Citesc un articol analizând drama care loveşte angajaţii japonezi care nu numai că nu îşi iau toate zilele de concediu legale într-un an, dar, cei mai mulţi, lucrează zilnic suplimentar, cu riscul de a termina în două săptămâni munca pe o lună.
Într-o lume in care sakè ul la pet nu a fost încă, în lipsa emigraţiei este europene, descoperit, în care după masa dorm numai copii de până la 4 ani numai dacă nu şi-au găsit încă primul job şi în care sămânța de floarea soarelui este mai degrabă festin culinar decât hobby de asezonat cu "Inimă sălbatecă" şi Primera Division, un semnal de alarmă asupra acestei tulburări obsesiv- compulsive este tras de ministrul sănătății nipon, după parcurgerea timp de 80 de ore pe săptamâna, a statisticilor.
Intervievați în cursul unora din numeroasele lor mitinguri cerând scoaterea weekendului în afara legii, corporatiştii niponi afirmă că măsura silnică preconizată de guvernul criminal de a obliga salariații să execute cele 20 de zile pe an de program de decalotare în afara incintelor locurilor de muncă li se pare la fel de silnică precum tentativa mai veche, eşuată a tiranilor de a creşte salariile, blocată, slava domnului, printr-o epidemie de harakiri ale marilor centrale sindicale.
Îmbujorată de ruşine de a fi surprinsă pe bulevard la ore la care lumea munceşte, Nikata Kusumawa a declarat duminica trecută pe la prânz că genul acesta de măsuri vor permite sporirea avansului economic chinezesc, fapt inacceptabil, dupa cum au subliniat şi ceilalţi trecători, aflaţi fireşte în drum spre locul de muncă.
Un bătrân de 90 de ani, angajat zilele acestea part time, doar 40 de ore pe săptămână din cauza osteoporozei, a deplâns mentalitatea tineretului nipon din zilele noastre capabil de a lua concedii medicale cu uşurinţă pentru fel de fel de indispoziții pasagere, fie ele dublă pneumonie, gripă spaniolă, friguri galbene sau ebola, nemaivorbind de neruşinații care lipsesc de la servici uneori după mici zgaibe produse de căramizi căzute în cap sau abia vizibile fracturi cominutive.
Noi ca români nu putem fi decât de acord cu revolta, revendicările şi bătălia socială a japonezilor şi oferindu-ne să preluăm, pentru aplanarea conflictului, o parte din zilele de concediu plătite ale lor.
Un nou tip de turism național ar trebui să canalizeze aceşti clienti nemultumiți spre statiunile pregătite anume la marginile autostrăzilor in construcție de 25 de ani, pe lanurile patriei aflate în paragină sau în cabinele macaralelor uitate de Ceauşescu prin țară, dupa precipitata şi zgomotoasa-i demisie cu păcănituri.
Pare că la sintagma comunistă "proletari din toate țările, uniti-vă" putem, din România, să venim cu un slogan mult mai bun pentru oropsiții din țara soarelui răsare : "Veniți, tată, la noi" !