Constantin Cucu

 

Se pare că un moldovean arogant din Focşani s-a făcut deunăzi de răs în Bucureşti.

Astfel o maşină a căzut în Dâmbovița profitând de parapetul nereparat special, taman pentru astfel de ocazii, de edilii frumoasei capitale europene.

În mod firesc s-a făcut aglomerație pe mal, bucureşteanul tipic fiind un gen de om care reacționează prompt. Astfel o parte din orăşeni pozau scena, alții o postau direct pe facebook, domnişoarele îşi faceau selfieuri şi pensionarii îl invocau pe Arsenie Boca, singurul care mai poate face in astfel de situații ceva. Deja apăruseră primele pungi de semințe şi vânzătorii ambulanți se zoreau cu cremvurştii.

Numai şoferii grăbiți treceau mai departe, claxonând dezgustați scena şi modul nedemn în care ritmul lor de deplasare avea de suferit.

Era o zi plăcută în inima târgului, sau cel puțin a fost până în momentul în care țărănoiul moldovean s-a bulucit în apă. Că e el deştept si scoate ocupanții vehicolului din apă.

Tăntălăul şi-a facut damblaua şi a scos-o pe fetiță din maşina scufundată; o femeie din maşină a scăpat singură, spre ciuda pariorilor, şi numai şoferul se pare că nu a scăpat, în zona nefiind vreun alt țăran.

Îmi place să cred că focşeneanul a fost apostrofat cum trebuie de cei a căror selfiuri le-a stricat, de cei pe care i-a stropit când a sarit în apă şi de forțele de reacție rapidă ale statului, private de oportunitatea de a face o celulă de criză.

Sau că măcar bucureştenii de bine i-au buzunărit, dupa cum merită, geaca uitată pe mal.

Căci fără o reactie fermă a opiniei publice se umple oraşul ăsta frumos de țărănoi...

Un umorist clujean a avut o idee foarte haioasă, respectiv a pândit una din parcările pentru persoane cu handicap din urbea natală și a interpelat, cu ajutorul unui scaun de handicapați, pe toți cei care au parcat acolo.

Acțiunea desfășurându-se în Cluj omul a scăpat fără felgme, palme după ceafă sau șuturi în cur, ardeleanul tipic consumându-și rezerva de tupeu din momentul parcării și preferând, în momentul demascării, să părăsească rușinați locul.

La noi în București probabil că, după cafteală, umoristul ar fi trebuit și să curețe parbrizele mașinilor respective.

Singura persoană car nu s-a rușinat de ipostaza în care a fost prinsă a fost o doamnă, cu adevărat handicapată, în fapt o persoană cu suflet de bucureștean și posibil suferindă de o afecțiune labială care nu îi permite parcarea mai departe de 5 metri de locul unde are treabă. În mașină cu femeia un copil, o fetiță, aparent sănătoasă și aflată probabil acolo numai ca să o ajute pe maică-sa în cazul în care handicapul i s-ar fi acutizat.

Am privit cu mândrie de regățean cum tânăra doamnă l-a muștruluit pe comedian și a continuat netulburată treaba, arătându-ne la toți cum ar trebui să reacționeze opinia publică în cazul limitaților care încearcă să oprească drumul unei femei spre shopping.

O altă persoană cu suflet cernit, ziarist din Cluj, a identificat- o pe tânăra handicapată, femeie care în ciuda incontestabilelor metehne fizice, a reușit în viață destul de bine – este avocată și nevastă de șef, în fapt o femeie căreia municipalitatea ar trebui să îi rezerve locuri de parcare special colorate și nu să o lase să își chinuie privirea după indicatoarele de handicapați.

Fiind avocată susnumita doamnă a înțeles cu mult înaintea oricăruia dintre noi, privitorii nehandicapați ai scenei, că a fost abuzată și acum, că identitatea ei a fost dezvăluită cu o perfidie nemeritată, se pare că intenționează să dea în judecată pe toată lumea. Și numai sume mari de bani ar putea în context să repare reputația, pe nedrept batjocorită de aceste persoane fără inimă, incapabile a înțelege se pare arsurile subinghinale care o încearcă pe femeie atunci când încearcă să străbată mai mult de 10 metri până la mall.

Se pare că în afara handicapului fizic femeiea suferă și de alte tipuri de handicap, endemice la ciocoi, care o împiedică să se bucure de bășinile trase atunci când cei din jur o arată cu degetul. Căci ce fel de ciocoială mai este și asta dacă orice pulist este capabil să te obrăzească pentru ceva ce este de drept al tău ?

Și da, mi se pare că prin faptul că, deși surprinsă într-o ipostază atât de bucureșteană pentru un oraș ardelenesc, tot ea face scandal, femeia merită, pe bune, un certificat de handicapat.

Că zdravănă la cap nu este.

Există multe categorii populaţionale ostracizate, tiranizate sau nedreptăţite, dar nici una din ele nu îmi trezeşte, mie personal, mai multă compătimire decât categoria bărbaţilor de 40 de ani.Faţă de cei mai tineri bărbaţii de 40 de ani se apropie cu repeziciune de momentul maturizării definitive, reuşind în fine identificarea, în lumea ostilă şi nedreaptă din jur, a priorităţii adecvate, adică a femeii de până în 30 de ani.

Prinşi de obicei între lipsa de viitor a unor relaţii în care penisul din dotare a căzut de mult pe unul din locurile retrogradante ale priorităţilor nevestei şi existenţa de opţiuni noi, atrase de sex appealul caracteristic bărbaţilor cu maşină şi portofel, fragilele creaturi păroase se dovedesc extrem de vulnerabile la venerarea, dezmierdarea şi apucarea de partea corpului cea mai expusă interacţiei cu femeia.
Conştient de apropierea apogeului său sexual, masculul speciei umane priveşte orice irosire în domeniul utilizării muschetei sale hiperactive cu regretul unui fotbalist uitat pe banca de rezerve şi întreprinde activ acţiuni prin care femeile din jur să fie din ce în ce mai conştiente de generozitatea sa în domeniu.
Din păcate nevestele de obicei nu pricep aluzia, considerând întrucâtva că şi la această vârstă migrena, indispoziţia şi genunchii strâns lipiţi vor avea efectul de dresaj probat de atâta vreme, fără a lua în considerare că, faţă de masculul care la 40 de ani de-abia începe să iasă din crisalidă ca un fluturaş strălucitor, corola ei devine din ce în ce mai defavorizată în competiţia cu păşunile înflorite spre care acesta începe să zboare.

Anii de convieţuire de până acum au reuşit să convingă nevasta tipică a bărbatului de vârsta a doua că filonul din care se hrăneşte relaţia lor a părăsit de mult prohabul, trecând în lumea esoterică a căldurii afective subînţelese şi a concluziilor intelectuale presupuse privind monogamia, deşi o simplă privire aruncată specimenului tolănit la televizor, cu berea alături şi mâna la şliţ ar putea funcţiona ca un semnal de alarmă privind intensitatea şi calitatea trăirilor interioare ale acestuia.

Practic bărbaţii devin victimele inocente ale delăsării vinovate a femeii cu verighetă în ce priveşte cea mai de preţ podoabă a lui şi practic silit de situaţie să caute, uneori cu preţul casei, familiei şi a maşinii acel ogor, de obicei mai tânăr, în care sămânţa şi plugul îi sunt binevenite.

Nu pot înfiera femeia în combinaţia aceasta, dar cu siguranţă nici bărbatului expus la feromoni nu i se poate, în mod obiectiv, găsi vreo hibă.

Legislaţia ar trebui îndreptată pentru a proteja această categorie handicapată şi îmi place să cred că acceptarea socială, încurajarea şi admirarea lor va căpăta, cândva, nivelul meritat.

 

Citesc despre un fapt pe care nu îl ştiam, respectiv acela că domnul Călin Popescu Tăriceanu, fost membru fondator PNL, fost fondator al PNL Aripa tânără ca şi a altor aripi şi aripioare ulterioare, inclusiv din cele mai fezandate ale zilele noastre, deci că acest politician mai greu de extirpat din cercurile guvernării decât este greu de stors un coş în cur, s-a însurat până acum de cinci ori.

Şi o simplă privire aruncată omului atunci când vine cu pas vioi la negocieri şi coaliții arată că ar mai fi vână pentru vreo două.

Pentru că înainte de toate domnul Tăriceanu este un frumos. După cum se ştie in tinerețe a fost chiar model, umplând pâna şi chiloții tetra ai vremurilor acelea cu material de 5-6 neveste.

Pare că ulterior s-a lăsat de aceasta şi numai ghinionul de a ieşi de la guvernare şi aspectul, zic eu, înca frumos l-ar putea determina, pe viitor, să se apuce iar de modeling, probabil pentru pampersul necesar barbaților verzi de anii lui, mai ales când devin, iar şi iar, însurăței.

Un număr atât de mare de căsătorii nu a putut veni, într-o țară atât de rigidă ca a noastră fără un număr apropiat de divorțuri şi înclin să cred că există, urmare a acestor activități tăriceenice, o anumită bunăstare vizibilă la avocatul bătrânului crai.

Să ne mai mirăm în acest context de numărul mare de uniuni, dar mai ales de despărțiri politice ale bătrânului teren de țintă a lui Cupidon?

Din fericire pentru viitorul politic al generațiilor ce vor veni după noi, numai o parte din aceste căsătorii s-a lăsat cu progenituri deşi, câta vreme în jurul liberalului tomnatec mai foşgăie femei tinere, nu ne putem relaxa.

O singură constatare ma sperie puțin, respectiv aceea că pe măsură ce trec căsniciile, diferența de vârstă față de următoarea mireasă tot creşte până a ajuns la un nivel de mi-e frică să o mai las pe fi-mea pe stradă.

Oricum bravo lui că poate, orice om ce a trecut prin viață canonit de atâtea soacre merită consideratia noastră.

 

În vara anului 2015 o turistă englezoaică, Melissa Hart, de 23 de ani a depus o plângere la secția de poliție din Gibraltar.

Tremurând de enervare tânăra a explicat oamenilor legii că a fost abuzată sexual. Că nu numai că i s-a smuls sutienul dar obsedații i-au pipăit și zonele intime, în fața unei plaje pline de persoane care, în loc să intervină, s-au amuzat și au făcut poze.

Demersul tinerei s-a dovedit o mare dezamăgire, poliția spaniolă refuzând să intervină în forță, pe pretextul transparent că cei doi agresori erau de fapt macaci. Și că, în experiența lor polițienească, condamnarea în cazul infracțiunilor comise de aceștia este extrem de greu de obținut.

Dar cine sunt acești macaci care, iată, nu pot vedea o tânără cu accent pe plajă fără a-i băga degetul în cur?

În primul rând trebuie să arăt, de la început faptul că, dacă nu ar fi un pic cam păroși, toți macacii și oricare din ei ar putea fi confundați cu politicienii români. De altfel se pare că și în societățile de macaci politica este la loc de cinste, masculii având tendința naturală de a se organiza în grupuri de presiune, partide, coaliții și alianțe naționale pentru progres. Și dacă pentru asta este nevoie de șpagă, fie ea viermișori proaspeți, puricat gratuit și pupat în cur, nici unii din macacii politici nu se dau la o parte, miza fiind deosebită.

Pentru că în societățile de macaci distanța dintre masturbație și coțcăreală o parcurge numai masculul cu mandat de mascul alfa. El este cel care, o dată puterea politică obținută și jurământul depus, are dreptul la femelele cele mai nurlii, fructele cele mai zemoase, puricatul cel mai profesionist și, când au parte de o zi norocoasă, chiar câte o englezoaică în bikini.

O dată numit alfa, orice mascul de macac încetează, ca și la noi în România, să mai facă ceva, singura sa grijă fiind, desigur, să intervină atunci când alte alianțe și grupuri de măcăcei antinaționali, antiprogresiști și demagogi atentează la putere. Pentru că aceștia există și se manifestă sub fel de fel de forme condamnabile, de la hlizeala de prost gust adresată haremului, la pretenția absurdă de a degusta și altceva decât semințele căcate cu generozitate zi de zi de masculul alfa.

Ocazional se formează aripi tinere, ONGuri, uneperee și alde de macaci nemulțumiți care părăsesc parlamentul și încearcă să creeze o republică nouă, de obicei în copacii fără fructe învecinați, dar se pare că, la fel ca la noi, există o dificultate reală în a atrage măcăcițe cât de cât aranjate la o astfel de viață fără puricatori de firmă, pomi fără vedere la bulevard și semințe scofâlcite obținute la second hand. Așa că, până la venirea frumoaselor sau măcar până la depunerea, pe bază de labe în cap și gheare peste bot, a unei moțiuni de cenzură victorioase, susnumiții macaci din opoziție devin o perioadă extrem de toleranți la orientarea sexuală de tip curcubeu ba chiar, în cazul observării de englezoaice ieșite la plajă, la zoofilie.

O specie de macaci trăitori prin munții Japoniei au, în plus față de colegii lor de pe restul planetei, resurse naturale. Acestea sunt reprezentate de izvoare fierbinți (”orisen”) care s-au dovedit, după aruncarea de probă a unei femele în ele, extrem de potrivite cu zilele uneori polare ale acelor locuri. Ca urmare lupta politică în această societate orientală are o miză sporită, respectiv amplasarea curului de maimuță în zona călduroasă și nu în cine știe ce chioarcă înghețată.  Mai ales că programul acestor viețuitoare este unul relaxat, serviciul (culesul frunzelor, gătitul furnicilor și dezgroparea rădăcinilor) durând, ca la noi, cam 40% din timp și restul fiind dedicat maimuțărelii și schimbării canalelor din orisen.

Am căutat cu febrilitate să identific vreo diferență între aceste nobile creaturi și oamenii politici de la noi dar sincer, în afara inexistenței (momentane) a unor canale de știri, eventual Antene, nu am putut găsi.

Peregrinările matinale prin jungla de siliciu a internetului mă duc, ca pe un hăitaș urmărind o gazelă șchioapă, în bârlogul unui articol incitant și oarecum de actualitate din ”Vocea Transilvaniei”, articol intitulat rezumativ ”Scapă de balonare într-un minut”

Recunosc că până acum în cazul meu scăpatul de balonare nu dura chiar atât de mult, așa că am deschis articolul curios să văd cum poate fi prelungită senzația și mai ales de ce.

Mărturisesc că am fost un pic dezamăgit de genul de lectură la care am fost supus, mai ales că autoarea (numai o femeie ar fi putut așterne așa ceva pe hârtie) nu a gradat narațiunea și nici nu a prelungit suspansul, sugerând încă de la început că ingredientul magic este apa.

Pe undeva descoperirea are sens, dacă stăm să ne gândim cât de puțini pești balonați există prin oceane, dar totuși nu m-ar mira ca o parte din doamnele care se plâng de această problemă să fie, cel puțin nemărtursit, băutoare de apă, măcar ocazional, așa că am continuat intrigat lectura.

Nu oi fi eu mare amator de apă, recunosc, dar dacă aș fi recunoscut în mine un astfel de efect benefic la Izvorul Alb, aș fi lăsat-o mai de mult moale cu berea, mai ales că, din câte se înțelege din scriitură, plescăitul de apă chioară ar duce în plus și la aplatizarea abdomenului, fapt destul de puțin evident la subsemnatul.

Gândindu-mă că poate am găsit o soluție mai bună la dietă am și băut o sticlă de apă și am așteptat 120, nu 60 de secunde, așteptând aplatizarea, chiar cu un pic de frică să nu fi băut un pic cam prea multă.

Din păcate nimic, așa că am reluat lectura să văd unde-am greșit.

Abia așa am înțeles adevărul; mă expusesem la apă din eroare, de fapt trebuia să beau apă Sassy.

Susnumita licoare, exclusiv pentru femei, se face din ghimbir, lămâie, castravete și frunze de mentă, amestecate cu apă în ceea ce poate servi ca remediu antibalonare, aplatizator de abdomen, dar și, probabil, soluție pentru cearcăne, revitalizator al pielii, balsam de păr și demachiant.

Efectul este pracic într-un minut, tot ce ai de făcut este să stai zi de zi juma de oră să razi ghimbirul, să tai lămâia, să cojești castravetele și să le pui la murat în apă, ca să ai ce bea a doua zi.

Chiar numai pentru femei e asta.

Consumul acestei ambrozii este practic lipsit de reacții adverse deși prudentă și probabil foarte cunoscătoare a fenomenului, autoarea atenționează că, pentru dependentele de apă Sassy, există riscul, la peste doi litri pe zi, să facă retenție de apă.

Ca medic nu aș garanta asta; ca umorist aș găsi amuzant însă să văd pe vreuna cu abdomenul plat și fără nici un strob de gaz în mațe, privindu-și nedumerită gambele elefantine.

Atenționez însă asupra altor două reacții adverse mai probabile.

În primul rând un tip de cistită, cu ieșiri frecvente la toaletă, proporționale cu stacanele de udătură consumată și în al doilea rând apariția pe spate și pe umeri a primilor fulgi din ceea ce, cu timpul, va deveni penajul de papagal distinctiv pentru cititorii de astfel de sfaturi medicale.

 

Domnul Mihai Gâdea face un apel impresionant publicului său, respectiv ca acesta să nu mute telecomanda cand se dau reclame pe post.

Pare că acest gest pripit al multora din fanii anteniști o costă pe susnumita televiziune, în aprecierea Gâdiană, milioane de euro, milioane necesare zilele acestea pentru strămutarea postului din bârlogul varanului într-un locație nouă, licită.

Sigur că acest îndemn nu mă privește pe mine care, tocmai după ce se termină reclamele pe Antena 3, activez telecomanda.

Acest apel al vedetei, care atenționează publicul fidel, ca pe molia din banc, asupra faptului că cine vrea să pape mohair, trebuie să roadă și șosețele, ar putea fi, pe lângă un binemeritat colăcel de salvare așezat sub cururile în imersiune ale anteniștilor, și o modalitate de a educa și crește nivelul general intelectual al fanului tipic de antena 3.

Altfel se pare că marea mutare va începe în curând, desigur dacă pensionarii din targetul de audiență ai postului nu se vor zgârci și vor achiziționa Always, Joey, Audi A4 și, ca niște grande și hipsterove ce sunt, pachetul 4G de la Digi.

Citind un articol despre deochi m-am lămurit brusc...

Acolo unde am crede că politicienii noştri sunt doar nişte hahalere incapabile, fără planuri, fără realizări, fără bun simț, decență, inteligență şi interes față de fraierii care i-au ales, nişte albine de sex masculin plătite doar să le treacă vremea între un şperț şi altul, de fapt bieții oameni sunt deocheați.

După cum am constatat cu toții, din momentul campaniei electorale când promit fel de fel de chestii, relaxari fiscale, creşteri de salariu, eradicare corupție, şcoli, spitale, autostrăzi pe pământ sau suspendate şi momentul în care încep să trăznească cu noi taxe, tăieri salariale, contracte pentru prieteni, carduri de sănătate şi borduri, ceva se întâmplă cu oamenii ăştia.

Am persoane în preajma mea care nu cred asta şi insistă în a afirma câ nu se întâmplă nimic şi că aşa sunt ei, doar nişte incapabili mincinoşi şi hoți, fără şcoală, fără pregătire şi fără dorința de a face vreodată ceva, care ar trebui mai bine traşi în țeapă.

Desigur nu sunt de acord şi mă cert cu falşii prieteni care susțin asta.

Este deochi fraților, ghinion şi deochi.

De altfel înşişi politicienii îşi dau seama de asta şi se apără cum pot.

Băsescu îşi lăsase şuvița aia, cât să-i fie greață oricarui deocheator să se uite la el, Ponta şi-a lasat şuvițe pe obraz din acelasi motiv şi Iohanis mimează că stă la palat şi nu face nimic, doar, doar o scăpa de blestem.

Aşa că sincer decât să îi înjurăm mai bine le-am lega o sfoară roşie, hai o funie, in jurul gâtului şi i-am ține o perioadă atârnați.

Sunt convins că s-ar transforma cu toții în nişte taciturni care probabil ar face tot la fel de multe pentru noi, dar macar nu ar mai minți.

Nu bag totuşi mâna în foc pentru Ponta, a cărui relație cu adevărul ar putea transcede o simplă spânzurare.

Azi aș dori să exprim un protest extrem de intens, în nume personal.

După cum se știe sunt un om căruia îi place să scrie; un scârța – scârța pe hârtie (sau mai bine zis un taka – taka la tastatură) care, de vreo 2 ani, a găsit plăcere în exprimarea publică a gândurilor sale entropice.

Mie îmi place să scriu despre gâze cu sula mare, diferențele și particularitățile interacției între bărbații de Tunari și femeile de oraș și interacția mereu surprinzătoare cu pacienții. Despre miracolul, dar mai ales comicul fiecărei ore și al fiecărei zile pe care norocul mi le-a sortit pe pământ.

Din nefericire pentru mine nu pot scrie despre asta.

Zi de zi zenul meu este influențat (ba aș zice chiar sodomizat) de tot felul de personaje sinistre care reușesc cumva, în ciuda faptului că nu deschid televizorul cu zilele și că am pus ultima oară mâna pe un ziar astă toamnă, când am băgat zacusca în pod, să îmi invadeze conștiința, să mă enerveze și să mă silească să las deoparte gândurile mele, ca să scriu despre ei.

Deja sunt în căutarea unei tastaturi noi și touchscreenul smartphoneului meu, responsabilă de multe din scrierile mele în noapte despre socialdemocrația românească, este uzat și crăpat numai și numai pentru că oameni ca Mazăre, Năstase, Oprescu, Ponta, Dragnea, Vâlcov, Plumb și mulți, mulți alții fac zi de zi câte o trăznaie.

Dacă adăugăm la socialdemocrați pe jurnaliștii de doi bani, atât din zăcământul neepuizabil al antenelor cât și din cele mai sărăcioase ale celorlalte televiziuni și ziare, liberalii, liberaldemocrații, social-liberal- democrații, popularii, băsiștii, aldiștii, uneperiștii și celelalte dăunătoare ale politicii noastre, funcționarii publici cu mâinile lungi și frunți teșite, mogulii, hahalerele și băieții deștepți, președinții actuali și trecuți ai țărișoarei și toți ceilalți specialiști care ne spetesc zi de zi ca pe curve, rezultă din păcate sute de pagini scrise despre ei, în detrimentul bucuriei zilnice de a trăi.

Deja remarc faptul că, dacă grupez toate articolașele despre aceștia în proiectatul volum ”Entomologie politică” rezultă un număr de pagini dublu față de toate celelalte scrieri ale mele.

Azi, iată, același lucru.

Nu pot deci să mă apuc să scriu civilizat despre asemănările și deosebirile dintre ritualurile de curtare ale macacilor și cele ale oamenilor, că observ faptul că un alt social democrat, domnul Adrian Severin, obține consacrarea socialistă, trei ani și trei luni de corecțional (desigur dacă nu se va dovedi un scriitor de forță).

Este drept că omul nu este propriu zis din extracția haiducească obișnuită a pesediștilor, tentativa lui de hoție nepetrecându-se pe teritoriul național ci la nivelul parlamentului european, unde ne reprezenta cu cinste, mă rog cu râvnă.

Se pare că de fapt bietul om nu a făcut mare lucru, fiind de fapt păcălit și atras într-o cursă de doi ziariști care, înarmați cu un plic, ieșiseră la vânătoare de fazani.

Să ajungi la belea pe trei ani pentru 15000 de euro, pentru o mică tentativă de trafic de influență este fără îndoială amuzant din perspectiva oamenilor serioși ai partidului, condamnați cu suspendare pentru mult mai multă hoție, dar, în același timp arată cu pregnanță dificultățile politicii europene comunitare din perspectiva baronului român.

Și iată cum, din cauza unei tendințe naturale spre cleptomanie a omului, în loc să îmi văd de treabă și să caut asemănările fascinante dintre macacul excitat rânjind la femelă și vasluianul beat aflat în bar la agățat, m-am văzut silit să omagiez activitatea unui europarlamentar român.

De ce oare nu am și eu soarta unor nemți, francezi sau elvețieni care află despre politicienii de obicei atunci când aceștia le măresc salariile sau mai construiesc o autostradă, nu o să aflu niciodată...

În copilărie nu am fost deloc un mare devorator de poveşti. Faţă de alte persoane cu care schimb acum impresii pare că am fost relativ imun la atmosfera, conţinutul epic şi invariabilul sfârşit fericit al acestora, preferând de tânăr lecturi mai informative, în care personajele principale se omoară sau mor încercând.
Pe bună dreptate, mi se pare, conform gândirii mele de adult. O analiză nu prea aprofundată poate clarifica caracterul puternic disturbant şi intens psihopatic al principalelor basme la care sunt, chiar şi astăzi, expuşi bieţii noştri copii.
Aş începe cu Făt Frumos. Lăsând la o parte numele însuşi, care te lasă de la începutul basmului să bănuieşti că respectivul este doar unul din membrii unei familii ce mai include, probabil, pe Embrion Drăguţ, Blastulă Fermecătoare, Gastrulă Seducătoare sau Nounăscut Mirobolant, arătând oricărui om ce ştie un pic de embriologie că personajul principal este doar un avorton ceva mai simpatic decât restul avortonilor, pe măsură ce răsfoieşti paginile basmului constaţi că respectivul, în afara frumuseţii masculine (care pe mine mă lasă rece)nu are în fapt prea multe în creieraş cu care să se laude. Este desigur meseriaş cu sabia şi buzduganul, deşi părerea mea este că are şi bulan dacă reuşeşte, doar cu arme albe, să anihileze balauri şi zmei, aparent campioni la balaureală şi zmeit.
Poate că de fapt naratorul nu explică pe şleau că aceste creaturi, în ciuda aspectului agresiv şi capacităţii de a scuipa, prin gurile placate cu azbest, flăcări, sunt de fapt extrem de mici, cam cât un ciuaua, pekinez sau cocker proaspăt tuns. Altfel nu văd cum ar sta la decapitare cogeamitea taurii scuipători de lavă, cât ar fi el Făt Frumos centură neagră de aikido, proaspăt ieşit din vreo mânăstire shaolină după ce i-a legat pe toţi călugării de acolo.
Oricum este regretabil ca o astfel de persoană capabilă de reuşite atât de neverosimile necesitînd curaj, o armă mereu pregătită şi un cur rezistent la temperaturi înalte, rămâne în memoria copiilor care citesc cartea cu titulatura de „Frumos” , de parcă ar fi avut ambiţia, pregătirea şi aventurile unui striper, nu a cogeamitea braconier de balauri. Knicknameuri ca "Drujba umblătoare", "Găiritorul de carotide" sau "Sodomizatorul de zmei" ar fi fost cu siguranţă mai potrivite cu calităţile omului.
Un alt fapt care nu se leagă este în opinia mea acela că, deşi este frumos, brav, iscusit şi îndemânatec, ba chiar rapid se-a dreptul în nobilul meşteşug al decapitării, deci o partidă bună după criteriile epocii, un astfel de bărbat se mulţumeşte să se însoare cu prima femeie pe care pune mâna. Să fie vorba de nişte complexe din curtea şcolii, când ceilalţi colegi îl strigau Faţă de Bebeluş? Să fie vorba de o dotare genitală atât de prăpădită cât să zică bogdaproste că a trezit suficientă recunoştinţă la prima femeie care îl ia, în ciuda privirii dezamăgite la scoaterea armurii? Sau poate că de fapt, de la atâta rosătură de la şa, căldură de la dragon şi zdruncinături de la înfiptul în pământ eroul nostru nu mai are, în ciuda frumuseţii de copil (a cărei cauză ni se relevă) acel libidou sănătos care ne face pe noi ceilalţi, Nefeţi Urâţei să lăsăm dracu balaurii cu treaba lor şi să căutăm prinţese mai puţin ahtiate să se mărite în trei zile.
Alt fapt tulburător şi iritant al basmelor este acela că femeile sunt în marea lor majoritate prinţese. Doamne fereşte să se coboare Fătul de pe mârţoagă după vreo funcţionară răpită de zmeul căruia îi făcea contabilitatea sau după vreo farmacistă răpită de balaurul căruia îi prepara poţiunea cu mentă necesară foetorului său încins, dar împuţit. Nu, neaparat eroina principală este o prinţesă, de parcă dacă ar fi o femeie de carieră i-ar creşte Zmeului veruci pe pulă să o violeze şi Fătului solzi pe scrot să o salveze.
Alt fapt de neînţeles este cum de au scăpat de violare aceste prinţese, în intervalul destul de mare pînă ce frumosul află de răpirea lor de pe CNN, scoate calul din grajd, îi face revizia, îl potcoveşte, intră în trafic, deschide navigatorul, îşi ascute sabia şi nimereşte văgăuna, necum se mai şi bate câteva zile de le salvează.
O poveste veridică ar arăta că prinţesele ar trebui să fie de mult cu burta la gură, tiara în cui şi oala de mămăligă pe foc, că doar nu le-o fi răpit Zmeul doar ca să aibă cine să îl cicălească, să-i arate unde greşeşte în viaţă şi să îl înveţe cum să devină o persoană mai bună, nici nu cred că scuza cu menstruaţia, cefaleea sau proasta dispoziţie ar ţine prea mult la balaur.
Ba chiar te-ai aştepta ca unii zmei, cu sula mare, să fi fost iertaţi de consoarte în budoar, acceptaţi ca fiind zmeul viselor ei şi apăraţi cu făcăleţul de Feţi Frumoşi intruzivi şi nespălaţi.
Dar poveştile cu Făt Frumos nu sunt singurele care aruncă rază de psihopatie în lumea copilăriei.
Poveştile cu sirene dau justificare oricărui zoofil căruia îi place chipul vreunui crăpcean mai diafan sau trupul vreunei mrene mai cu vino-ncoace.
Frumoasa din pădurea adormită încurajează femeile de pretutindeni să doarmă în aşteptarea prinţului lor de parcă ăla ar veni vreodată doar să-ţi asculte sforăitul şi să-ţi numere căscaturile.
Albă ca Zăpada după ce că e palidă ca o coală A4 mai se şi lasă întreţinută de 7 (şapte!) mineri şi e la un pas să moară doar pentru că nu spală fructele cachiziţionate de la ţigănci în piaţă înainte de a le molfăi.
Scufiţa roşie umblă prin parcuri şi stă de vorbă cu lupul de parcă acesta ar fi fost un grec neras iar Cenuşăreasa nu este capabilă să stea cu ochii pe ceas nici cât să se asigure că nu pleacă în curul gol de la petrecere.
În consecinţă nu pot fi decât mulţumit de alegerile copilăriei mele, de lecturile în care bărbatul viola femeia, nu o răpea la mişto, doar ca să vină altul să o salveze şi în care salvatorul o lua de nevastă pe salvată doar după ce se convingea că aceasta ştia să umple varza cu tocătură şi paharul cu bere.