Blog Vasile Astărăstoae

18 comentarii la “Suntem puternici!”

1. Tudor Ciuhodaru a scris:
   18 March 2008 la 9:38 PM

   Aceasta declaratie trebuie sa devina un crez. Ea reflecta punctual realitatea ignorata constant de inteleptii organizatori de sistem. Meritul si curajul asumarii va apartin indubitabil. Niciodata nu a fost usor dar noua abordare a situatiei de catre CMR ofera azi un licar de speranta.

2. Simona a scris:
   19 March 2008 la 5:41 PM

   O adevarata incantare sa citesc declaratia dvs., d-le dr. Astarastoae! E de necrezut ca exista un medic care se lupta sa scoata din “mocirla” prezentului intregul corp medical romanesc, aflat intr-o deriva continua, parca ireversibila. Inca o data FELICITARI d-lui dr. Astarastoae!

3. Anda a scris:
   19 March 2008 la 6:57 PM

   Domnule Profesor,
   Ingrijorarile corpului medical sunt intemeiate, dar nu trebuie sa fim super-ingrijorati. Reputatia de pittbull a mass-mediei este cunoscuta, dar stim ce soarta are pittbull-ul (ori omoara victima ori moare el si se intelege care varianta o prefer). Si totusi nu este decat un latrat, ceva cam prelungit. Cred ca o parte buna din situatia conflictuala este datorata unei lipse de comunicare pacient, familie, corp medical. Tensiunea creata explodeaza de multe ori in presa. In facultate nu exista cursuri de comunicare, nimeni nu-ti spune cum sa actionezi in acest gen de situatii (si cand esti in stress actionezi prost), cum sa te scuzi fara se te inculpezi etc. In spitale, ar trebui sa existe ceva de tipul risk management officer, care tocmai sa preia controlul in aceste situatii. Purtatorii actuali de cuvant ai spitalelor sunt doar purtatori de vorbe (fara ofensa personala), sunt ineficienti. Si acest lucru trebuie modificat. Cat despre implicare politica, nici “sfintii” nu scapa in Romania. Din cate stiu eu, orice trauma prin impuscare se raporteaza la politie, pt. ancheta. Este bine sa aparati onoarea corpului medical (exagerarile trebuie sanctionate), dar acest lucru trebuie sa-l facem si noi prin rutina noastra, indiferent cat de stresati am fi.

4. Daniel a scris:
   20 March 2008 la 10:50 PM

   Cu toata stima si respectul, va felicit pentru reusita de la UMF. Era de asteptat, sa castigati dvs. Cel putin printre noi, printre studenti, la intrebarea: Cu cine votezi, colegu? numai un nume se auzea: “Astarastoae”. Inca o data: FELICITARI! Sa va dea Bunul Dumnezeu intelepciune si in continuare, sanatate multa si putere ca sa puteti lupta (ca aveti cu cine). Am o rugaminte la dvs. Poate nu e momentul, dar va rog sa lamuriti o problema (din pct meu de vedere). Si anume problema evolutionism-creationism. Eu sincer sunt pt creationism, dar nu un indoctrinat, ci un partizan al cunoasterii lui Dumnezeu prin stiinta si prin o viata practica de crestinism ortodox autentic (cat se mai poate). La cursuri si laboratoare se aude cuvantul evolutionism intruna, si astfel se inoculeaza aceasta idee in creierasele doctorilor de maine. Dupa ultimele descoperiri ce acopera cam tot arealul stiintei, se infirma din ce in ce mai puternic conceptul Darwinist. Si asta nu de azi de ieri, ci sunt cativa ani buni. Daca credeti ca merita sa raspundeti la acest aspect, cu o parere sincera a domniei voastre, m-as bucura nespus. De ce dumneavoastra? Simplu: Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni (Psalm 11, 8)

5. jack spintecatorul a scris:
   21 March 2008 la 3:05 PM

   Stimate d-le Profesor Dr. Astărăstoae,
   Dat fiind că dv. sunteţi practic singurul purtător de cuvânt adevărat şi puternic al corpului medical din România (corp medical supus astăzi unor presiuni incredibile şi inacceptabile), iar blogul dv. s-a constituit într-o adevărată tribună a apărării demnităţii şi libertăţii profesiunii medicale, îmi permit să ocup un spaţiu (poate prea mare, vă rog să mă scuzaţi!) pe acest blog, pentru a lansa către întreaga comunitate medicală un…

   Apel la solidaritate

   Întotdeauna am considerat că medicina modernă (mai ales medicina de spital) nu se poate face decât în echipă. Am considerat, de asemenea, că acesta este un adevăr evident, axiomatic, de bun simţ. Toţi cei care au colaborat cu mine mai îndeaproape ştiu că am susţinut întotdeauna şi am încercat să transmit şi altora acest spirit de echipă. Medicina nu mai este azi apanajul unei minţi sau al simţurilor naturale, oricât de strălucite, ale unui singur om. Medicul atotştiutor, atotputernic şi învăluit într-o aură de mister (acel “mic Dumnezeu”) nu mai există de cel puţin 50 sau 100 ani. Medicina bazată pe dovezi (pe cercetare ştiinţifică riguroasă) a luat locul medicinii bazate pe intuiţie sau pe păreri personale. Progresul ştiinţei, al tehnicii şi al eticii medicale din ultimul secol au făcut ca, peste tot în lume, îngrijirea sănătăţii să devină o problemă de o complexitate şi de o tehnicitate mereu în creştere. Aceste progrese au determinat apariţia şi dezvoltarea continuă a unor noi specialităţi şi tratamente medicale, care poate nici nu ar fi fost imaginate în urmă cu doar câteva decenii. Dar nu numai ştiinţa şi tehnica medicală propriu-zise au progresat în asemenea măsură, ci şi concepţia noastră, în general, despre asistenţa socială şi despre dreptul omului la sănătate. Să ne uităm puţin în jurul nostru, chiar în spitalele ieşene, şi să comparăm ce vedem acum cu ceea ce era aici nu cu foarte mult timp în urmă. În multe din aceste spitale s-au ameliorat net condiţiile de igienă şi de confort, s-a realizat retehnologizarea laboratoarelor şi informatizarea, au apărut secţii noi, s-a îmbunătăţit organizarea administrativă, învăţământul şi cercetarea medicală, s-a extins participarea noastră la publicaţii şi manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale etc. Toate acestea au dus la creşterea evidentă a calităţii îngrijirilor medicale, dar şi, desigur, a nivelului costurilor. Au apărut sau au evoluat şi la noi, de asemenea, concepte şi noţiuni precum drepturile pacienţilor, consimţământul informat sau comisia de bioetică. (De exemplu, drepturile pacienţilor sunt afişate pretutindeni în unităţile medicale, spre a fi popularizate şi cunoscute de toată lumea).
   Este evident că, în ziua de azi, orice pacient care este internat într-un spital (la noi, ca şi oriunde în lume) beneficiază de servicii complexe, cu impact asupra stării sale de sănătate. Nu doar medicul de salon este implicat în îngrijirea pacientului, ci, mai mult sau mai puţin direct, medici din alte specialităţi şi din alte unităţi medicale, medici rezidenţi, asistente medicale, infirmiere, dieteticiene, funcţionari, medici de laborator, chimişti, biologi, tehnicieni, laboranţi, personal administrativ etc. Pacientul însuşi face parte din această echipă – nimic nu se face fără acceptul şi cooperarea sa ori împotriva voinţei sale. (Mai în glumă, mai în serios, să spunem că avem nevoie şi ca Dumnezeu să fie de partea noastră!). Fiecare are contribuţia sa, mai directă sau mai indirectă, mai mult sau mai puţin înalt calificată, dar la fel de importantă în actul medical. De aceea, de exemplu, în ţările occidentale, o problemă de malpraxis este, de cele mai multe ori, o problemă a spitalului şi nu a unei singure persoane. Desigur că, fără o activitate coordonată (coordonare asigurată de conducerea spitalului şi a diferitelor secţii), un spital nu ar putea funcţiona. O condiţie esenţială a acestei coordonări este existenţa unor legi şi a unor reguli scrise, cunoscute şi respectate de toţi. Rezultatul final – starea sănătăţii pacienţilor – depinde de eforturile colective, sinergice, ale noastre, ale tuturor oamenilor spitalului. (Putem merge, desigur, chiar mai departe, spunând că sănătatea populaţiei depinde chiar mai mult de infrastructuri, de situaţia socială, materială şi culturală a oamenilor, de asistenţa medicală primară şi, nu în ultimul, rând, de factorul politic).
   Aceste lucruri, deşi celor mai mulţi li se par absolut clare şi indiscutabile, aproape nişte truisme, ele nu sunt încă înţelese cu adevărat de unii cetăţeni. Există indivizi, la diferite niveluri, atât în interiorul cât şi în afara sistemului sanitar, care nu percep acest sistem ca pe un sistem adevărat, ci ca pe o sumă de elemente disparate, fără legătură unele cu altele, ba chiar – şi asta e cel mai trist – antagonice. Această percepţie aberantă reprezintă, din păcate, expresia unei mentalităţi induse de fostul regim comunist şi care (fapt uimitor pentru mine) nu s-a estompat – ba chiar s-a accentuat în unele privinţe – după 19 ani de la instaurarea democraţiei în ţara noastră. Paradoxul comunismului a fost că un colectivism extins la scară naţională nu a făcut altceva decât să exacerbeze individualismul, imoralitatea şi absenţa oricărei răspunderi sau respect faţă de valorile şi bunurile comune. (Ca să înţelegem acest lucru, este suficient să privim, de exemplu, la contrastul dintre luxul unor apartamente de bloc şi mizeria din scara blocului sau din jurul acestuia.) Deşi era mereu trâmbiţată “unitatea de monolit a întregului popor”, această “unitate” nu depăşea, de cele mai multe ori, interesele de clan sau de grup.
   Lumea occidentală democrată, din care astăzi dorim să facem parte, a demonstrat în modul cel mai convingător faptul că împlinirea unei naţiuni, ca şi împlinirea individului, se bazează pe civilizaţie, iar aceasta, la rândul ei, se bazează pe respectul reciproc al oamenilor unii faţă de alţii, materializat în respectul faţă de lege. Legea este făcută de oameni pentru oameni şi nu este privită ca o limitare, ci ca o garanţie a libertăţii. Respectul omului faţă de om este elementul cheie atât în afaceri, cât şi în politică sau în ştiinţă. Până la urmă, civilizaţia se defineşte tocmai prin calitatea relaţiilor interumane din interiorul unei societăţi, a principiilor morale care stau la baza acestor relaţii. Îndrăznesc să spun (dar, de fapt, nu o spun doar eu) că, de prea multe ori, în ţara noastră, a fi corect nu înseamnă altceva decât a te adapta intereselor de moment ale unor grupuri de putere – deşi a fi corect sau cinstit se definesc ca valori perene, în timp ce interesele de moment şi grupurile de putere se schimbă continuu. Deşi declarăm că dorim şi putem într-adevăr să construim o altfel de societate, de fapt mulţi manifestă în viaţa reală o atitudine conservatoare, exact opusă.
   Dacă îmi este permisă o paranteză, ştim cu toţii că o echipă de fotbal, de exemplu, colaborează atât în faza de atac, cât şi în faza de apărare. Toţi membrii echipei acţionează fiecare pe postul său, dar având, în final, aceleaşi scopuri: pe de o parte, de a marca şi pe de altă parte, de a nu primi gol. În absenţa unei colaborări perfecte, chiar dacă echipa ar fi formată numai din individualităţi excepţionale, meciul ar fi pierdut. De asemenea, un jucător mare nu se poate realiza decât într-o echipă mare, iar o echipă mare este o echipă coerentă. Individualismul nu are ce căuta în nici o echipă. Iar rezultatele acesteia nu depind numai de calitatea antrenorului, ci şi de modul în care jucătorii înţeleg să-şi dezvolte între ei relaţii de altruism, comunicare, încredere, prietenie, respect reciproc şi chiar spirit de sacrificiu, lucruri care nu sunt scrise în “fişa postului”. De aceea, o echipă se construieşte greu, dar se poate distruge uşor. Din păcate, România nu prea a excelat la sporturile de echipă (succesele noastre internaţionale cele mai răsunătoare fiind înregistrate la sporturile individuale – gimnastică, atletism, canotaj, sau tenis).
   Revenind la medicină, se poate uşor observa că, de multe ori, în România, coeziunea şi spiritul de echipă sunt foarte slabe sau absente. Orgoliile şi interesele personale, pe de o parte, şi neglijenţa sau chiar fuga de răspundere, pe de altă parte, creează disfuncţionalităţi majore în cadrul echipelor. Funcţionarea este dezorganizată atât în “atac” (în cazul nostru, lupta cu boala), cât şi în “defensivă” (apărarea propriilor noastre drepturi şi interese). Desigur, aceste probleme îşi au originea nu numai în trecutul comunist, ci şi în defectele actuale ale societăţii româneşti, precum şi în dezbinarea tradiţională a corpului medical. Noi înşine lucrăm în permanenţă, cu o râvnă demnă de o cauză mai bună, la autodistrugerea noastră.
   Persoane din afara sistemului medical, de la presă până la cetăţeanul de rând, au observat cu uşurinţă că, într-adevăr, sistemul nostru este lipsit de coeziune internă. S-a creat şi dezvoltat astfel viziunea absurdă şi periculoasă că starea de sănătate a populaţiei nu este o rezultantă a sistemului sanitar şi a societăţii, în ansamblul ei, ci depinde strict de responsabilitatea individuală a unor persoane izolate – respectiv, a unor medici. De aceea, unii oameni au ajuns să creadă (sau să se prefacă a crede) că medicina se poate face oricum, de către oricine şi în orice condiţii. E simplu. Medicina nu mai este privită ca un ansamblu complex, care presupune finanţare, dotare tehnică, condiţii materiale, organizare internă, legislaţie, învăţământ, cercetare ştiinţifică, muncă, motivaţie salarială şi morală, interrelaţii profesionale etc şi care, la urma urmelor, este indisolubil şi prin definiţie dependentă de fenomene naturale, precum boala sau moartea. Nu. Totul se reduce numai la voinţa medicului, ca individ. S-a ajuns chiar să se considere de către unii “pacienţi” sau “jurnalişti” că medicina nu se face nici măcar după reguli ştiinţifice, ci că aceste reguli sunt inventate sau aplicate de medici în mod arbitrar, haotic, fără nici o noimă, după bunul lor plac. De aici şi până la ideea că oricine se poate substitui medicului şi că poate emite păreri medicale, fără a fi măcar cadru medical, nu mai e decât un pas. Iar următorul pas este încercarea de a ni se lua demnitatea, libertatea, dreptul de a practica medicina sau chiar dreptul de vorbi.
   Fie că nu înţeleg complexitatea şi importanţa coeziunii sistemului, fie că urmăresc cu bună ştiinţă distrugerea acestuia, astfel de oameni profită de vulnerabilitatea lui, pentru a-l eroda şi din exterior şi din interior. Acuzând şi speculând, în acelaşi timp, neajunsurile medicinii româneşti, ei atacă medicii, fără a cugeta prea mult la consecinţe, mai ales la cele pe termen lung. Deşi medicina în România a progresat, totuşi, indiscutabil în ultimii ani (după cum am arătat mai sus), medicii, care altădată reprezentau categoria profesională cea mai nobilă şi cea mai respectată, au ajuns să fie consideraţi prea frecvent o şleahtă de ticăloşi corupţi şi incompetenţi sau chiar de-a dreptul nişte ucigaşi. Efectele la scară micro-, cât şi macrosocială ale acestor atitudini greşite se văd deja, iar evoluţia lor viitoare se poate intui. Eu personal (dar nu numai eu, desigur) cred că în aceste condiţii, medicina nu mai reprezintă o opţiune profesională rezonabilă în România decât pentru o minoritate – şi aceea în scădere continuă. Să ne uităm doar la nivelul actual al concurenţei la examenele de admitere în facultăţile de medicină şi la numărul medicilor care părăsesc România, probabil mulţi, din păcate, definitiv.
   Las pe fiecare dintre dv. să tragă propriile concluzii. “A bon entendeur salut!”
   Vă mulţumesc.

6. Sisulina a scris:
   30 March 2008 la 6:25 PM

   Stimate d-le Profesor Dr. Astărăstoae,
   Sunt studenta in cadrul U.M.F.-ului si am o nedumerire in legatura cu Serviciul Social! De ce mereu primim bursele cu intarziere? Banii trebuie sa intre in cont pana pe data de 21 a lunii si noi ii primim dupa 25, MEREU! Cei de la Al.I.Cuza primesc bursa in fiecare luna pe 1, chiar si pe 1 octombrie, iar noi trebuie sa asteptam la inceput de an universitar 3 luni!!! Nimeni nu se gandeste la noi, ca poate avem nevoie de bani, sa ne platim caminul, gazda, chiria! Cand intreb la S.S. spun ca este o problema, nu functioneaza programul, este bolnava contabila si nu au semnatura, etc., MEREU inventeaza scuze! Banii de pe decontarea biletelor de transport, din decembrie ii asteptam, dar ce sa facem, suntem studenti la U.M.F. si nimeni nu ne ia in serios!!!
   Va multumesc anticipat pentru raspuns!!!

7. Vasile Astărăstoae (@Daniel) a scris:
   1 April 2008 la 9:19 AM

   Sunt de parere ca trebuie respectata autonomia fiecarui individ. In acest sens trebuie prezentate ambele teorii (evolutionism si creationism) cu argumente pro si contra. Personal sunt adeptul creationismului dar asta nu inseamna ca trebui sa-l impun si altora.

8. Vasile Astărăstoae (@Sisulina) a scris:
   1 April 2008 la 9:24 AM

   Am receptionat mesajul. Aveti dreptate, se va rezolva.

9. Sisulina a scris:
   1 April 2008 la 5:35 PM

   Va multumesc, pentru raspuns! Va voi tine la curent cu problemele studentilor!

10. Dr. AMAL a scris:
    7 April 2008 la 10:07 PM

    Mă alătur şi eu celor care v-au felicitat pentru succesul obţinut, m-am bucurat când am auzit că RECTORUL din acest moment este în primul rând un adevarat OM.
    Acum am sa va spun o poveste. Sunt medic rezident, am absolvit facultatea în 2005 primind o nota foarte mare chiar şi de la dumneavoastra, având lucrarea de licenta la medicina legală sub îndrumarea Domnului Profesor Călin Scripcaru. Terminand în 2005 nu am drept de libera practică deci nu am parafa. Pana in ianuarie am fost medic rezident medicina de familie acum am schimbat specialitatea. În ianuarie am depus la serviciul social o cerere pentru cazare şi mi s-a râs practic în nas primind raspuns negativ, cei de acolo ştiind ca intra în renovare caminele din Alexandru. La DSP mi s-a spus sa urmaresc pagina http://www.dspiasi.ro pentru a vedea cand se depun dosare pentru ANL. Din ianuarie pana acum nici un anunţ. Ce e de făcut? Cu siguranţă în aceeaşi situaţie sunt multe persoane. O altă problemă… Doctoratul-la UMF poate fi efectuat în felul urmator – cu frecvenţa fara taxa cu frecvenţa cu taxa şi FARA FRECVENŢA CU TAXA. Medicii rezidenţi nu au practic nici o şansă de a face un doctorat în timpul rezidenţiatului, dar cadrele UMF – rezidenţi + preparatori + doctoranzi = cumul de funcţii – pot fara nici o problemă. Vă rugăm faceţi ceva şi pentru cei care vor sa-şi mai chinuie creierii şi cu un doctorat. Din cei 200 euro salariu pe luna nu ne permitem sa platim 6 ani taxa de şcolarizare pentru doctorat de 1500 euro

11. Vasile Astărăstoae (@Dr. AMAL) a scris:
    10 April 2008 la 5:47 PM

    Am primit mesajul dvs. Voi cauta o solutie.

12. Dr. AMAL a scris:
    11 April 2008 la 2:21 PM

    Vă mulţumesc mult pentru raspuns. Vă admir pentru faptul ca aveţi un blog pe care chiar il urmăriţi, vă admir pentru faptul ca sunteţi apropiat de studenţii şi medicii din subordine. Sunt multe de schimbat în sistem şi cred ca dumneavoastră sunteţi o persoană foarte potrivită pentru aceasta. Ştiu că şi dumneavoastră v-a fost greu la începutul carierei, şi nouă ne e greu şi ştiu ca nu trebuie să aşteptăm pomană, că trebuie să suferim azi ca să ne fie bine mâine şi tot aşa mai departe. Salariile mici, chiriile mari, de credite nu ne putem apropia pentru a ne cumpara o locuinţă, al doilea serviciu nu-l putem avea pentru ca nu avem drept de liberă practică. Poate mulţi dintre noi am vrea să facem naveta la ţară după amiaza sau în timpul liber pentru a asigura servicii medicale unde este nevoie dar nu putem face asta pentru ca e prea multă birocraţie. Noi nu ne putem face nici trusa de prim ajutor pentru ca o fiolă de adrenalină necesară in şocul anafilactic se eliberează doar cu reţetă şi noi degeaba completăm acea reţetă pentru ca nu avem parafă.Nici măcar nu putem acorda prim-ajutor pentru că avem voie să fim medici doar în prezenţa unui medic specialist.Adică sunt mai competenţi oamenii de la ţară instruiţi pentru punctele teritoriale SMURD decât noi. Eu personal am 6 ani de facultate de medicină, 1 an de masterat la medicină, 3 ani de facultate de biologie, 2 ani de rezidenţiat în Botoşani, sunt in primul an de rezidenţiat în radiologie, credeţi că nu m-aş putea descurca să trimit un pacient de la ţară spre un centru competent dacă aş vedea că e necesar?
    Vă mulţumesc dacă aţi citit mesajul meu de acum. Am prins curaj să vă scriu.
    Îmi doresc să fie bine la noi în ţară şi să nu ma simt mai târziu ca un dezertor la 4 ore distanţă de mers cu avionul, cu un salariu de 10 ori mai mare decât în România. Acolo se spune că ar curge lapte şi miere, că nu se dă rezidenţiat, că intri în orice specialitate vrei, că ai drept de liberă practică, salariile sunt decente şi că un medic nu câştigă mai puţin decât un gunoier care are spor de ruşine.

13. Vasile Astărăstoae (@Dr. AMAL) a scris:
    12 April 2008 la 12:54 PM

    Sunt sigur ca ati fi competent sa desfasurati in afara pregatirii de rezidentiat activitati de asistenta medicala. Nu stiu daca si alti rezidenti (care nu au aceeasi pregatire ca si dvs.) ar avea aceasta competenta. In situatia in care Romania are totusi o lipsa de medici trebuie gasita si o solutie de a utiliza medicii cu o anumita pregatire chiar daca se afla in stagiu de rezidentiat. Aceasta implica insa modificari legislative importante pe care trebuie sa le gandim de o asemenea maniera incat o idee buna sa nu fie omorata in momentul in care este pusa in aplicare. Pana acum mi-ati pus doua probleme: cea a doctoratului (din punctul meu de vedere mai simplu de rezolvat) si cea a utilizarii rezidentilor in asistenta primara (mai dificila). Cum v-am raspuns anterior am sa incerc sa gasesc solutii. Ceea ce voi putea rezolva cel mai repede va fi insa asigurarea unor conditii de viata mai bune pentru medicii rezidenti.

14. Dr. AMAL a scris:
    14 April 2008 la 11:27 AM

    Va multumesc mult mult pentru raspuns!
    Asteptam noua metodologie pentru doctorat, in speranta ca ne vom putea apropia de el chiar cu riscul unor sacrificii dar care sa nu fie peste puterile noastre. Sunt sigur ca veti lua cea mai potrivita decizie.
    In legatura cu dreptul de libera practica, ar trebui organizat un examen pentru obtinerea acestuia pentru cine-l vrea inainte de termenul specificat de legislatia aflata in vigoare. Dar daca toti ne-am da cu parerea n-am face decat sa va obosim si sa va rapim din timpul dumneavoastra mult prea pretios. Eu va doresc multa multa sanatate pentru a duce la indeplinire munca de Sisif in care v-ati angajat pentru resuscitarea sistemului sanitar.

15. Cristina a scris:
    15 April 2008 la 11:58 AM

    Stimate D-le Rector,
    Sunt studenta la UMF in ultimul an. Va spun sincer ca in toti acesti sase ani am asistat la o nepasare inimaginabila a conducerii in ceea ce priveste problemele studentilor.Sincer, sper ca o data cu venirea dumneavoastra in fruntea facultatii sa se schime ceva.
    Una din nemultumiri consta in incompetenta serviciului social. Poate e urat din partea mea sa zic astfel, dar pe acele fotolii stau niste “personaje” care nici ele insele nu inteleg ce cauta acolo. Isi paseaza atributiile de la una la alta. Va voi da un exemplu:
    Banii de biletele de transport depuse in luna decembrie i-am primit abia saptamana trecuta… unii dintre noi. Mie de exemplu nu mi s-au depus banii deoarece la facultate figurez cu numele dinainte de casatorie iar contul din banca e pe numele de dupa casatorie, desi i-am explicat doamnei respective cand am depus cererea si biletele. Am sunat la S.S, mi-a raspuns o doamna cu o tonalitate vocala destul de ridicata si mi-a zis ca nu stie care e problema si de ce nu am primit banii. Am reusit totusi sa o opresc din discursul – care probabil era tipic pentru toti cei care sunau cu vreo problema – si i-am explicat eu ce s-a intamplat de fapt la depunerea banilor. Raspunsul a fost ca nu poate rezolva nimic si ca trebuie sa ma prezint din nou personal. Deci, in concluzie pentru niste “amarati” de bani, care oricum ni s-au dat dupa cinci luni trebuie sa mai cheltui niste bani pe transport pentru a merge din nou “in vizita” la SS si poate daca “doamnele” vor intelege – ceeea ce le voi explica pentru a treia oara – banii imi vor fi depusi la urmatoarea decontare de bilete.
    Dar aceasta problema e una minora fata de ceea ce mi s-a intamplat anul trecut la S.S si care m-a costat destul de mult. Daca ati putea sa-mi trimiteti adresa dumneavoastra de e-mail si daca va intereseaza aceste probleme legate de S.S vi le voi spune. Imi cer scuze ca nu le pot spune pe site, dar astfel personalul S.S si-ar da seama despre cine e vorba si fiind in ultimul an am nevoie de semnatura lor la final, iar dupa cate piedici mi-au pus nu ar fi imposibil sa mai inventeze ceva.
    Va multumesc anticipat ca veti citi acest comentariu!

16. Vasile Astărăstoae (@Cristina) a scris:
    15 April 2008 la 6:10 PM

    Adresa mea de e-mail o gasiti pe si pe blog: colegium@iasi.mednet.ro
    Ma intereseaza orice problema a studentilor pentru ca eu consider ca un profesor exista prin studenti.

17. Cristi a scris:
    5 May 2008 la 5:13 PM

    Pentru inceput FELICITARI! sa va ajute Bunul Dumnezeu sa faceti ce este bine. M-a impresionat extrasul “Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni ” foarte mult. Este exact citatul meu preferat de cativa ani incoace. Solutii? Mi-a placut ce a spus jack spintecatorul mai sus: nu realizam nimic fara munca de echipa! spiritul de echipa a fost profund demolat in constiinta noastra de catre comunisti prin formularea unui tel social utopic. Prin distrugerea unui tel social indivizii au fost redusi la scopuri individuale in viata. Cred ca lucrarea noastra a tuturor este restaurarea imaginii individului ca parte a comunitatii prin constructia unor teluri plauzibile, naturale, simplu de inteles si de urmat. Sistemul imun al acestei natiuni este la grea incercare pentru ca celulele au fost invatate sa actioneze singular sau in grupuri. Actiunile lor nu sunt sinergice ba chiar antagonice sau haotice. Dar pana nu se reorganizeaza in sistem si acesta definit prin scopul sau, cancerul va progresa. Sunteti cadru didactic, formator de opinie chiar si la nivel national. Cred ca avem nevoie de un mesaj optimist, rational, constructiv, care sa arate solutii mai mult decat probleme; avem nevoie de unitate intr-un scop comun: binele nostru si al urmasilor nostrii. Sa dea Dumnezeu sa ne unim toti intr-un cuget spre binele fiecaruia.

18. Dr. AMAL a scris:
    15 May 2008 la 5:57 PM

    In 11 aprilie 2008 am primit acest mesaj
    “Subject: raspuns ANL
    Pentru atribuirea unei locuinte ANL destinate medicilor rezidenti va rugam sa urmariti site-ul asp.ro unde veti gasi toate informatiile. Ministerul Sanatatii trebuie sa emita un Ordin cu criteriile de atribuire, ordin pe care il vom posta pe site. Orice informatie avem o vom face publica pentru tot sistemul. Pana in prezent nu am primit nimic din partea Ministerului Sanatatii in acest sens. Cons. Juridic… de la ASP”
    Pana acum nu se stie nimic despre depunerea dosarelor. Rezidentii de anul I nu au depus dosarele specifice pentru ANL si se asteapta criterii de departajare. Departajare la ce? Nu e nevoie de criterii daca nu sunt dosare.Credeti ca mai sunt sanse? Sa mai speram la o locuinta pentru medici rezidenti? Credeti ca ne e greu platind 700 RON chirie? Dumneavoastra sunteti un om extrem de corect si am speranta ca depunerea dosarelor se va face cu un anunt la care sa aiba acces majoritatea rezidentilor.

Comentează acest articol