Beneficiile sânilor mici

 

Din timp în timp reviste de femei, postări facebook și tot felul de alte articole discută despre beneficiile și fericirea pe care sânii mici le aduc femeilor.

Dacă din punct de vedere al bărbaților problema este rezolvată de mult, aceștia preferând de principiu să nu aibă sâni deloc, la doamne se pare că încă există o oarecare frământare între cele trei categorii principale de femei: cele cu sâni mici, cele cu sâni mari și cele cu silicoane.

Premisa discuției este din păcate alterată de faptul, greu de contestat, că bărbații preferă sânii mari, tari, simetrici, uzi, dezgoliți și, pe cât posibil, în mișcare, cu condiția minimală de a fi strict în număr de doi.

Sigur, nu toți bărbații sunt așa de porci și pot recunosc cinstit faptul că eu personal știu vreo doi cărora nu le pasă.

În fapt bărbatul modern este o ființă mult mai sofisticată decât cred doamnele noastre și nu privește femeia numai și numai din perspectiva decolteului. Lungimea și suplețea picioarelor, catifelarea coapselor și modul în care acestea se îmbină sunt la fel de importante.

În acest context am lecturat unul din articolele care le învață pe femei că sânii de mărimea și consistența corcodușelor ar beneficia de avantaje, altele decât acela de a putea ieși prin baruri singure, fără a fi stingherite de mitocani.

Argumentele enumerate de autorii acestor materiale sunt, ce e drept, greu de contestat.

De exemplu o constatare de valoare ar fi aceea că aceste femei privilegiate beneficiază de conversații adevărate cu bărbații, nu de zgâiala permanentă a acestora în decolteu. Conversații scurte, dar adevărate.

Atracția gravitațională fiind constantă, științific vorbind, sânii mici sunt atrași de pământ mai puțin decât cei mari (și viceversa, pământul și viețuitoarele par atrase mai puțin de ei). Ca urmare ei rămân țepeni mai multă vreme, mai ales că nici nu se prea trage de ei.

O altă problemă oribilă, evitată de norocoasele doamne este interacția cu centura de siguranță, o tortură pentru femeia dotată, atenuată numai și numai de prioritatea permanentă pe care acestea o întâlnesc, din noroc, în trafic.

Femeile cu sâni mari mai au o problemă deosebit de grea, ele neputând îmbrățișa persoanele mai scunde decât ele fără a risca să le sufoce, mai ales dacă sânii s-au și lăsat. Este un renghi al soartei, dar și o adaptare naturală faptul că totuși aceste femei tind să-și găsească bărbați înalți.

Alte detaliu important este lipsa de țopăială a sânilor la zumba, jogging, dans și sport, activități de sâmbătă seara pentru femeile cu sâni mici.

De asemenea firimiturile, bucățile de pui, stropii de băutură și firele de pătrunjel care mai scapă pe alături par a ateriza, ca și la bărbați, la picioare și nu pe bluză (în lipsa burții, desigur), rafinament extrem de folositor în căutarea sufletului pereche.

Alte beneficii se referă la garderobă – de exemplu femeia cu sânii mici poate, se pare, să poarte topuri scurte cu mai mare eleganță decât cea bătută de Dumnezeu cu sâni mari, la care acestea tind să se ridice nepermis; sutienul este de-a dreptul opțional (în ciuda rugăminților celor din jur) și nu există oribila problemă a mameleoanelor scoase, spre dezgustul bărbaților, în evidență.

În fine o problemă mai puțin cunoscută a femeii cu sâni mari, de care norocoasele sunt ferite, este incapacitatea de a dormi pe burtă; de altfel poziția nici nu prea este folosită de acestea la somn.

Pe mine toate acestea m-au convins și m-au educat. Mi-am dat seama unde greșeam și, cu siguranță dacă aș fi femeie aș reteza din sâni.

Ciudat este doar un fapt – respectiv lipsa oricărui articol despre beneficiile unei suli mici în revistele de bărbați.

Plicuri

 

După ce în urmă cu circa o lună domnul Tolontan a răvășit sistemul medical de stat românesc demascând jurnalistic cât de diluate sunt dezinfectantele folosite în spital, iată că astăzi domnia sa și coloboratorii de la Gazeta Sporturilor abordează un alt sport național – corupția.

Într-un interviu cu un medic epidemiolog anonim jurnalistul ridică cearșaful de deasupra unui trinom care, se pare, a funcționat dintotdeauna în spitalele românești, respectiv cel între căpușă, management și factorii politici implicați în numirea acestuia.

Conștient de faptul că sub protecția anonimatului oricine poate să spună orice, de faptul că situația dintr-un spital anume nu poate fi generalizată și de faptul că nu toți oamenii, fie ei patroni de firmă, politicieni sau manageri sunt necinstiți, nu pot să nu constat plauzibilitatea faptelor denunțate.

Existența unor plicuri oferite de Hexi Farma (dar și de celelalte firme comercializând dezinfectanți) și a unui sistem bine pus la punct de distribuție ierarhică a acestora pare demonstrată de realitatea bidoanelor de apă aproape chioară folosite, până luna trecută, prin spitale.

Mai mult, se poate conchide inclusiv faptul că hrănirea atâtor categorii de însetați de chivernisire prin funcție și influență politică nu se putea baza decât pe diluarea corespunzătoare a produselor, ca unică sursă de a umple plicurile pentru toată lumea.

Ar fi în context un efort prea mare de credulitate să credem că celelalte consumabile și dotări spitalicești, posturile ”scoase la concurs”, contractele de reparații și toate celelalte se fac în condiții de cinste pseudovirginală și că numai pe produsele de dezinfectare li se pusese acestor oameni pata.

Într-o țară normală existența legăturii între autoritate, politic și matrapazlâc ar cădea în sarcina procuraturii, nu a ziariștilor. Revărsarea de plicuri în sistem ar trebui detectată și analizată de fisc, nu de Tolontan. Și măsurile ar putea fi luate de politic la nivel de cauze, nu de efecte.

Îmi place să cred că practica descrisă de medicul anonim a fost restrânsă la numai câteva spitale, la unii manageri mult prea hrăpăreți și susținătorii lor politici.

Teribil de mult aș vrea să cred asta.

Punctul G

 

Un articol publicat duminică pe realitatea.net ne informează asupra unui fapt de importanță planetară: punctul G există.



Astfel, conform articolului, profesorul Emmanuele Jannini, medic, androlog și sexolog italian, o persoană care are probabil cea mai frumoasă meserie din lume, ar fi reușit nu numai să găsească, să bătucească și să morfolească susnumitul punct, dar chiar l-ar fi pozat.



Veștile bune nu au contenit aici, amplasamentul acestuia fiind la 3 cm de intrarea în vagin, deci absolut abordabil de către toată lumea și nu doar pentru zuluși și negri bantu. Singura șmecherie ar fi legată de unghiul de căutare inadecvat în poziția misionarului, ceea ce la urma urmei nici nu este grav, misionarii neavând prea mare interes în orgasm, ce să mai zicem de orgasm feminin.



Un singur nor pe cerul rozaliu al sexualității feminine, respectiv faptul că nici măcar un om dedicat ca domnul profesor nu a reușit să găsească punctul G chiar la toate femeile.



Aici, sincer să fiu, datele mele converg.



Bucuria acestei lecturi mi-a fost totuși tulburată de câteva contraargumente: lipsa fotografiei buclucașe sau a vreunui articol despre aceasta pe pubmed, precum și de datele conflictuale ale altor cercetători, britanici de data aceasta, care căutând la 1804 femei între 23 și 84 de ani nu au reușit să găsească nici o dovadă despre existența acestui punct.



Mă întreb și acum ce rezident pakistanez o fi căutat punctul G la subiectul de 84 de ani, că veni vorba.



Sigur, nu este de mirare să constatăm că acolo unde un pâlc de englezoi caută fără succes punctul G la mii de femei, un itaian în floarea vârstei li-l poate arăta din prima, dar coroborarea datelor mă face a crede că totuși punctul G la femeie este mai degrabă localizat în garderobă și poate în garaj, dar în nici un caz în locurile în care, cu naivitate, bărbații caută de 2000 de ani.

Prezervativul cameleon

S-a inventat se pare prezervativul care, în caz de boală cu transmitere sexuală, îşi schimbă culoarea.

Dupa cum se ştie metoda veche, care de asemenea se baza pe schimbarea culorii, presupunea o perioadă de incubație.

Mi se pare o invenție minunată, capabilă a înlocui medicul în caz de sifilis, blenoragie sau de gingivite.

Singura obiecție personală ar fi legată strict de necesitatea de a expune, din timp în timp, prezervativul la lumină şi evaluare, ceea ce, dupa o anumită vârstă poate fi un pic inhibant, nemaivorbind de posibilitatea de a enerva femeia până la punctul în care prezervativul ar deveni inutil.

Aştept replica altor cercetători care să inventeze diafragma care țiuie în caz de bacterii şi poate un sterilet pregătit de vreun psiholog cu imaginație care să croncănească dacă femeia este doritoare, respectiv să hohotească atunci când nu există nici o şansă.

Condamnatul pentru democrație

 

Într-o dezbatere televizată electorală doamna Firea a făcut afirmația că șeful asociației benefice care o susține, domnul Dragnea, nu a fost condamnat pentru corupție ci pentru faptul că a îndemnat oamenii să vină la vot.

Din perspectiva fireană bietul om trage ponoase strict pentru faptul că este atât de democrat.

A fost o chestie de ghinion că, din cei care au ales să răspundă chemării electorale, numai o parte erau vii.

Din câte se subînțelege condamnarea marelui naș al Cupolei PSD este legată mai degrabă de legislația noastră decât de acțiunile domniei sale (legislație care condamnă în mod absurd răsplătirea alegătorului, ca și introducerea de snopuri de buletine de vot în urne de către profesioniștii democrației rurale).

Persistența domnului Dragnea la conducerea simpaticei organizații socialdemocrate înseamnă de fapt una din două (sau poate amândouă) :

- La PSD cinstea și cazierul nu reprezintă mare lucru, mai ales dacă ai puterea de a umple secțiile de votare cu white walkers

- Nici un alt leader socialdemocrat actual nu este mai cinstit decât domnul Dragnea.

Aștept explicațiile doamnei Firea privind și alți condamnați sau anchetați pe nedrept ai partidului, Hrebenciuc, Năstase, Vanghelie, Vâlcov, Mazăre, Ridzi, Mitrea, Șova, Andronescu și cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, doamne ajută, VV Ponta, oameni la rândul lor democrați și implicați, năpăstuiți numai și numai de legile acesti țări.

Iahnie și teologie

 

Astăzi doamnele care asigură luni de luni ghiftuirea mea în gardă, bucătăresele institutului, îmi relevă o față nouă, cucernic- teologică a plăcutei lor personalități.

În încercarea mea permanentă de a prinde crăpelnița înainte de a se răci nimeresc, ca de obicei, un pic mai devreme la bucătărie.

Așa se creează, în mod nevinovat, o reputație de mâncău.

Constat ca și în alte dăți lipsa oricărui miros de rotisor sau de afumătură, așa că întreb naiv ce pula mea au de mâncare azi, ca și cum ar fi existat posibilitatea ca, pitit pe lângă cazanele cu fasole de pe foc să fie vreun bol cu bouillabaisse sau ca, din vreo cameră alăturată, să țâșnească în orice moment Jaimie Oliver cu escargot fumme într-o mână și râșnița de piper în cealaltă.

Doamnele se amuză de gluma mea deși una din ele pare a găsi o oarecare conotație unui cuvânt mai puțin folosit de dumnealor (probabil”mâncare”), așa că protestează:

- Nu mai vorbiți urât, domnule doctor, că vă bate Dumnezeu.

Arăt prompt cu degetul spre fiertură și replic:

- Păi nu m-a bătut deja?

Dar sunt ipocrit. Fasolea nu e nici varză, nici cartofi sau orez fierte, pedepse atingând cu adevărat semnificația unei bătăi divine, așa că bat ușor în retragere.

- Și diseară ?

- Diseară avem pilaf.

- Te-am rugat să nu mai folosești cuvântul ăsta când mănânc. Ceva comestibil?

Discuția devine profesională și mai las și eu de la mine, mai lasă și ele de la ele, până se stabilește un menu mai puțin apocaliptic pentru seara, după care revenim la tema zile:

- Păi de ce să mă bată Dumnezeu?

- Pentru că vorbiți urât, zice femeia, ușor înlăcrimată. Vă ajunge ceapa asta, sau mai curăț?

- Este OK. Dar de unde știi tu că dacă vorbești urât te bate Dumnezeu?

- Pentru că El vede tot.

- Păi ”să nu înjuri” nu este una din cele 10 porunci, că s-ar face prin iad ca la Sălăjan, contraatac cu argumente solide din Cartea Sfântă

- Dacă te pocăiești la sfârșit oricum nu ajungi, continuă să mă lumineze femeia. E chiar mai bine să te pocăiești la urmă.

- Și eu zic. Da nu trece timpul mai plăcut până atunci dacă mai faci câte un păcat? continui eu să mă duelez logic cu dânsa.

Se toarnă fasolea, are temperatura optimă și parcă a fost sărată numai o dată așa că atmosfera se destinde.

Continui prietenește :

- Deci tu crezi că Dumnezeu are preocuparea să verifice cum vorbesc eu.

- Da, asta e treaba lui

- Păi dacă tu ai fi Dumnezeu la fel ai face? Ai trage cu urechea să vezi cum vorbesc?

Au existat de-a lungul istoriei misionari neînfricați care nici măcar în ceaun, înconjurați de morcovi, nu au încetat să încerce să propăvăduiască credința.

Bucătăreasa mea nu face parte din această categorie așa că în acest moment al conversației își declină competența și admite că nu știe.

Nu mi-e clar exact ce nu știe, mai ales că aici o întrec cu siguranță, eu știind exact ce aș face dacă aș fi Dumnezeu. Sau măcar în prima lună.

Pentru o discuție teologică schimbul de replici a fost destul de amuzat, poate și pentru faptul că eu sunt aparent șeful lor (în măsura în care un bărbat flămând poate fi numit ”șef” în raport cu o femeie care îi gătește). Nu știu exact cum ar fi decurs această conversație dacă în locul meu ar fi fost vreun nepoțel obraznic al doamnei.

Oricum simt că pe undeva am aruncat un sîmbure de îndoială.

Este numai o chestiune de timp până ce terenul va fi pregătit, fertil și doritor a fi semănat cu neprețuitele filozofii și adâncile învățături ale Sfântului Polonic. Un prinț între divinități care nu numai că nu se supără când aude câte un cuvânt mai bolovănos, dar mai și clincăne fericit.

Nedreptatea

O nouă nedreptate cosmică izbește colectivitatea de oameni de treabă care se ocupă cu versiunea varanică a jurnalismului românesc – antenele.

Astfel s-a dat publicității faptul că, la nivelul Curții de Apel București,  a fost bogăție în dosarul RDS&RCS versus Antena group, magistrații curții împărțind ani, cu și fără suspendare, precum și amendă pentru protagoniștii cu solzi, respectiv varanul alfa, fiica sa și domnul Sorin Alexandrescu.

Anii de reflecție acordați de curte sunt, în opinia mea, destul de puțini, existând doar speranța ca, prin apel, să fie rotunjiți.

Astfel domnul Dan Voiculescu a primit un puroi de doar doi ani, și ăia contopibili cu cei 10 deja în derulare, ceea ce înseamnă în opinia mea un singur lucru – omul trebuie să continue să scrie.

Fiica domniei lui a luat cu suspendare în schimb directorul general al Antena TV Grup își poate pregăti valijoara, 3 ani și jumătate de odihnă necesitând, în opinia mea, mai mult de un singur rând de pijamale și desuuri curate.

Distincțiile au fost acordate pentru că domnul Sorin Alexandrescu, în cârdășie cu ceilalți doi, a organizat un șantaj de bun simț la adresa domnului Ioan Bendei, administratorul firmei RCS&RDS, cu scopul ca acesta să dea o anume sumă de bani antenelor pentru includerea în grila de program.

Sau cum se zice la Antena 3 – pe degeaba.

Din câte înțeleg există o stare de nedumerire, altfel structurală, la nivelul protagoniștilor antenelor, care consideră că ceea ce  au făcut este de fapt anchetă jurnalistică, dar scăpând din vedere faptul că, fie șantajatul vinovat sau nu, șantajul este tot șantaj.

Albeața justiției române

 

Doamna Jana Tiron, în vârstă de 73 de ani, este unul din marii corupți ai României.

Astfel ea s-a făcut vinovată de trafic de influență, respectiv a adus o găină unui medic pentru a favoriza angajarea unei cunoștințe în spital. Este adevărat că găina respectivă avea și 1000 de lei în cioc, așa că justiția română a lovit dur -  4 ani de pușcărie cu executare deși, având cancer osos și diabet exista posibilitatea ca femeia să le tragă clapa.

O dată marea corupție rezolvată, justiția a trecut la mărunțișuri, respectiv trafic de influență (dar nu atât de mare ca în cazul mafioatei din Focșani) și spălare de bani.

Astfel domnii Dorin Cocoș, băiat deștept, Gheorghe Ștefan, fost primar și incoruptibil PDL și Gabriel Sandu, fost ministru și baron au primit, pentru implicarea în dosarul ”Microsoft” între 2 și 3 ani cu executare, să se învețe minte să mai facă mici găinării. În cazul domnului Dumitru Nicolae, în același dosar pedeapsa a fost cu suspendare.

La urma urmei a fost vorba de doar câteva milioane de euro, bani de acum curați.

În plus oamenii și-au recunoscut greșeala : "Astăzi este o zi în care am realizat că am greşit. Îmi pare rău, a fost o situaţie...într-un fel gândeşti la 53 de ani, altfel la 40 şi deloc la 20. Sunt de acord să muncesc oricând în folosul comunităţii", a declarat Gabriel Sandu în ultimul cuvânt.

Probabil că aici s-a făcut, în ochii justiției, diferența între cei 4 și Godmother din Vrancea.

Față de aceasta, cei patru sunt capabili, iar și iar, să muncească pentru comunitate, cu râvnă și neobosit cel puțin până în momentul în care ultima lescaie va fi extrasă din aceasta.

Cum să trimiți așa niște oameni la belea ?

Înfrângerea lui Harap Alb

 

Domnul Craiul era dezamăgit. Înțelegea și el că Vasluiul nu este, mai ales pentru niște flăcăi căliți prin cluburile de hipsteri ale Dorobanțiului, un loc de buluceală, dar s-ar fi așteptat ca măcar din dragoste pentru el, dacă nu din responsabilitate față de familia politică pe care o prezida de atâta vreme, măcar unul din fii lui să accepte mandatul.

- Dar, bivolilor, nu credeți că ar fi momentul să începeți și voi să produceți și altceva sforăituri și alte zgomote asemănătoare cât este ziua de lungă ? continuă Craiul să îi dojenească părintește

- Ziua în care m-oi vedea pe mine prăfuindu-mi cardiganul pe la țăranii ăia o să fie vestită în prealabil de stolurile de porci înegrind cerul, în drum spre iadul în flăcări replică Tolea, fiul cel mare

- Băga-mi-aș mocasinii în fundul ăla de lume, mai mormăi și Vodea, mijlociul, în timp ce continua a extrage cu o periuță specială un fir minuscul de praf din încălțările roz

- Poate mai târziu, tătucă, știu eu mai pe la primăvară, continuă să cârtească și Prăslea, mezinul familiei

- Dar ce crezi năpârcă bărboasă că așteaptă ăia cu alegerile până îți potrivești tu pașii să nimerești Vasluiul ? În loc să ziceți bogdaproste că numai și numai din prietenie pentru mine domnul prefect Verde, șeful filialei, ferește mandatul de oportuniști și de piloși, în loc să vă bateți voi între voi pentru el, cum o mai faceți pentru vreo eșarfă, trebuie să insist eu? Vreți să schimb foaia și să vă trimit la bacalaureat, facultate, masterate sau mai știu eu ce alte nenorociri doar ca să pricepeți și voi că viața este grea și fără perspective ? mai ales dacă noi, oamenii de bine, nu ne ajutăm unii pe alții?

- Dar, tată, am auzit pe internet că în tot Vasluiul este numai un club, cu ținută obligatorie și, după cum știi eu de la trening fac eczeme, explodă în fața șantajului emoțional Tolea

- Eu am auzit că nici una de pe acolo nu se epilează și nu aș vrea să rămîn marcat pe viață de la flocii de femeie, izbucni și Vodea

- Că știi tu ce-s ăia, desigur dacă nu te uiți la barba lu fra-tu, scuipă indignat și Craiul

Numai mezinul devenise un pic încurcat de aluzia tatălui său la bacalaureat. Gândul de a relua, pentru a cincea oară, colecția prăfuită din pod de Slavici, Sadoveanu, Ion Creangă și celelalte torturi estivale, numai și numai pentru a avea parte iar de ghinion, i se părea brusc o motivație suficientă cât să accepte și un post în Botoșani, ce să mai vorbim de Vaslui, localitate aflată la numai 2 ore cu decapotabila de capitală.

- Păi tătucă, dacă e așa important pentru tine și dacă mă asiguri că nu mă pun ăia să fac nimic, m-oi duce eu, ce să fac.

- Cum să faci ceva ?! strigă disperat Craiul. Că doar vorbim de deputăție, în afară de biluțe și câte o semnătură pe vreun contract ai de fapt obligația, față de deputații viitori, să nu faci nimic.

- Așa da, mă duc eu, chiar dacă presupun că viața mea socială se poate considera încheiată.

- Nu este chiar așa fiule; uite ia de aici mărunțișul ăsta și mergi până la reprezentanță să îți alegi un bidiviu 4x4, că mârțoagele cu două locuri nu cadrează cu un tânăr om politic. Când te-or vedea lelițele de pe acolo că în loc să le duci cu japca pe tăpșan le poftești la miros de piele nouă, ai să vezi că, în ciuda căcatului ăla de bărbuță de pe față și a pălărioarei aia mirosind a pariu pierdut, o să ai parte și tu de cur de femeie.

- Dar pot să iau unul care înghite foc, tată?

 

 

 

 

Domnul președinte Verde nu era de loc mulțumit de aspectul tânărului candidat. Și dacă cele trei secretare își puteau permite să își exprime prin chicotit micile obiecții privind aspectul nevasluian al viitorului deputat, în calitatea lui de manager de campanie electorală el nu putea admite ca adversarii politici ai acestuia să mute dezbaterea politică de principii și proiecte în zona moacelor de șmecherași de București și a modalitățile adecvate de protest la adresa lor, mult mai apropiate sufletului de elector vasluian.

- Băiatule, bărbuța aia (este barbă, nu Tamara?) trebuie să dispară.

- Moșule, am zis că renunț la fular, deși așa satin italian nu a mai văzut fundătura asta de când au trecut acum 2000 romanii să organizeze etnogeneza locurilor. Am dat jos și pălăriuța și mi-am despletit și coada. Mi-am pus pantaloni albaștri și am dat hawaiana mea pe răhățișul ăsta de cămașă dar, la barbă, gata. Multe pot să îndur pentru politică, dar nu să mă sluțesc iremediabil.

Chicotitul celor trei se întețise ca o ploaie de vară.

- Nu-ți fă griji cu sluțitul, îngăimă Raluca, cea mai nurlie dintre ele, stârnind pufnitul și mai acătări în râs al celorlalte

- Dar nu faci nici trei pași pe trotuar nebătut cu lipitoarea aia păroasă pe față omule, scrâși domnul Verde, ce să mai vorbim de alte voturi decât cele ale puternicului nostru electorat din cimitire.

- Noi, femeile acestor locuri, suntem un pic mai ciudate, clipi spre tânăr Luana, cea mai sufletistă din haremul de secretare al baronului. Ne plac ori ăia bărboși, ori spânii, nu prea ne aprindem după exemplare hibride de macac cu babuin.

- De fapt, se însufleți brusc domnul Verde, uite o idee... Ce ai zice să îți spunem Spânul? Că oamenii acestor locuri care fac economie de când se știu la creme de ras, lame și alte asemănătoare, așa că au un respect deosebit, aproape mistic, pentru cei fără păr pe față, pe care îi consideră niște dandy bogați.

- Să știi, bursucel, că ”Votați Spânul” sună și foarte bine, observă Raluca.

- Dar am această podoabă pe față de când mă știu, scânci Spânul.

- Și amintirile nu o să ți le ia nimeni, îl consolă Tamara, cu mâna pe brici.

Ferchezuirea tânărului politician era aproape gata când, cu un țiuit, faxul prefecturii se puse în mișcare.

Mută de uimire Luana se zgâia fără cuvinte la hârtia albă extrsă din aparat

- Ce e fă? Întrebă prefectul

- De la președintele Roșu, al liberalilor.

- Și ce vrea ăla?

- Cică avem contracandidat în circumscripție!

O liniște adâncă cuprinse încăperea.

- Măi tu ești sigură? Cine semnează?

- Fata împăratului Roș

- Aoleu... Secretara lui favorită. Și cum îl cheamă pe nesimțit?

- Harap Alb.

 

 

 

 

Echipa de colaboratori politici era extrem de valoroasă, cum de altfel și trebuia în acest context electoral tensionat în care, de câteva săptămâni încoace, Harap Alb părea a câștiga fiecare dezbatere și fiecare întrunire.

Nici nu era de mirare. În treningul său Adibas alb, cu păhărelul de rachiu veșnic în mână și în șlapii de campanie omul știa să se adreseze ca de la om la om problemelor adevărate ale electoratului de gen masculin al urbei. Și, atunci când a fost făcut public faptul că, pentru bună purtare, omul ieșise din pușcărie după numai 2 ani, doi ani petrecuți pentru un singur moment de pasiune, viol romantic și două trei palme, firea romantică a electoratului feminin local se înclină brusc în favoarea lui și a modului sentimental și blând, dar totuși viril, de a aborda femeia.

Ceva trebuia făcut și cele mai ascuțite minți ale prefecturii taman asta discutau.

- Eu zic că este momentul să dăm un pic de căldură la prostovani, propuse Gerilă, expertul în termoficare al primăriei.

- Sigur că da, deja de acuma, în mijlocul lui decembrie, că păcura o căcăm noi, mârâi Fomilă. Și de Bobotează ce faci, tâmpilă?

- Păi aia este după alegeri, observă expertul. Și oamenii sunt rezistenți, dacă au de băut. Și parcă, de când guvernăm regiunea s-au mai împuținat bătrânii, că ăia mai cârâie iarna.

- Băgați un pic de agent termic pe conducte atunci, decise Verde.

- Mda, aici ar fi totuși o problemă, spuse iar Gerilă.

- Care?

- Păi conductele alea care trebuiau reparate s-au fisurat iar.

- Iar? Păi nu am plătit luna trecută pentru asta?

- Păi da, dar după cum știți nici măcar o firmă atât de bună cum este Gerilăcondunct nu poate asigura, pe o așa austeritate, mai mult de 10 metri de reparație temeinică pe lună

- Dacă ne apucăm să turnăm iar mălăieș în conductele lu moș Gerilă de aici până or nimeri tolomacii ăia să sape unde trebuie, nu numai că pierdem alegerile da o să ne fugărească cetățenii prin urbe, mai ales dacă iese boul ăla de Harap, interveni Fomilă. Eu zic mai bine să regândim strategia.

- Dar cum? pufni Spânul

- Păi simplu. Eu de când mă știu am observat la concitadinii noștri o disproporție semnificativă între cât ar putea să mânânce, după stomac și cât mănâncă, după portofel. Practic, după cum știți, nu poți străbate orașul pe la prânz fără să nu te sperie ghiorăitul mațelor.

- Și ce putem să le facem?

- Eu zic să facem o nebunie, fraților, continuiă Fomilă. Ce ar fi să le ducem fiecăruia, mai ales a celor care zic că votează cu noi, o mică plăsuță cu un kil, două de făină, niște ulei de rapiță de la combinat, hai două trei conserve de pește pentru nehaliți și, neaparat, în ziua alegerilor, o paranghelie cu mici, prin centru.

- Dar asta nu este mită electorală? interveni Spânul.

 

- Eu am o idee și mai bună, interveni Setilă după ce hohotele de râs se mai liniștiră.

- Ia zi, mormăi Verde

- După cum știți obiceiul acesta de a mânca, deși frecvent din păcate și la noi, nu este touși la fel de răspândit ca cel de a bea. Ca urmare eu zic să schimbăm abordul și să ajungem la inima vasluianului nu prin stomac, ci prin ficat.

Ovații entuziaste umplură sala.

- Dar, dragul meu, întrebă domnul Verde, de unde atâta băutură ?

- Nu avem ce face. Pierdem alegerile. Intrăm în rezerva pentru situații de urgență.

- Păi în caz de cataclism, seism, vulcan, tzunami, pandemie, atac atomic ce o să mai bea vasluianul?

 

 

 

 

Cu numai două înjurături și patru flegme, Harap Alb recunoscu cu grație înfrângerea electorală.

Natura a fost îndurătoare cu blajinul județ permițând ca, o dată prunii culeși anul următor, rezerva de situații de urgență a prefecturii să fie refăcută complet.

Lucrările de modernizare ale rețelei de termoficare au fost câștigate, și după alegeri, de Gerilăconduct, existând speranțe frumoase că în noul mandat agentul termic să fie livrat în calorifere taman până pe la sfârșitul lunii ianuarie. În plus domnul Gerilă a reșit să selecteze, prin atribuire directă, firma GerilăGaz pentru mult așteptatul proiect de extindere a sistemului de distribuție al gazelor naturale.

Setilă și Fomilă se mai cârâie uneori, la ședințele de partid, privind rolul decisiv avut în câștigarea alegerilor.

Președintele opoziției a rămas un om acru, mai ales de când secretara lui favorită, Fata Împăratului Roș a fost văzută în unul din cei mai simandicoși boscheți ai Vasluiului cu Spânul.

Cât despre acesta se pare că noua carieră politică îi priește deși apropiații zic că uneori acesta mai poate fi surprins cu ochii în oglindă mângâindu-și văduvita bărbie, dar conștient că, pentru binele concetățenilor, merită uneori să renunți până și la perfecțiunea masculină.

Monopolul iubirii

 

Unul din lucrurile care mă amuză cel mai tare la credincioși este modalitatea hilară în care aceștia consideră că au un oarecare monopol pe iubire.

De obicei controversele religioase cu un creștin ajung invariabil aici.

După un preambul în care ateul exprimă de de fel de argumente raționale (de exemplu că existența lui Isus nu a fost consemnată în alte surse istorice în afara bibliei, că întreaga construcție religioasă a marilor religii nu rezistă la impactul progreselor științifice moderne sau că există contradicții interne ireductibile în textele sfinte) și credinciosul repetă sub diferite forme că el totuși crede, pentru că este blagoslovit cu credință, are loc contraatacul.

Zona în care te-a prins.

Iubirea.

Pentru că în ciuda existenței iadului, în ciuda a 2000 de ani de nelegiuiri și de ură tolerate de divinitate, în ciuda copiilor violați, a femeilor batjocorite și a inechităților de tot felul care nu par curmabile prin intervenție celestă, există, acolo sus, un dumnezeu al iubirii.

Care a răspândit, se pare, un monopol al iubirii pentru unii. Pentru creștini. Pentru cititorii de biblie.

Nu numai că aceștia au aroganța de a crede că există în ceruri o entitate supranaturală și omnipotentă care îi urmărește permanent, cu scopul de a le răsplăti patetica existență după moarte, dar mai au și nerușinarea de a presupune că, numai pentru slăbiciunea lor intelectuală de a nu se îndoi când toate faptele din jur reclamă îndoiala, au fost cumva răsplătiți de monopolul de a înțelege la alt nivel iubirea, compasiunea și frumusețea.

În ciuda a două milenii de războaie religioase, de ruguri, pogroame, interdicții, limitări și frici, creștinii continuă să considere că numai ei ar fi principalii păstrători ai ideii de iubire. Poate chiar singurii.

Se pare că ei ar fi deprimați să afle că iubirea este a tuturor, a oamenilor în general și că, de fapt, mințile libere și neîngrădite sunt cele mai capabile de a iubi cu adevărat.

Am întâlnit părinți creștini care au încetat să își mai iubească copii, dacă aceștia au devenit atei.

Nu am întâlnit reciproca vreodată.

Am înțeles că biblia vorbește despre tați capabili a-și sacrifica fiul dacă le-o cere dumnezeu. Dar nu am auzit de atei îndemnați să facă asta.

În fine vedem zi de zi cum iubirea creștină are limite, legate de confesiunea iubitelor sau de raportarea comportamentului uman la unele norme publicate acum 2000 de ani.

În fapt la credincios iubirea este subordonată permanent relației cu divinitatea. Trebuie blagoslovită. Nu poate exista fără asta sau, dacă există, nu e bună.

Dar nu am auzit de atei care să înceteze să iubească din motiv de ateism.

Așa că, dragi creștini, repetați-vă această gogoșică cu iubirea, dacă vă face să vă simțiți mai bine și mai superiori ca alții dar, măcar, încercați să nu urâți pe ceilalți, indiferentă că îi botezați jihadiști, blasfemiatori sau nihiliști.

Lăsați-l eventual pe dumnezeu vostru să facă asta, deși firesc ar fi, dacă tot mustiți de iubire, să vă opuneți din tot sufletul (ceea ce la voi înseamnă câteva incantații spre o pictură pe perete) la asta.