Ritualurile de curtare la specia umană au anumite particularități și în context este greu de apreciat de la început care din cei doi protagoniști este mai avantajat.
Bărbatul are de partea sa faptul că, până la urmă, el este cel care, de cele mai multe ori, lansează ofensiva. Față de femeie care are, din punct de vedere al inițierii atracției, arme atât de subtile (de la priviri semnificative, bătăi de pleoape și zâmbet, la chicotit, complimente și cuvinte cu tâlc), încât adesea acestea se tocesc adesea de armura tolomacului pe jumătate beat, bărbatul aflat în dans nupțial este mai explicit. El înconjoară cu cerbicia unui lup hrănit cu mere turma de femele, răzlețește mioara cea mai pufoasă din perspectiva lui și, în cazul în care aceasta behăie și izbește cu copituța, pe următoarea care, deși mai bearcă, pare a șchiopăta atunci când este fugărită.
Pentru că, exact cum ghepardul fugărește 5-10 gazele până să prindă una, nici pe bărbat nu îl deranjează prea mult alergătura, câtă vreme subiectul interesului său este o gazelă și nu vreo capră buboasă.
De fapt și de drept, cu excepția celor care din tinerețe au avut parte doar de vânat de soi, a acelor lei pe care frumusețea coamei, talentul de a ambusca și știința de a alterna răgetul cu mieunatul le-au adus mai mult vânat decât puteau devora, ceilalți bărbați au trăit și trăiesc într-o savană mult mai puțin prietenoasă și sunt în fapt obișnuiți și cu sezonul secetos, și cu inaniția și cu molfăirea ocazională a vreunei antilope mai ațoase.
Din perspectiva feminină lucrurile stau diferit. Orice gazelă ieșită prin savană, sau așezată la adăpat la bar știe că jungla o pândește și că, anunțat de foșnetul complimentelor și textelor răsuflate, se poate ascunde orice fel de carnivor, de la leul cu mașină și cont în bancă la hienele cărora le scot în week end mamele punctele negre de pe cur sau babuinii goniți de neveste de pe craca confort doi unde își duc veacul.
Ca urmare ele sunt mult mai circumspecte și atente la detaliile ce ar putea trăda, sub coama de unică folosință împrumutată din obor, râtul și apucăturile de facocer.
Pentru că ele, femeile, nu bat savana ca să devoreze într-o noapte tot ce se poate, lăsând resturile vulturilor, ci sunt de fapt în căutarea acelui exemplar capabil să asculte cu răbdare și interes behăitul, să le purice la nevoie blana, să procure otava de firmă și să pupe măcar copituța, în momentele în care îmbucă.
În plus dacă bărbatul nu suferă în caz de eșec al vânătorii mai mult decât suferă o maimuță incapabilă a crăpa o nucă de cocos, o femeie respinsă se consumă mult mai mult.
O fi fost din cauza copituțelor neasortate cu restul blanei? Boticul o fi fost prea puțin aranjat? Să fi lipsit grația necesară momentelor în care, în mod evident, se făcea că fuge de prădător? Sau poate că totul s-a datorat caprei acelea curviștine și a manevrelor sale behăite, capabile a deruta și pe cel mai bine intenționat dintre lupi?
Ca urmare ritualurile de curtare sunt extrem de diferite între cele două genuri și numai norocul, mila divină și consumul de alcool fac ca, uneori, povestea să se termine cu bine.
De obicei spre disperarea nevestei de acasă.