Cum funcţionează Consiliul etic în unele spitale
Motto: "Suntem un popor vegetal" - Ana Blandiana
Consiliul Etic a fost înfiinţat prin Ordinul nr. 1209/2006 al Ministerului Sănătăţii Publice. Conform cu art. 185 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 şi cu Hotărârea Guvernului nr. 862/2006. Este compus din: a) un medic cu cel mai mare grad didactic sau, după caz, decanul de vârstă al medicilor din spital; b) un reprezentant al consiliului local ori judeţean sau, după caz consilierul juridic, c) directorul de îngrijiri, sau după caz asistenta-şefă din secţia cu cel mai mare număr de paturi; d) un reprezentant al autorităţii de sănătate publică judeţene, sau a municipiului Bucureşti; e) un secretar, fără drept de vot. Desemnarea nominală a membrilor consiliului etic se face de către comitetul director al spitalului, iar numirea membrilor consiliului etic se face prin decizie internă a managerului.
Atribuţiile sale sunt: a) analizează cazurile de încălcare a normelor de conduită în relaţia pacient-medic-asistentă, a normelor de comportament, a disciplinei în unitatea sanitară; b) verifică dacă, prin conduita lui, personalul medico-sanitar şi auxiliar încalcă drepturile pacienţilor prevăzute de legislaţia în vigoare; c) sesizează organele statului în situaţiile în care constată încălcări ale codului de deontologie medicală, ale drepturilor pacienţilor, precum şi normele de conduită prefesionale potrivit legii; d) analizează sesizările ce privesc plăţi informale ale pacienţilor către personalul medico-sanitar ori auxiliar sau condiţionarea exercitării actului medical de obţinerea unor foloase; propune, în funcţie de caz, măsuri de intrare în legalitate; e) veghează pentru respectarea, în cazurile terminale, a demnităţii umane şi propune măsuri cu caracter profesional pentru acordarea tuturor îngrijirilor medicale.
Art. 5. (1) Analizarea fiecărui caz se va consemna într-un proces-verbal care va cuprinde toate aspectele, atât cele sesizate, cât şi măsurile propuse a fi luate de către managerul spitalului. (2) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) va fi întocmit numai după ce consiliul etic a efectuat o cercetare a cazului, cu ascultarea părţilor implicate, inclusiv, dacă este cazul, a unor terţe persoane care pot aduce lămuriri suplimentare asupra cazului. Ascultarea părţilor trebuie consemnată în scris şi semnată de către acestea. (3) Procesul-verbal va fi înaintat managerului spitalelor publice, în vederea luării măsurilor ce se impun în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Cum se poate constata, acest Consiliu etic este de fapt vechiul Comitet de disciplină al spitalului. Organism cu rol autoritar, care are ca bază de funcţionare Codul Muncii (Legea 371/2005) Titlul XI. Răspunderea Juridică, Capitol II.Răspundea disciplinară. Art.263. (Abaterile disciplinare); Art.264 (Sancţiunile disciplinare); Art.267. (Cercetarea disciplinară prealabilă); Art 268. (Decizia de sancţionare).
Urmare a unor recente şi deosebit de neplăcute evenimente trăite personal, îmi permit câteva comentarii referitoare la acest consiliul de etică al spitalelor:
O inedită aplicare a ordinului m-a pus în ultimele luni într-o situaţie de-a dreptul kafkiană:
Nici până astăzi, managerul spitalului, nu mi-a pus la dispoziţie procesul verbal de încheiere a şedinţei acelui Consiliu etic şi nu a emis în această cauză o decizie scrisă; de vinovat, sau nevinovat. Câteva fapte de care nimeni nu a răspuns ETIC: că am fost incriminat pe nedrept fără o cercetare prealabilă (principiul constituţional al nevinovăţiei); că mi s-a afectat imaginea în public (dreptul constituţional la propria imagine); că nu s-a respectat legea în ceeace priveşte componenţa Consiliul etic unde a fost chemat de către manager un asistent medical, să judece un medic; că la baza situaţiei descrise se afla o decizie administrativă arbitrară a DSP ce încerca a îmi impune o conduită ne medicală asupra unei persoane total necunoscute mie; că cercetarea în Consiliul etic nu trebuia să aibe loc, neavând obiect întrucât persoana nu era prezentă şi niciodată nu mi-a fost pacient.
În loc de concluzie: Recent o instanţă menită să joace un rol important în moralitatea actului medical, a decis că nimic nu s-a întâmplat.
Bibliografie: Legea 487/2002 a Sănătăţii Mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice; Cap I, Art.5: "Prin pacient se înţelege persoana cu tulburări psihice aflată în îngrijirea unui serviciu medical". Art. 10 (1): Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează, prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru.
Consiliul Etic a fost înfiinţat prin Ordinul nr. 1209/2006 al Ministerului Sănătăţii Publice. Conform cu art. 185 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 şi cu Hotărârea Guvernului nr. 862/2006. Este compus din: a) un medic cu cel mai mare grad didactic sau, după caz, decanul de vârstă al medicilor din spital; b) un reprezentant al consiliului local ori judeţean sau, după caz consilierul juridic, c) directorul de îngrijiri, sau după caz asistenta-şefă din secţia cu cel mai mare număr de paturi; d) un reprezentant al autorităţii de sănătate publică judeţene, sau a municipiului Bucureşti; e) un secretar, fără drept de vot. Desemnarea nominală a membrilor consiliului etic se face de către comitetul director al spitalului, iar numirea membrilor consiliului etic se face prin decizie internă a managerului.Atribuţiile sale sunt: a) analizează cazurile de încălcare a normelor de conduită în relaţia pacient-medic-asistentă, a normelor de comportament, a disciplinei în unitatea sanitară; b) verifică dacă, prin conduita lui, personalul medico-sanitar şi auxiliar încalcă drepturile pacienţilor prevăzute de legislaţia în vigoare; c) sesizează organele statului în situaţiile în care constată încălcări ale codului de deontologie medicală, ale drepturilor pacienţilor, precum şi normele de conduită prefesionale potrivit legii; d) analizează sesizările ce privesc plăţi informale ale pacienţilor către personalul medico-sanitar ori auxiliar sau condiţionarea exercitării actului medical de obţinerea unor foloase; propune, în funcţie de caz, măsuri de intrare în legalitate; e) veghează pentru respectarea, în cazurile terminale, a demnităţii umane şi propune măsuri cu caracter profesional pentru acordarea tuturor îngrijirilor medicale.
Art. 5. (1) Analizarea fiecărui caz se va consemna într-un proces-verbal care va cuprinde toate aspectele, atât cele sesizate, cât şi măsurile propuse a fi luate de către managerul spitalului. (2) Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) va fi întocmit numai după ce consiliul etic a efectuat o cercetare a cazului, cu ascultarea părţilor implicate, inclusiv, dacă este cazul, a unor terţe persoane care pot aduce lămuriri suplimentare asupra cazului. Ascultarea părţilor trebuie consemnată în scris şi semnată de către acestea. (3) Procesul-verbal va fi înaintat managerului spitalelor publice, în vederea luării măsurilor ce se impun în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Cum se poate constata, acest Consiliu etic este de fapt vechiul Comitet de disciplină al spitalului. Organism cu rol autoritar, care are ca bază de funcţionare Codul Muncii (Legea 371/2005) Titlul XI. Răspunderea Juridică, Capitol II.Răspundea disciplinară. Art.263. (Abaterile disciplinare); Art.264 (Sancţiunile disciplinare); Art.267. (Cercetarea disciplinară prealabilă); Art 268. (Decizia de sancţionare).
Urmare a unor recente şi deosebit de neplăcute evenimente trăite personal, îmi permit câteva comentarii referitoare la acest consiliul de etică al spitalelor:
- Prin prevederile sale de la punctele (a) şi (b) interferează prevederilor Codului de deontologie medicală; suprapunându-se rolului Colegiului Medicilor şi al Ordinului asistenţilor medicali.
- Componenţa consiliului este dictată de conducători. Fapt ce îi determină pe membri desemnaţi să fie de cele mai multe ori timoraţi şi să execute de cele mai multe ori ordinele celui ce i-a numit. Conjunctural, sub influenţa unor interese de multe ori altele decât cele medicale, pot apare sub umbrelă acestuia situaţii şi atitudini nedemocratice, lipsite de etică.
- Numărul de patru membri face ca acest consiliu să nu poată vota măcar cu aparenţa obiectivităţii. Este ştiut faptul că astfel de consilii de judecată au număr impar de membri, tocmai ca să nu poată exista balotaj.
- Ordinul în cauză nu prevede ce sancţiuni va primi managerul decident în cazul în care el încalcă legea. Cine îl va trage la răspundere şi cum?
O inedită aplicare a ordinului m-a pus în ultimele luni într-o situaţie de-a dreptul kafkiană:
- Totul a început printr-o decizie a DSP. O eroare administrativă. Încălcând Contractul Cadru, Legea 95/2006 şi Legea 487/2002, DSP mi-a repartizat în plic sigilat prin poştă, documentele medicale ale unei persoane necunoscute mie. În document eram nominalizat a fi şi posesorul unui CMI de specialitate, fiind totodată însă şi angajat în ambulatoriul de specialitate al spitalului.
- DSP îmi solicita în scris în mod imperios, ca de îndată, în virtutea Art.145 din Codul Familiei (?), (articol devenit desuet în condiţiile legislaţiei medicale actuale) să institui o supraveghere medicală continuă, asupra unei persoane puse sub interdicţie de o judecătorie, pentru faptul că este incapabilă să se reprezinte datorită unor afecţiuni, motiv pentru care i se desemnase un tutore.
- Din raportul de expertiză medico-legală ataşat reieşea cu claritate ce medic de familie avea în evidenţă pe acel bolnav. Medic care în mod legal ar fi trebuit să fie el cel înştiinţat în scris de către DSP.
- Am răspuns imediat în scris DSP; document care a primit număr de înregistrare prin secretariatul spitalului. În răspuns am arătat faptul că DSP a luat o decizie administrativă eronată. Că la medicul de specialitate bolnavul se prezintă la consultaţie pe baza unui bilet de trimitere emis de către medicul de familie, excepţie făcând urgenţele. Că persoana nominalizată îmi este necunoscută, ne fiindu-mi pacient. Că din documentele transmise de către DSP mie, reiese că este vorba despre un bolnav neurologic şi nu de unul psihiatric.
- Managerul şi juristul spitalului au refuzat să contrasemneze răspunsul meu; document care nici până astăzi nu ştiu dacă spitalul l-a transmis DSP-ului.
- La două zile interval, DSP a trimis la cabinetul unde îmi desfăşor activitatea în loc de bolnav, pe tutorele acestuia.
- Pe un ton jignitor, tutorele mi-a solicitat în mod imperativ să pun în aplicare decizia DSP.
- Acea persoană a rămas insensibilă la argumentaţia mea privind ineditul situaţiei şi la faptul că se încălcau procedurile legale existente astăzi în vigoare privitor la prezentarea bolnavului la medic. Cât şi la faptul că nu se pot lua în evidenţă documente, ci numai oameni bolnavi, printr-un consult direct.
- Imediat, în aceeaşi zi tutorele m-a reclamat la DSP pe motiva că refuz a duce la îndeplinire decizia de luare în evidenţă. Lucru interesant privind cauzalitatea, înlănţuirea şi motivaţiilor obscure ce au stat la baza acestor fapte.
- DSP a hotărât imediat ca managerul de spital să mă cerceteze în legătură cu reclamaţia tutorelui.
- Managerul cu toate că îl informasem, a decis imediat în scris convocarea Consiliului etic.
- Iniţial, mi s-a refuzat punerea la dispoziţie a reclamaţiei şi a adresei DSP, pe baza cărora eram incriminat.
- La 2 zile interval de la notificarea în scris, am fost anchetat de Consiliul de etică care s-a întrunit în mod ne statutar. Din el a făcut parte şi o asistentă medicală, nu directorul de îngrijiri, aşa cum prevede ordinul 1209 la paragraful (c)
- După audierile din plen, tutorele şi-a retras plângerea dintr-un motiv pe care nu îl cunosc. Nu am fost de faţă la depoziţia acestuia.
- La final, consiliul de etică al spitalului mi-a solicitat să semnez procesul verbal al audierii mele.
Nici până astăzi, managerul spitalului, nu mi-a pus la dispoziţie procesul verbal de încheiere a şedinţei acelui Consiliu etic şi nu a emis în această cauză o decizie scrisă; de vinovat, sau nevinovat. Câteva fapte de care nimeni nu a răspuns ETIC: că am fost incriminat pe nedrept fără o cercetare prealabilă (principiul constituţional al nevinovăţiei); că mi s-a afectat imaginea în public (dreptul constituţional la propria imagine); că nu s-a respectat legea în ceeace priveşte componenţa Consiliul etic unde a fost chemat de către manager un asistent medical, să judece un medic; că la baza situaţiei descrise se afla o decizie administrativă arbitrară a DSP ce încerca a îmi impune o conduită ne medicală asupra unei persoane total necunoscute mie; că cercetarea în Consiliul etic nu trebuia să aibe loc, neavând obiect întrucât persoana nu era prezentă şi niciodată nu mi-a fost pacient.
În loc de concluzie: Recent o instanţă menită să joace un rol important în moralitatea actului medical, a decis că nimic nu s-a întâmplat.
Bibliografie: Legea 487/2002 a Sănătăţii Mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice; Cap I, Art.5: "Prin pacient se înţelege persoana cu tulburări psihice aflată în îngrijirea unui serviciu medical". Art. 10 (1): Evaluarea sănătăţii mintale se efectuează, prin examinare directă a persoanei în cauză, numai de către medicul psihiatru.
