei care merita dar nu i-am nominalizat.

  37. Cezar a scris:

    Domnule Profesor
    Astazi in Ziua de Iasi, Adrian Covic a recunoscut ca a facut alianta cu Carol Stanciu si o ia pe Anca Trifan prorector. Sunteti obligat sa cistigati pentru ca daca cistiga el, vom fi condusi tot de vechea gasca. Oare asta este Excelenta? Sunt cadru didactic de 16 ani si daca cistiga tot ei imi iau lumea in cap! TREBUIE SA CISTIGATI!!!

  38. Crina a scris:

    Bravo “Omule excelent”. L-ai pus pe Covic la treaba. Vad ca si-a completat blogul la sectiunea “Omul Covic”. Pacat insa ca si-a bagat sotia si copiii la inaintare in scopuri electorale… Pe cind niste poze cu mama si tata?

  39. dr.d a scris:

    Raspuns pentru candidatu’ la preparator
    Sa va fie rusine stimate domnule candidat, nici macar nu ma cunoasteti… daca era vorba despre spaga probabil ca nu m-as mai fi plins de salariul de mizerie sau de celelalte (logic nu credeti?)…dumneavoastra probabil sunteti un candidat obisnuit cu aceste practici, probabil asa ati promovat toate examenele… si acum dati din gura… de obicei asa se intimpla cei slabi cu intelectu’ dau spaga si tot ei fac caz de necaz… daca in primul rind spaga nu s-ar oferi, aceasta nu ar exista… daca era vorba sa iau spaga poate acum nu mai eram pe acest blog cu aceste doleante (dar asa cum am spus cred ca intelectu’ nu te ajuta prea mult stimabile!!!)

  40. dirlewanger a scris:

    sa ne fereasca cine ne-a feri de somnul ratiunii; cu respect

  41. un cunoscator a scris:

    Imi este mila de profesorul Covic. Chiar daca, asa cum spune profesorul Astarastoaie are calitati, se vede de la distanta ca nu are caracter. Pacat, pentru ca fiind reprezentantul generatiei tinere ar trebui sa gasim la el valorile umane pe care le asteptam cu totii de la aceasta generatie si nu un carierism fara scrupule. Analizati cu atentie cum interpreteaza, fals si rautacios aprecierile obiective si de loc jignitoare din raspunsul profesorlui Astarastoaie. Si-a insusit tehnica perversa a manipularii de tip politic! Pacat! Mare pacat!!!

  42. mirela a scris:

    FELICITARI

  43. un trecator a scris:

    se scrie corect “acuzatiile care MI s-au adus”, nu “acuzatiile care M-I s-au adus” … in rest multa sanatate si succes in ce vreti sa faceti !

  44. Inuta a scris:

    este dureros ca trebuie sa comparati un titan (STANCIU) cu un pitic (MUNGIU) si sa iasa victorios piticul numai pentruca a reusit sa traga sforile pentru aprobarea unui proiect… parca nu stiti cum se obtine un proiect la noi ?…!!! Deasemenea sunt persoane in UMF din personalul TESA care invart Universitatea pe degete. D-na GG este si secretar sef la Medicina si director administrativ adjunct, pentruca a reusit sa incadreze o sumedenie de prieteni si cunostinte in institut. Toata familia ei este angajata in Universitate, chiar si admiterea se face in familie si de aceea se creiaza tot felul de suspiciuni??? Deasemenea mai sunt Prof. fara Doctorat desi ordinul Min. a fost clar, dar nu la noi…!!! Ar mai fi multe de spus da deocamdata atat…! Va urez succes in asanarea nepotismului si a pilelor de genul BURLEA (cadru didactic intrat la Stom. cu ajutorul lui Burlui si a banilor) si cel de la Ginecologie care au sfidat REZIDENTIATUL

  45. Dumitru Branisteanu a scris:

    Un ce, Inuta? Un titanic? Fii mai explicita, te rog! Folosind – poate – si alte argumente decat majusculele cu care i-ai scris, dogmatic, numele.

    Vad ca ai picat in pacatul comparatiilor. Un gandac de balegar e indeobste mult mai mare decat o furnica. Oare trebuie el denumit, atunci, neaparat, “titan”? Sau, daca tot iti plac comparatiile fanfaronarde, ce zici sa treci la altele mai realiste, precum… capo di tutti capi?

  46. niju a scris:

    partea cea mai dificila este alegerea limbajului potrivit pentru subiectul cu pricina ,limbajul insa apare dupa multi ani si exact in perioada 1968-1976 trebuia format ceea ce in acest moment din nefericire nu mai este adecvat ,incat justificarea de sus nu mai convinge si s-ar putea sa para neimportant,dar nu stiu cum se face ca mereu il intalnim pe acest lucru

Comentează acest articol