Luarea de poziție

Atunci când nu eşti un psihopat chelios cu tendințe la alcoolism, viața de preşedinte de republică mioritică este una foarte liniştită.

Lunile trec, mai schimbi o vorbă cu consilierii, mai treci în vizită la colegii tăi, mai ales cei care vorbesc aceeaşi limbă, mai o legişoară semnată, în aşteptarea chenzinei, mai un bilanț anual.

Ți-e drag.

Dar la un moment dat, om eşti şi tu, te scurmă o luare de poziție. De exemplu ți se pare, pe bună dreptate, că aplicarea unei sentințe de evacuare a unei televiziuni, sentința dată acum circa doi ani este pripită şi reacționezi public la această grabă suspectă.

Ştii că ai dreptate, o minimă cumpănire ardelenească cere ca în astfel de situații să îți iei timp, de la 5 la 10 ani.

Nu ştii de fapt motivul pentru care te-ai băgat. La urma urmei este vorba de televiziunea la care erai puricat în campanie de case, de copiii pe care nu i-ai făcut, o televiziune care a spus vrute şi nevrute despre tine, inclusiv că eşti un mutălău mai greu de cap.

Trec orele şi constați că lucrurile nu merg bine. Unlikeurile îți bombardează pagina de facebook precum găinațurile unui stol de porumbei cufuriți şi lumea se jură ca nu ar mai ieşi din casă sa te voteze nici să candidezi la postul de şef de scară la bloc.

Reacționezi promt, în nici 3 zile, şi încerci să o dregi. Că tu doreşti aplicarea legilor, cum nu. Că nu ai nici o afinitate cu televiziunea pomenită. Că te mai ia gura pe dinainte când te grăbeşti. Că ai înțeles.

Acuma eu personal sunt convins ca a înțeles că a greşit. Un comandant de submarin care tocmai a deschis geamul înțelege şi el că a greşit.

Doar că, din pacate pentru un astfel de preşedinte şi proiectele lui pentru un eventual al doilea mandat, şi oamenii care l-au votat au înțeles unde au greşit.