Un fapt pe care bărbatul tinde a-l ignora în viața de zi cu zi este acela că femeia vorbește curent cel puțin alte două limbaje în afara celui inteligibil, masculin.
Limbajul nostru este unul direct și clar. Când ne chiorăie mațele preferăm o abordare de tipul ”Pune și tu ciorba pe foc cât mă descalț” în locul unor exprimări ambigui de tipul ”ce-o mai fi bun prin frigider” sau ”nu vrei să gustăm ceva împreună?”.
Când dorim sex facem cunoscut acest fapt fie onomatopeic, fie prin exprimări univoce de tipul ”Tu aici, chiloții acolo” sau ”Vino-ncoa să băgăm telegarul la nutreț” și nu încercăm fel de fel de aluzii fine de tipul ”Îmi stă bine părul?”, ”Ce seară romantică” sau ”Nu desfaci și tu o sticlă de vin roșu?”.
Dacă e Steaua pe Digi sau Halep pe Eurosport nevasta primește la timp avertizările necesare și nu cred că mai există femei care să nu fi deprins până acum că cele două activități decurg mult mai bine alături de o bere rece servită în tăcere.
Părerea mea personală este că acest limbaj este unul foarte bun și sunt convins că numai și numai datorită lui primele antropoide cu nuanțe umaniforme au putut în fine coborî din copaci și evolua. ”Uite leul”, ”Pe alea două nu le păzește nimeni” sau ”șase, vine soacră-mea” sunt probabil printre primele mesaje cu care bărbatul primitiv își semnaliza pericolele, ieșea la agățat sau se ferea de rele.
Din păcate, rămase prin peșteră la bătucit semințe, femeile au luat acest limbaj minunat în simplitatea, caracterul univoc și claritatea sa și l-au răsucit până la nivelul la care devenea preferabil să te duci la vânat de tigri cu colți decât să mai auzi o dată cât de lăliu arăți cu gheara aia înfiptă în cur, cum blana de capră nu se mai poartă anul ăla sau cum ai fi putut și tu să lauzi osciorul nou din nasul consoartei în loc să te bagi ca bivolul să mănânci șarpele gătit de aceasta.
Din păcate parcurgerea istoriei nu a adus evoluția așteptată.
Desigur noi, bărbații, am rămas aceeași comunicatori perfecți și, în afară de adăugarea câtorva cuvinte, am lăsat nealterat fondul.
Din păcate femeile nu numai că au complicat progresiv limbajul dar au și rafinat cel puțin două noi tipuri de comunicare de natură a face totul pentru a spori decalajul, deja existent, între speranța medie de viață a celor două sexe.
Astfel atunci când comunică între ele femeile folosesc primul din aceste limbaje, pe care l-aș numi (dacă nu aș ști că există posibilitatea nedreaptă de a fi interpretat ca misogin) păsăricăceasca.
Este acel limbaj unic prin care femeile se recunosc între ele pe baza unor detalii extrem de subtile și greu de sesizat (cum ar fi forma, culoarea, lungimea, grosimea, volumul, nivelul de procesare sau bonitatea părului, sclipirea fondului de ten, prezența sau nu a paietelor, bretelelor, fundițelor sau tipul, mărimea și greutatea cerceilor).
În care între rujul siclam închis cu tonuri vesele și cel corai cu tentă spre roșu pare a fi o diferență vis a vis de care numai o conversație de peste zece minute se poate apropia de exprimarea unei biete părți din trăirile, conflictul și semnificația inerente acesteia.
În care cu mâinile încleștate pe volan asculți atât de multe despre unghiile drepte pe degetele ascuțite, de cele cu vârf pe degetele scurte, de acrilat, modele, ojă și nuanțe încât la un moment dat nu îți mai pasă nici de bandă nici de culoarea semaforului și numai gândul la manichiura doctoriței de gardă te oprește în ultimul moment de la a face ceva necugetat.
Din fericire pentru noi, femeile cunosc această incapacitate a noastră de a înțelege păsăricăceasca și o rezervă lungilor tete a tete uri dintre ele. Și chiar dacă uneori mai scapă frânturi din graiul lor către bărbat admit, cu grația îngrijitorului grădinei zoologice, faptul că urangutanul, nici de data asta, nu a înțeles nimic și nu îi pasă.
Mai îngrijorat aș fi de celălalt limbaj feminin, gesticopăsăreasca.
Acest limbaj pare la o primă evaluare superficială mai inteligibil de către noi pentru că folosește cuvinte recogniscibile gen mâncare, pantofi, haine sau sex. Vigilența noastră de ascultători nu neaparat dotați pentru asta este în consecință adormită cu ușurință de utilizarea acestor patternuri sonore familiare astfel încât neglijăm să remarcăm la timp sau să decodificăm cealaltă parte a mesajului, luând de obicei forma sprâncenelor încruntate, a mâinilor în șold, bustului încordat sau buzelor strânse.
La urma urmei câți dintre noi nu au venit acasă chercheliți și au interpretat greșit întrebarea ”Acuma vrei să și mănânci?” prezentîndu-se cu barbețica la gât în bucătăria goală, sau, după ce și-au pus pantofii maro la costumul albastru, au răspuns greșit la întrebarea, aparent culegătoare de informații ”Ăia din picioarele tale sunt pantofi?”.
Câți dintre noi nu s-au făcut de râs dârdâind în curul gol sub pilotă când, după meci, au interpretat complet greșit replica soției ”Acum te pomenești că vrei sex?”
Pentru că spre deosebire de păsăricăceasca, gesticopăsăreasca este menită numai pentru noi bărbații și nu poate fi evitată.
Experți și înțelepți au studiat fenomenul dar replici mai adecvate decât ”imediat”, ”îmi pare rău”, ”da dragă” și ”ai dreptate” nu au găsit, nemaivorbind că până și acestea trebuiesc folosite numai în context. Ochii în pământ, mâinile în poziție vag defensivă și o cale de acces sigură spre ușă sunt îndeobște de folos, dar numai dacă reușești să plasezi câte un iartă-mă în eventualitatea vreunei pauze de respirație.
O altă idee buna ar fi, desigur, să faci pe mortul, fapt însă convingător doar la cei care pot să-și țină respirația mai mult de 3 minute și care de obicei merge numai o dată.
Este greu de descris cum este cel mai bine să procedezi în astfel de situații și până la apariția primului dicționar complet al acestei limbi nu ne rămâne decât să ne descurcăm cum putem, ca niște europeni teleportați în cartierul vietnamez din Beijing.
Vedeți și aici: